vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăRăzboi în UcrainaAgitație în Rusia: se vorbește că Putin va decreta mobilizarea generală în...

Agitație în Rusia: se vorbește că Putin va decreta mobilizarea generală în ianuarie! „Veți fi acasă de Anul Nou, iar apoi veți pleca cu toții la război.“ Se anticipează că din februarie încep tulburările în țară

-

În Rusia a început agitația: apar informații tot mai insistente că Putin va decreta mobilizarea generală în ianuarie. Cum mijloacele oficiale de informare în masă sunt sub controlul total al Kremlinului, toată lumea caută să afle ce se petrece cu adevărat de la sursele „neoficiale”, canalele de Telegram ale bloggerilor care, de obicei, se dovedesc mult mai “pe fază” decât televiziunile Moscovei. Ucrainenii anticipează că, începând din februarie, situația se va deteriora într-atât în Rusia, încât vor începe tulburările pe plan intern.

Perspectiva deloc încurajatoare a direcției în care o va lua războiul pornit de Putin în Ucraina începe să pună presiune tot mai mare pe populația Rusiei. Cunoscutul blogger rus care postează pe Telegram sub contul „Al treisprezecelea“, cu aproape 71.000 de abonați, a scris joi, la ora 18.30: „Vă amintiți ce am spus? Ei bine, mobilizarea generală va începe în ianuarie. Veți fi acasă de Anul Nou, iar apoi veți pleca cu toții la război. Vom elimina totul împreună, altfel nu va fi nicio victorie. Așa că pregătiți-vă. Cumpărați echipament, urmați cursuri de medicină tactică, trageți în galerii de tir civile, citiți cărți inteligente. Fără glumă“.

„Practic, toată lumea așteaptă noul val de recrutări. Unii cred că este inevitabil, alții cred că este puțin probabil, dar totuși posibil“

Pare mai mult decât un zvon, pentru că administratorii contului „Ribar“, care are aproape 1,1 milioane abonați, a preluat subiectul câteva ore mai târziu, cu un text intitulat: „Ororile mobilizării generale în Rusia“.

- Advertisement -

„Ribar” scrie:Am abordat subiectul mobilizării în Rusia în cadrul sondajului nostru de opinie (https://t.me/rybar/41222): practic, toată lumea așteaptă noul val (de recrutări – n. red.). Unii cred că este inevitabil, alții cred că este puțin probabil, dar totuși posibil. Noi, personal, tindem să credem că totul va depinde de situația de pe front și de măsurile practice ale Ministerului Apărării din Rusia pentru a ridica prestigiul serviciului militar. Dar povestea înfricoșătoare a «mobilizării generale» a reapărut deja în câmpul informațional. Colegii de la canalul Two Majors @dva_majors scriu (https://t.me/dva_majors/5752) despre imposibilitatea unui astfel de lucru în Rusia. Și cuvintele par a fi corecte, iar tezele sunt corecte. Dar acestea nu evidențiază esențialul.

▪️Nici măcar nu este vorba că acum mulțimea uriașă de oameni nu va avea ce să mănânce și cu ce să fie întreținută. Nu va fi nimeni care să îi antreneze și, oricât de banal și ofensator ar suna, să îi controleze și să îi protejeze.

Distribuirea în masă a armelor de calibru mic și lipsa generală de control vor duce la dezertări în masă și la fuga celor mobilizați. Acest lucru, la rândul său, va provoca o deteriorare bruscă a situației criminalității și apariția «gherilelor», care vor depăși banditismul banal în vremuri tulburi.

- Advertisement -

▪️ Din același motiv, mobilizarea generală nu este posibilă în Ucraina: procesul de mobilizare trebuie să fie consistent, astfel încât oamenii să aibă suficient timp pentru a se antrena, controla și fi trimiși în prima linie.

Și ne amintim foarte bine la ce a dus distribuirea necontrolată a armelor în prima lună de lupte: bandiți la drumul mare pe străzile din regiunea Kievului, apartamente cu baricade și o criminalitate galopantă.

