Ucraina a aplicat prima lovitură cu sistemele HIMARS primite de la americani: multiple surse raportează că 4-6 rachete au lovit două posturi de comandă ale Armatei 20 rusești din zona Izium: cartierul general situat la 60 de kilometri în spatele frontului și un punct avansat de comandă. La sediul principal al Armatei 20 tocmai sosise și un general rus cu 3 stele, menționează sursele, fără a fi dezvăluită deocamdată identitatea sau soarta acestuia (dacă a scăpat sau a fost lovit).
SUA au trimis Ucrainei un prim lot de 4 sisteme HIMARS – lansatoare multiple de rachete care pot trimite proiectilele până la 70 de kilometri distanță cu o precizie de 3 metri. Unul din aceste sisteme a fost folosit pentru atacarea cartierului general al Armatei a 20-a ruse.
Cumplea e că rușii, temându-se de o astfel de situație, abia își mutaseră punctul principal de comandă cu încă 20 de kilometri în spatele frontului. Cartierul general fusese instalat într-o școală, în Izium. Imagini filmate arată o sumedenie de vehicule distruse, inclusiv mai multe cisterne cu combustibil parcate în curtea școlii.
🇺🇸HIMARS reported to hit two Russian command posts in Donbas:
1️⃣ CP of the 20th Army (unit 89425, Voronezh) stationed in Izium (📽️, @InformNapalm)
2️⃣ advanced command post of the landing troops of the Russian Army pic.twitter.com/rl4kDmFsgP— Euromaidan Press (@EuromaidanPress) June 26, 2022
Celălalt obiectiv lovit de ucraineni cu sistemul HIMARS a fost un punct avansat de comandă al trupelor de desant. Conform Forțelor Operațiunilor Speciale ucrainene, atacul a avut loc în Donbass. Cercetașii au identificat o coloană rusească în care se aflau 6 sisteme MLRS Uragan (lansatoare multiple), vehicule de transport, cisterne, camioane, vehicule de control al tragerilor, transportoare blindate și mașini de luptă pentru infanterie.
Conform militarilor ucraineni, „soldații din forțele speciale au luat legătura cu artileria, au corectat focul și au făcut posibilă distrugerea întregii unități”.
Video of 2️⃣: HIMARS operated by 🇺🇦 Special Operations Forces destroyed 🇷🇺 command post of landing troops
The column included 6 MLRS Uragan, transport & loading vehicles, fuel trucks, trucks, fire control vehicles, APCs & IFVs
📽️SOF https://t.co/JA3qdcoAww pic.twitter.com/iRSHu8cdEh— Euromaidan Press (@EuromaidanPress) June 26, 2022
Americanii au două tipuri de lansatoare multiple de rachete dezvoltate în anii 1990: MLRS și HIMARS. MLRS cuprind 12 lansatoare așezate pe un vehicul șenilat, au o putere de foc mai mare, dar sunt mai lente și intră în componența trupelor regulate. HIMARS au doar 6 lansatoare așezate pe un vehicul pe roți, au jumătate din puterea de foc a MLRS, dar sunt mult mai mobile și sunt destinate trupelor de parașutiști, misiunilor de recunoaștere și unităților rapide.
Aceste sisteme lansează rachete până la 300 de kilometri depărtare cu o mare precizie. Cele livrate ucrainenilor sunt setate să tragă până la 70 de kilometri, americanii voind să evite astfel lovirea unor ținte aflate pe teritoriul Rusiei.
HIMARS au fost gândite cu scopul de a distruge concentrările de artilerie inamice, sistemele de apărare aeriană, coloanele de vehicule blindate și pentru a susține cu foc unitățile aflate la sol.
Americanii tocmai au anunțat că vor livra Ucrainei încă 4 astfel de sisteme HIMARS cu care se urmărește anularea superiorității în artilerie pe care o au rușii și lovirea unor ținte din spatele liniei frontului precum punctele de comandă, bazele și coloanele de aprovizionare.