O amplă analiză realizată de reporterul de front Ilia Ponomarenko, de la publicația „Kyiv Independent”, relevă că Rusia e pur și simplu neajutorată în fața sistemelor HIMARS livrate de Statele Unite armatei ucrainene. Textul documentat de jurnalistul ucrainean a fost citit și confirmat de generalul australian Mick Ryan, acum analist la Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale (CSIS) și autor al unor lucrări de stategie militară.
Apariția sistemelor de lansatoare multiple HIMARS pe câmpul de luptă a schimbat termenii războiului, iar Ucraina distruge acum sistematic capacitatea logistică a Rusiei de a continua lupta. Rușii nu au, efectiv, nicio soluție pentru a contracara acțiunea sistemelor HIMARS. Îngrădiți de propriile limite și de avansul tehnologic pe care armele occidentale îl au asupra celor rusești, invadatorii asistă la degradarea progresivă a forțelor lor armate.
On the vulnerability of the Russian military system to #HIMARS – another fine piece from @IAPonomarenko https://t.co/kUGK7efaQg
— Mick Ryan, AM (@WarintheFuture) July 23, 2022
În ultimele 4 săptămâni, ucrainenii au distrus, cu ajutorul rachetelor de mare precizie lansate cu sistemele HIMARS, zeci de depozite de muniții și carburanți pe care rușii le aveau în imediata apropiere a frontului. În acest moment, operațiunea de nimicire a acestor depozite e, practic, încheiată.
Campania derulată de ucraineni cu HIMARS a ajuns în a treia etapă. Mai întâi a fost distrusă rețeaua de depozite cu muniție și carburant, apoi aerodromurile, podurile și nodurile de transport, iar acum sunt atacate sistemele antiaeriene și cele radar rusești
Ucraina a trecut apoi la distrugerea aerodromurilor, podurilor, punctelor de comandă și nodurilor de transport folosite de Rusia.
În acest moment, notează analistul, trupele Kievului sunt în plină desfășurare a unei operațiuni de nimicire a sistemelor de apărare antiaeriană și a sistemelor radar rusești aflate mult în spatele liniei frontului.
Cum se pot întâmpla toate acestea la o scară atât de mare și atât de metodic? Există mai multe răspunsuri:
1. Rachetele lansate de sistemele HIMARS zboară cu viteza Mach 2,5 (de două ori și jumătate viteza sunetului), adică la peste 3.000 de kilometri/oră. Având în vedere că lovesc ținte aflate la câteva zeci de kilometri distanță, rachetele – care zboară la o altitudine joasă, fiind greu de reperat – își lovesc țintele în cel mult câteva 90 de secunde de la lansare. Rușii nu au nimic capabil să intercepteze astfel de proiectile.
2. O soluție pentru evitarea acestor lovituri ar fi împrăștierea carburantului și a munițiilor din marile depozite pe o suprafață foarte mare, în zeci și sute de alte locații, unde să fie depozitate cantități mai mici. Însă acest lucru e imposibil din cauza structurii armatei rusești, care a rămas, în esență, una hipercentralizată, după model sovietic. Rușii n-au, pur și simplu, oamenii calificați și capacitatea de a coordona o asemenea vastă rețea de microdepozite. O asemenea schimbare, după 100 de ani în care s-a mers într-o singură direcție, ar necesita cel puțin 6 luni, dacă nu chiar ani întregi pentru a fi pusă în practică.
3. Rușilor le lipsesc mijloacele mecanizate pentru a scoate rapid muniția și carburanții din marile depozite lovite sistematic de ucraineni și HIMARS. Spre deosebire de armatele occidentale, la ruși descărcarea și încărcarea se fac tot manual, din mână-n mână, cu forță de lucru numeroasă. Este un sistem ineficient în acest moment.
4. Rusia, care și așa are mari probleme organizatorice și logistice, depinde de rețeaua feroviară pentru a-și transporta forțele și resursele. Nodurile feroviare și podurile sunt ușor de lovit și distrus de ucraineni. Iar rușii n-au cum să le apere.
5. Sistemele antiaeriene S-300, S-400 și Panțir S-1, mult-lăudate în anii trecuți, se dovedesc complet ineficiente în fața atacurilor cu HIMARS. În loc să reușească interceptarea rachetelor, aceste sisteme cad ele însele pradă loviturilor.
