SUA și UE sunt pe ultima sută de metri a planului de impunere a unui plafon de preț la achiziția petrolului rusesc, transmite Reuters. Suma care se vehiculează acum este de 63 de dolari/baril, iar perspectiva încântă deja pe toată lumea – prețurile carburanților ar urma să cunoască scăderi substanțiale la nivel mondial.
În acest moment, prețul mediu al barilului oscilează în jurul sumei de 84-85 de dolari. Impunerea unui plafon de 62 de dolari/baril pentru ruși ar trage în jos prețul la nivel mondial. Aceasta ar fi și o modalitate indirectă prin care G7 ar răspunde Arabiei Saudite, care acum câteva săptămâni a impus OPEC scăderea producției cu două milioane de barili pe zi, o modalitate de a ajuta Rusia și de a genera o creștere artificială a prețului la petrol. Decizia luată de saudiți a iritat teribil Washingtonul, care a avertizat că lucrurile nu pot rămâne așa.
Însă ținta principală a măsurii care urmează să fie anunțată este Moscova. Rușii au folosit petrolul și gazele ca pârghii de șantaj împotriva Occidentului, de când a început invazia în Ucraina. Uniunea Europeană, cel mai puternic afectată de șantajul rușilor, a forțat desprinderea de aceștia, iar pe 5 decembrie va intra în vigoare un nou pachet de sancțiuni care vizează, între altele, interdicția totală a importurilor de țiței și produse petroliere din Rusia care sunt transportate pe mare. Ar fi vorba, de fapt, de 90% din totalul importurilor de petrol.
SUA și UE înclină spre aplicarea unui preț care să reflecte media istorică, adică 63-64 de dolari/barilul. Acest preț ar asigura și un profit pentru ruși, care vor fi încurajați în continuare să exporte petrol, dar și un preț rezonabil pentru cumpărători. Acest plafon va contribui la formarea unei limite superioare naturale a cotației petrolului, care să pună la adăpost piața de speculațiile și șantajul de tipul celor practicate de Rusia și Arabia Saudită.
În același timp, americanii consideră că astfel vor fi reduse veniturile obținute de Rusia din petrol. Moscova a speculat criza energetică pentru a vinde la prețuri-record hidrocarburile, înregistrând profituri foarte mari, care i-au permis să-și finanțeze războiul din Ucraina.
Bloomberg relatează că deja Coreea de Sud a transmis neoficial că intenționează să se conformeze plafonului. Se încearcă atragerea Norvegiei și a Noii Zeelande în grupul țărilor care vor aplica măsura.
Chiar și țări care nu sunt deosebit de favorabile Occidentului sunt încântate de perspectivă. India profită deja de ocazie, alături de alți cumpărători, pentru a achiziționa petrolul rusesc cu reduceri foarte mari.
Ministrul de Finanțe al Indoneziei, Sri Mulyani Indrawati, a spus în publicația locală „Jakarta Post” că „ar fi frumos” dacă ar exista un prag de 60 de dolari/baril. „S-ar potrivi cu bugetul meu. Ar fi frumos”, a declarat Indrawati. El a spus că astfel s-ar ajunge la un preț suficient pentru a le aduce profit vânzătorilor, dar fără ca acesta să fie „profit supradimensionat”.
Rușii amenință că nu vor face comerț cu țările care vor aplica acest plafon. Însă, pe de altă parte, ei riscă să rămână fără clienți dacă pe lângă SUA, UE și aliații săi vor intra în această ligă și alte țări importante, consumatoare de petrol din import.