Rusia își desfășoară propaganda subversivă în Ucraina prin intermediul Bisericii Ortodoxe închinate Patriarhiei Moscovei. Pe acest filon subteran, cu ajutorul preoților și călugărilor, în țară este întreținut discursul care preia narativele conspiraționiste emanate de la Kremlin. Serviciul de Securitate Ucrainean (SBU) a descoperit, în urma unor percheziții desfășurate simultan la mai multe mănăstiri și sedii ale Bisericii Ortodoxe Ucrainene închinate Patriarhiei Moscovei, pașapoarte rusești și mari cantități de documente și mesaje ideologice pro-ruse, anunță autoritățile de la Kiev.
La una din mănăstiri, în Muncaci, regiunea Transcarpatia, călugării dosiseră literatură propagandistică și xenofobă de producție rusească, în care se susține printre altele că poporul ucrainean nu există (exact teza lui Putin) și că, de fapt, locuitorii din Ucraina și Belarus sunt tot ruși, scrie Kyiv Independent.
Materialele de propagandă găsite la fețele bisericești ucrainene neagă dreptul la independență al țării lor și susțin că Rusia, Ucraina și Belarus trebuie să existe doar sub sceptrul Moscovei.
Contrainformațiile ucrainene au luat urma infiltrării rusești prin intermediul bisericii și a anunțat că face ancheta pentru a anula “activități subversive ale serviciilor speciale rusești în Ucraina”.
Subordonați Bisericii Ortodoxe Ruse, prelații din Biserica Ortodoxă Ucraineană fac jocul puterii de la Moscova.
Și în România propaganda rusească este foarte prezentă și puternică în mănăstiri și chiar la nivel înalt, printre prelați. Pe această filieră s-a desfășurat și o puternică propagandă conspiraționistă în perioada pandemiei, când diverse fețe bisericești au îndemnat oamenii să nu se vaccineze și să ignore pericolul Covid.
Sunt celebre cazurile starețului Zenovie, care îi amenința pe credincioși la slujbă că le vor crește solzi dacă se vaccinează, și al protosinghelului Teodosie Paraschiv, care le spunea oamenilor că vaccinul îi transformă în zombi, iar Occidentul e controlat de extratereștrii care vor să-l pună pe Antihrist în fruntea Guvernului Mondial.
Dacă acestea sunt doar cazuri de biete fețe bisericești sărace cu duhul și înnebunite de propaganda la care au fost expuse, în schimb alți membri ai BOR, precum ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, sunt mult mai calculați și își desfășoară acțiunile instigatoare cu bună-știință, ceea ce arată că rețeta ucraineană e folosită de serviciile rusești și în alte țări ortodoxe.