Our military destroyed 2️⃣ S300 anti-aircraft systems in Kherson region!
It seems that Russian systems have been very successful in getting HIMARS rockets they talked so much about. pic.twitter.com/5Swh5SGDwD
— Anton Gerashchenko (@Gerashchenko_en) July 24, 2022
6. O altă variantă ar fi mutarea depozitelor și a punctelor de comandă mult mai adânc, în spatele frontului, în afara razei de acțiune a sistemelor HIMARS. Însă acolo ele pot fi lovite în continuare de sistemele Toșca-U de producție sovietică pe care ucrainenii le dețin, și care nu sunt atât de precise și sunt mai ușor de interceptat, dar rămân o amenințare reală și au o rază de acțiune mai mare. În plus, această mutare a depozitelor la 100-120 km în spatele frontului ar face ca aprovizionarea trupelor din linia întâi să devină ineficientă. Rusia nu mai are suficiente camioane militare și nici șoferi pentru acestea, iar timpul de livrare ar crește de câteva ori.
Mai jos, analiza publicată de Ilia Ponomarenko în „Kyiv Independent”.
„De ce este Rusia atât de vulnerabilă la HIMARS în Ucraina?
A trecut aproape o lună de când sistemul de rachete de artilerie de mare mobilitate, sau HIMARS, furnizat de SUA, a avut debutul mult-așteptat în Ucraina, dar recordul lor de luptă este deja extins.
Folosind tot armamentul greu și cu rază lungă de acțiune pe care îl are la dispoziție, inclusiv HIMARS, Ucraina a început o campanie care a distrus zeci de depozite importante de combustibil și muniții în părțile ocupate ale Ucrainei, punând în pericol logistica, proviziile vitale și puterea artileriei rusești.
Armata ucraineană a trecut apoi la utilizarea de rachete împotriva aerodromurilor, podurilor și punctelor de transport controlate de Rusia.
Acum, HIMARS sfidează, de asemenea, în mod direct apărarea aeriană a Rusiei, anihilând radarele avansate și costisitoare aflate mult în spatele liniilor de front.
Contrar bravadei sale propagandistice, armata rusă a părut neajutorată – sau cel puțin foarte vulnerabilă – în fața celor aproximativ o duzină de HIMARS furnizate de SUA care lovesc în însăși esența avantajului militar al Rusiei asupra Ucrainei, devenind un factor important în război.
Și, după cum demonstrează ultima lună de ostilități, Rusia nu prea poate face mare lucru în această privință.
Propriile sale defecte sistemice, tacticile învechite, lipsa de inițiativă și eșecurile anterioare în război îi lasă puține șanse de a se confrunta cu armele americane aflate acum în mâinile ucrainenilor.
Punctele slabe ale Rusiei
După estimări, există între 8 și 12 HIMARS în prezent pe câmpul de luptă din Ucraina. La 20 iulie, SUA au anunțat livrarea a încă 4, în urma celei de-a patra reuniuni a miniștrilor apărării de la Ramstein. Un număr nedeclarat de M270 MLRS, un sistem similar, dar mai greu, montat pe camion, furnizat de țările occidentale, este, de asemenea, deja operațional în Ucraina, potrivit ministrului apărării Oleksii Reznikov.
În doar câteva săptămâni, câteva HIMARS au reușit să deposedeze Rusia de majoritatea, dacă nu de toate, celor mai considerabile depozite de muniție și combustibil din Donbass și din sudul ocupat al Ucrainei.
Aproape la fiecare cădere a nopții, pe rețelele de socializare apar videoclipuri cu detonări masive la depozitele rusești din Herson Oblast sau Donbass.
Situația i-a determinat chiar și pe bloggerii militari ruși să tragă în mod deschis un semnal de alarmă cu privire la escaladarea foametei de muniții, deoarece supremația artileriei rusești a fost cheia din spatele progreselor sale treptate în Donbass.