🔻 Și să fim sinceri cu noi înșine: dacă dintr-o dată războiul se mută adânc în teritoriile Rusiei, oficialii ruși și cei de la putere își vor pierde curajul (pentru că au ceva de pierdut și nimeni nu îi așteaptă acum în Occident). Și atunci vor fi mult mai mulți militanți pentru utilizarea armelor de descurajare strategică la vârf.

Atunci, utilizarea unei game largi de arme ar putea deveni o realitate. Și probabil că vom începe să lovim podurile de peste râul Nipru“.

Putin e atât de imprevizibil, încât nimeni nu îndrăznește să facă un pronostic categoric. Dictatorul a luat deja două decizii total ilogice, care au sfidat toate previziunile

Nimeni nu îndrăznește să spună însă categoric că nu va exista mobilizare generală pentru că Putin a demonstrat deja, de două ori, că poate lua decizii contrare oricărui argument rațional. Așa s-a întâmplat când a ordonat invazia, în 24 februarie, și apoi în septembrie, când a semnat decretul pentru mobilizarea parțială. În mod similar, la vremea respectivă cei mai mulți spuneau, invocând argumente cât se poate de logice, că nu are cum să facă lucrurile respective.

Ideea că în ianuarie ar putea fi decretată mobilizarea generală amplifică neliniștile și nemulțumirile din rândurile populației rusești, în special în marile orașe – chiar dacă în continuare regimul menține controlul prin intermediul FSB și al forțelor polițienești. Oleksei Arestovici, consilier al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, anticipează însă că momentul în care oala va da în clocot se apropie tot mai mult. Rusia a intrat în recesiune, oamenii resimt sancțiunile, tot mai mulți bărbați mor pe front și comunitățile locale văd zilnic cum alți soldați mobilizați în urmă cu câteva săptămâni se întorc în sicrie. În ciuda eforturilor propagandei, populația nu se identifică, totuși, cu acest război. Nici măcar jaful, atât de practicat în primele luni, nu mai este atractiv. Oamenii sunt mobilizați, primesc câteva zile de instrucție, apoi merg pe front. În medie, speranța de viață a celor trimiși în prima linie e de sub 30 de zile.

Arestovici estimează: „Numărul tot mai mare de pierderi militare rusești, sancțiunile împotriva Rusiei și reprimarea libertăților civile și economice în Rusia vor atinge mai devreme sau mai târziu limita critică și vor duce la o implozie. Problemele interne grave din Rusia vor începe în februarie-martie 2023“.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* STENOGRAME. Circ și revoltă anti-Ciucă la ședința conducerii PNL pe tema pensiilor: „Ce sunt, papagal?”. Au promis creșteri de 15%, premierul Ciucă le mărește cu doar 6,2% pentru că așa i-a zis „Marcel”

* Statele UE caută soluții să ajute și corupta Românie să intre în Spațiul Schengen: se discută formarea unei comisii de monitorizare după modelul MCV

* „Guvernul Ciolacu-Ciucă bombardează infrastructura energetică a Bucureştiului şi a Timişoarei exact cum face Putin cu Ucraina, ca să le «denazifice» de primarii lor“

Rechizitoriul Tel Drum: Bogdan Chireac și Radu Tudor (Antena 3) erau plătiți de gruparea infracțională a lui Liviu Dragnea

Cristoiu a descoperit cine-l susține pe Zelenski: „femei nemăritate sau divorțate, care speră ca el să divorțeze și să se însoare cu ele”. De Putin „nu le place pentru că-i bătrân”

VIDEO. Frăția putinistă dintre Radu Moraru și Diana Șoșoacă trece la un nou nivel: cei doi cântă și dansează ca doi îndrăgostiți! 145 de secunde penibile, 20 de poze caraghioase

* A început demolarea infrastructurii rusești în sudul și estul Ucrainei. Cartierul general al Armatei putiniste din Melitopol și alte două depozite de rachete au fost distruse

Generalul Ben Hodges: „Putin va pierde bătălia decisivă pentru Crimeea la vară. Iar până la sfârșitul lui 2023 va pierde și bătălia internă pentru Kremlin”

Înfrângerea care scapă lumea de pericolul Trump: republicanii pierd Senatul SUA pe mâna fostului președinte!

* Un scandal amoros schimbă delegația TVR pentru Campionatul Mondial de fotbal din Qatar. Olaianos, înlocuit de Bocanaciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -