vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăRăzboi în UcrainaRusia răspunde acțiunilor militare ucrainene, din nou, cu bombardarea unor obiective civile....

Rusia răspunde acțiunilor militare ucrainene, din nou, cu bombardarea unor obiective civile. Distrugerea armamentului de pe Insula Șerpilor a fost urmată de atacarea cu rachete a unui mall

-

Pentru a doua zi consecutiv, Rusia răspunde unor acțiuni militare ucrainene atacând, ca represalii, obiective civile. După ce ucrainenii au lovit din nou Insula Șerpilor, distrugând un al doilea sistem antiaerian Pantsir, rușii au bombardat cu rachete un mall din Kremenciug. Atacul a avut loc în plină zi, când în magazine erau peste 1.000 de oameni, iar imaginile sunt de coșmar.

Primul atac asupra unor ținte civile a avut loc duminică. După ce ucrainenii au dat prima lovitură cu sistemul american HIMARS, distrugând cartierul general al Armatei a 20-a și un punct avansat de comandă al trupelor aeropurtate, Rusia a atacat imediat, cu rachete, un bloc de locuințe din Kiev. O fetiță a fost rănită, iar tatăl acesteia – ucis.

Atacul a fost un mesaj trimis ucrainenilor, care au folosit sistemul HIMARS pentru a lovi ținte militare aflate mult în spatele frontului. Cartierul general al Armatei a 20-a tocmai fusese dus la 60 de kilometri înapoia liniei de contact. Rușii au trimis rachetele lor “de mare precizie” pentru a le comunica astfel ucrainenilor că dacă vor mai folosi lovituri la mare distanță vor avea de suferit civili.

- Advertisement -

Episodul doi s-a petrecut luni. În jurul prânzului, Ministerul Apărării din Ucraina a anunțat că a lovit din nou Insula Șerpilor, pe care rușii se tot chinuie s-o fortifice. „Un alt atac al Armatei Ucrainei asupra trupelor rusești din Insula Șerpilor. Invadatorii au pierdut un sistem antiaerian Pantsir SA-22 Greyhound. Curățarea teritoriilor noastre va continua atât cât va fi nevoie”, scrie în mesajul de pe Twitter care însoțește filmarea din dronă cu bombardarea insulei. În același timp, un nou atac cu lansatoarele HIMARS M142 a lovit un depozit de muniție rusesc din Zimohiria, generând o imensă explozie, o trâmbă de fum vizibilă de la kilometri și distrugerea completă a depozitului.

- Advertisement -

La câteva ore distanță, Rusia a atacat cu rachete un mall din orașul Kremenciug. Loviturile s-au produs în plină zi, când în magazine erau peste 1.000 de oameni. Imaginile sunt terifiante. Conform unui prim raport, ar fi vorba de doi morți și 20 de răniți, din care 9 în stare critică.

În mod șocant, propaganda rusească a clamat, în ambele cazuri de atacuri asupra unor ținte civile, că de vină ar fi ucrainenii. În privința blocului din Kiev, mașinăria de dezinformare a lansat imediat trei variante: a) totul e o făcătură, n-a existat niciun atac, b) blocul era gol și nelocuit, c) de vină a fost apărarea antiaeriană ucraineană care a tras în rachetă când se afla deasupra blocului.

Cel de-al doilea atac, asupra mallului, a generat de la mașinăria de troli a Rusiei o replică deja clasică: ucrainenii și-au bombardat singuri centrul comercial, ca să-i poată acuza pe ruși!

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Rușii bombardează din nou Kievul! Trimit rachete de la distanță. O fetiță de 7 ani, scoasă de sub dărâmături. Joe Biden: „Încă o barbarie a lor”

* „Putin nu va reuși. Va fi o catastrofă pentru Rusia. Ucraina va reveni la granițele ei din 1991, își va recupera toate teritoriile”

* VIDEO. O rachetă trimisă de ruși, în Lugansk, s-a întors și a lovit punctul de lansare, provocând o explozie catastrofală!

* Misterul împușcării colonelului FSB care purta valiza nucleară a lui Putin. Vadim Zimin se afla în arest la domiciliu

* VIDEO. PSD-istul pervers care i-a cerut favoruri sexuale unei tinere pentru a o angaja la Primărie: „Sunt un familist convins!”

* Prins că a trucat un concurs de angajare, ministrul Chesnoiu (PSD) și-a dat demisia de la Agricultură, dar nu și din Parlament. DNA cere ridicarea imunității sale parlamentare

* Netejoru, șeful Inspecției Judiciare cu care PSD a terorizat magistrații reformiști, se pensionează cu 6.500 de euro/lună, mai mult decât salariul pe care l-a avut

* Nepoata directorui SRI din regimul Iliescu, salariu de 11.000 de euro pe lună la stat. Ioana Timofte a făcut o facultate particulară și a fost pusă șefă la ISCIR București

* Populismul grețos al lui Dan Negru. Are salariu de 25.000 de euro, dar a pus motorină de 1,4 lei, instigând la blocarea benzinăriilor

* Dulce ca mierea e pușcăria patriei. Cazul Elena Udrea

* Extraterestrul David Popovici, dublu campion mondial la seniori, deși are doar 17 ani și 9 luni! Din 1973, nimeni n-a mai reușit „dubla” 100 + 200 de metri liber

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -