Blocada economică impusă de Occident Rusiei după invadarea Ucrainei duce la canibalizarea flotei aeriene a acestei țări. În lipsa pieselor de schimb aduse din străinătate, companiile aeriene cer Guvernului să permită refolosirea pieselor de la o aeronavă la alta, relevă agenția guvernamentală de presă TASS. Refolosirea pieselor uzate este ultima soluție pe care o mai au la îndemână rușii ca să-și mențină în stare de funcționare o parte a flotei aeriene. Riscurile sunt însă majore pentru călătorii care urcă în astfel de aeronave reparate cu componente luate de la alte aparate de zbor.
Despre subiect a scris în premieră Reuters, care a semnalat că rușii au început să-și demonteze o parte dintre avioane pentru a le menține în stare de funcționare pe altele. Cel puțin un Suhoi Superjet 100 și un Airbus 350 au fost scoase din uz pentru ca piesele din ele să fie direcționate către alte avioane.
Mai mult decât atât, The Telegraph scrie că piloții ruși au fost sfătuiți să nu frâneze prea mult pentru a reduce uzura! Directiva vine pe fondul lipsei de piese pentru repararea avioanelor din cauza sancțiunilor occidentale.
Vladimir Tasun, președintele Asociației Operatorilor de Transport Aerian (AEVT), i-a trimis o scrisoare deschisă lui Igor Cialik, ministrul adjunct al Transporturilor, avertizându-l că în caz contrar Rusia nu va mai putea ridica de la sol, în foarte scurt timp, niciun avion comercial. Este a treia oară când companiile aeriene rusești cer acest lucru, după un mesaj similar trimis în iunie Ministerului Transporturilor și după dezbaterea problemei la o conferință organizată în iulie la Agenția Federală de Transport Aerian.
În scrisoarea trimisă ministrului adjunct, Tasun afirmă că “acest lucru (interdicția de a refolosi piesele uzate de la unele avioane pentru a le repara pe altele) este contrar practicii globale și nu face posibilă gestionarea flexibilă a sănătății flotei de avioane”.
Propunerea este ca atunci când două aeronave se defectează simultan să fie „rearanjate” piesele, astfel încât cel puțin unul din avioane să-și poată relua zborurile.
Criza pieselor de schimb din Rusia e atât de mare, încât AEVT propune ca astfel de „rearanjări” să fie posibile nu doar între avioanele aceleiași companii, dar și între diferiții operatori aerieni.
Situația din Rusia se aseamănă în acest moment cu cea din Iran după Revoluția Islamică a Ayatollahului Khomeini. Occidentul a impus sancțiuni, iar țara s-a văzut curând paralizată de problema pieselor de schimb pentru o gamă uriașă de aparate, echipamente și vehicule. Ani în șir, în Iran s-au demontat piese de pe unele dispozitive pentru a fi reparate altele.
Criza a afectat industria petrolieră, flota de avioane, parcul de autovehicule, dar chiar și tancurile Chieftain (de producție britanică) și M60 (de producție americană) în timpul războiului cu Irakul (1980-1988).
Situația începe să se repete în Rusia, unde apar tot mai multe informații că în special microcipurile sunt scoase pe de diferite aparate pentru a fi montate pe altele.