Mai mult, apariția HIMARS a permis, de asemenea, Ucrainei să folosească vechile sale rachete balistice sovietice Toșka-U, care fuseseră ascunse de armata ucraineană din cauza lipsei de armament greu. Acum că Ucraina are HIMARS, își poate permite să folosească mai des rachetele Toșka-U.
Sistemele Toșka-U au o rază de acțiune efectivă de până la 100 de kilometri și sunt mai puternice decât HIMARS, dar mult mai puțin precise și mult mai ușor de interceptat. Toșka și HIMARS sunt vârful de lance al campaniei în curs de desfășurare pentru a lovi adânc în interiorul părții din Ucraina controlate de Rusia.
Ca parte a listei lor de lovituri în expansiune, se pare că HIMARS au fost folosite pentru a ținti cartierul general al Brigăzii 20 de infanterie motorizată a Rusiei, comandantul brigăzii, colonelul Aleksei Gorobeț, și alți doi comandanți de rang înalt fiind uciși în 12 iulie.
De asemenea, rachetele au țintit cu succes un Repellent-1 la 18 iulie în Nova Kahovka și un Podlet K1 în Lazurne, radare critice de apărare aeriană rusească din regiunea Herson. Mai mult, HIMARS au fost folosite într-o serie de lovituri asupra podului Antonivski de lângă Herson, care a făcut ca o linie de aprovizionare rusă cheie să fie temporar inutilizabilă pe 20 iulie.
Chiar înainte de aceste ultime lovituri, la 15 iulie, Pentagonul a emis o declarație care confirma „impactul semnificativ” al HIMARS asupra războiului Rusiei din Ucraina. Săptămânile trec, dar Rusia nu a fost văzută ca fiind eficientă în contracararea loviturilor HIMARS, în distrugerea sistemelor sau în salvarea infrastructurii lor critice de acestea. Rusia continuă să piardă depozite de muniție și de combustibil în apropierea frontului, iar toate atacurile HIMARS confirmate cunoscute au avut impact.
De asemenea, Rusia pare să fie incapabilă să își deconcentreze rapid depozitele, ceea ce ar putea salva munițiile sale din părțile ocupate ale Ucrainei. Armata rusă s-a agățat de abordarea sovietică învechită de a avea un sistem de comandă și control hipercentralizat, care nu permite prea multă inițiativă din partea liderilor de rang mediu și inferior.
Când vine vorba de manipularea muniției, armata rusă este încă foarte dependentă de munca manuală, deoarece soldații trebuie să încarce și să descarce mii de pachete de muniție pe măsură ce acestea sosesc. Logistica rusă încă nu dispune de comunicații eficiente și de automatizare, neavând mână de lucru și comandanți de nivel mediu competenți pentru a face față unei rețele de depozite mult mai complicate.
În plus, liniile de aprovizionare rusești depind de comunicațiile feroviare, ceea ce le ține inevitabil legate de gări și noduri feroviare. Bloggerii militari ruși au recunoscut că trecerea la un sistem mai flexibil ar dura luni sau chiar ani, ceea ce nu este o soluție viabilă în timpul războiului în curs.
Rușii și-ar putea face depozitele mai sigure prin relocarea lor mai departe de linia frontului.
Rachetele de înaltă precizie M30/M31 GMLRS folosite de HIMARS ucrainene au o rază de acțiune efectivă de aproximativ 85 de kilometri. Prin urmare, localizarea depozitelor acestora dincolo de această rază efectivă periculoasă ar fi răspunsul la problemă. Dar, retrăgându-le, Rusia își complică, de asemenea, foarte mult logistica deja foarte problematică.
Camioanele rusești ar trebui să parcurgă 90 sau 100, sau chiar 120 de kilometri pentru a aduce provizii la unitățile de pe front de la depozite, în loc de obișnuiții 20 sau 30 de kilometri. Acest lucru ar necesita mult mai mult timp, combustibil și chiar mai multă muncă manuală.
Conform practicii standard, un camion ar putea efectua doar o singură călătorie dus-întors pe zi între o unitate din prima linie și un depozit de aprovizionare situat dincolo de raza de acțiune efectivă a HIMARS, la 90 de kilometri de linia frontului. Retragerea în noi zone de încărcare în centre feroviare sigure din sudul Ucrainei ar face ca timpul de livrare rusesc să fie de o dată și jumătate până la două ori mai lent decât de obicei.
Dar armata rusă continuă să rămână fără camioane, iar șoferii de camioane au fost uciși în număr mare în timpul fazei timpurii a ofensivei Rusiei în interiorul Ucrainei. Potrivit proiectului Oryx, care documentează pierderile rusești în război, armata rusă a pierdut cel puțin 1.254 de camioane de aprovizionare și cisterne de combustibil.
Chiar dacă, în cele din urmă, vor fi relocate mai departe de linia frontului, depozitele rusești vor fi în continuare amenințate de rachetele ucrainene Toșka-U, care au măturat deja unele dintre cele mai mari depozite de muniție rusești din Donbass, cum ar fi cel din orașul Hrustalnii (fost Krasnii Luh) din regiunea Lugansk la 18 iunie.
În cazul în care Ucraina va fi în cele din urmă dotată cu rachete ATACMS cu raza de acțiune de 300 de kilometri, situația va deveni și mai complicată pentru Rusia.
Greu de ucis
O altă problemă este că, în ultima lună, în ciuda multor eforturi și a zvonurilor propagandistice, apărarea Rusiei împotriva HIMARS nu a fost aproape deloc eficientă.
În timpul unei ședințe de informare a Pentagonului din 20 iulie, președintele Statului Major al SUA, generalul Mark Milley, a confirmat că Rusia nu a distrus niciun HIMARS furnizat Ucrainei. De asemenea, generalul de rang înalt a reiterat faptul că armata ucraineană a fost „foarte eficientă” în utilizarea acestora împotriva Rusiei.
Un HIMARS este, într-adevăr, o țintă dificilă pentru armata rusă de astăzi.
Rapide și foarte mobile, acestea își ocupă pozițiile mai adânc în partea din spate controlată de ucraineni, unde Rusia are încă o conștientizare situațională destul de slabă și unde sunt foarte greu de reperat și de ucis imediat, chiar și cu arme de înaltă precizie. Potrivit experților chestionați de „Kyiv Independent“, singura șansă realistă pentru Rusia de a distruge HIMARS este să lovească atunci când un echipaj ucrainean nu reușește să părăsească rapid poziția sa sau când își expune locația.
Forțele aeriene rusești ar putea fi, de asemenea, o amenințare serioasă. Dar, după cum au demonstrat aceste ultime luni de război, avioanele de atac rusești au fost prudente în a intra mai adânc în teritoriul controlat de Ucraina, în principal din cauza apărării aeriene puternice și a abundenței sistemelor antiaeriene portabile (MANPADS), inclusiv a celor furnizate de Occident.
Chiar și sistemele avansate de apărare aeriană rusești întâmpină dificultăți sau chiar imposibilitatea de a intercepta rachetele HIMARS care se apropie.
Mult-promovatele sisteme de apărare aeriană rusești S-400 sau Panțir-S1, care au fost desfășurate în Ucraina ocupată, nu au fost eficiente în oprirea acestora în ultimele săptămâni. Se presupune că sistemele rusești S-300 sau S-400 sunt capabile să intercepteze cu succes ținte aerodinamice (rachete de croazieră) sau balistice cu rază medie și lungă de acțiune.
Dar problema este că rachetele HIMARS sunt foarte greu de observat la timp.
Rachetele HIMARS M30/M31 GMLRS își lovesc țintele cu o viteză de Mach 2,5, adică aproape 3.062,6 kilometri pe oră. Prin urmare, atunci când trebuie să ajungă la o țintă aflată la 80 de kilometri distanță, ele petrec aproximativ 94 de secunde în aer înainte de a-și atinge ținta. Dar ele zboară, de asemenea, la altitudini mult mai mici decât orice rachetă de croazieră sau balistică, oferind apărării aeriene rusești puțin timp pentru a le observa și a reacționa.
Acest lucru înseamnă că HIMARS operate de ucraineni continuă să livreze lovituri oriunde le permite raza de acțiune.
Mai ales atunci când armata ucraineană supraîncarcă apărarea aeriană rusă cu baraje de rachete Toșka-U, Uragan sau Smerș – și apoi lansează o salvă completă de HIMARS pentru a obține o lovitură garantată.“
