luni, noiembrie 25, 2024
AcasăJustițieFugara Elena Udrea, pusă la punct: "Dacă nu fura atât, erau condiții...

Fugara Elena Udrea, pusă la punct: „Dacă nu fura atât, erau condiții mai bune în închisori”. Șeful sindicatelor din penitenciare despre pușcăria în care va ajunge Elena Udrea: „Are condiții mai bune decât bătrânii din azile, copiii din orfelinate şi bolnavii din spitale”

-

Elena Udrea n-are motive să se plângă de condițiile din închisoarea unde va ajunge, pentru că oricum va trăi mai bine decât bătrânii din azile, copiii din orfelinate și bolnavii din spitale, a punctat dur Cosmin Dorobanțu, președintele Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor. Iar situația deținuților precum Elena Udrea ar fi fost chiar mult mai bună dacă personaje precum aceasta n-ar fi furat atât de mult, a adăugat liderul sindical.

Curtea de Apel din Sofia (Bulgaria) a decis vineri, 10 iunie, ca Elena Udrea să fie returnată României, pentru a-și ispăși pedeapsa de 6 ani închisoare în dosarul „Gala Bute”. Decizia este definitivă.

Elena Udrea a fugit din România pe 7 aprilie, cu câteva ore înainte ca Înalta Curte de Casație și Justiție să pronunțe sentința definitivă în dosarul „Gala Bute”, dar a fost prinsă în Bulgaria, înainte să treacă granița în Grecia – „raiul” infractorilor condamnați.

După ce instanța bulgară a decis returnarea Elenei Udrea în România, aceasta a acuzat presiuni care s-ar fi făcut asupra judecătorilor. Apoi s-a plâns de condițiile „inumane” din pușcăriile românești.

- Advertisement -

Cosmin Dorobanțu, președintele Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor, a replicat cu un comunicat dur, publicat pe site-ul organizației. El a arătat că Elena Udrea va avea oricum condiții mai bune decât „bătrânii din azile, copiii din orfelinate și bolnavii din spitale”, iar situația ar fi fost chiar mai favorabilă dacă personaje precum fosta protejată a lui Traian Băsescu „nu ar fi furat atât de mult”.

Comunicatul Federației Sindicatelor din Penitenciare

„Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) reacționează la atacurile sistematice ale Elenei UDREA la imaginea poliției penitenciare, cu scopul de a scăpa de închisoare, după ce a contribuit, timp de 10 ani, la sărăcirea unor generații de români, printre care se află și familiile polițiștilor de penitenciare.

Este adevărat că nu avem un sistem penitenciar așa cum și-ar dori politicienii infractori dovediți de justiție, însă banii publici furați timp de 10 ani de Elena UDREA și de clientela politică din anturajul acesteia, ar fi putut fi folosiți pentru investiții în condițiile de detenție și de muncă din penitenciare și, poate astăzi, aveam un sistem penitenciar similar celui norvegian. Din păcate, am avut o clasă politică din care a făcut parte și fostul ministru Elena UDREA, care timp de un deceniu a furat nu numai banii publici ai României, ci și educația și sănătatea românilor. Efectele le vedem astăzi.

- Advertisement -

În continuare, Elena UDREA nu renunță la prejudicierea poliției penitenciare, chiar din calitatea sa de infractor dovedit și condamnat, lansând în spațiul public românesc, inclusiv în spațiul public din afara granițelor țării, acuzații nefondate despre posibile condiții inumane și degradante din penitenciarele românești. A devenit o cutumă printre politicienii infractori să lanseze acuzații false despre condițiile din penitenciare, pentru a scăpa de pușcărie.

După ce va fi predată autorităților din România, Elena UDREA va fi depusă la Penitenciarul de femei Ploiești – Târgșorul Nou, în vederea efectuării perioadei de carantinare-observare, timp de 21 de zile, într-o cameră ce îi va asigura un spațiu minim de 4 mp, deoarece fenomenul supra aglomerării nu este atât de accentuat ca în unitățile penitenciare destinate persoanelor condamnate de gen masculin.

În perioada de carantinare-observare, se studiază comportamentul și personalitatea Elenei UDREA, se efectuează examene medicale, se desfășoară activități de educație sanitară și se evaluează nevoile educaționale, psihologice și sociale, în scopul stabilirii ariilor de intervenție și asistență. La finalizarea acestei perioade, Elenei UDREA i se stabilește Planul individualizat de evaluare și intervenție educativă și terapeutică prin care se precizează activitățile și programele în care fostul politician urmează a fi inclus pe perioada deținerii.
Având în vedere domiciliul acesteia, Elena UDREA va continua executarea pedeapsei și după cele 21 de zile aferente perioadei de carantinare–observare, tot în Penitenciarul Ploiești-Târgșorul Nou. Având în vedere criteriile legale de stabilire a regimului de executare, aceasta va fi încadrată de către Comisia din penitenciar la un regim inițial, ce ar putea fi închis sau semideschis.

Suplimentar stabilirii regimului de executare, Comisia va lua în calcul statutul Elenei UDREA de persoană care necesită protecție, fapt ce va presupune cazarea individuală sau împreună cu deținute compatibile pe criterii de educație, profesie sau funcție avută anterior arestării. Totodată, statutul de persoană care necesită protecție presupune participarea la toate activitățile din penitenciar (inclusiv munca – dacă fostul politician optează pentru această posibilitate) cu asigurarea gradului necesar de protecție, atât din punct de vedere al demnității umane cât și al siguranței proprii.

Specificul Penitenciarului Ploiești-Târgșorul Nou este reprezentat de celule concepute pentru cazarea la comun a persoanelor private de libertate femei. Din punct de vedere al spațiului asigurat Elenei UDREA, garantăm opiniei publice că va fi optim pentru respectarea unui spațiu minim individual de 4 mp pe toată perioada executării pedepsei de către fostul ministru.

Camerele de deţinere asigură fiecărei persoane pat individual, sunt dotate cu mobilier specific, instalaţii de încălzire şi utilităţi igienico-sanitare, astfel încât fiecare persoană deținută să aibă acces permanent la apă potabilă și zilnic laapă caldă, acces nerestricționat și permanent la grupurile şi instalaţiile sanitare pentru satisfacerea nevoilor fiziologice, și a celorlalte nevoi specifice genului, ori de câte ori este necesar, în condiţii de igienă şi intimitate.

Spațiile de deţinere sunt amenajate, astfel încât să permită iluminatul natural şi artificial precum şi aerisirea optimă a acestora. În fiecare cameră sunt montate mese pentru servirea hranei, rafturi pentru depozitarea produselor, cuiere şi bănci iar în baie rafturi pentru păstrarea încălţămintei. Celelalte bunuri de folosinţă îndelungată sunt păstrate la magazia penitenciarului unde deţinutele au acces conform programului stabilit.

Grupurile sanitare sunt dotate cu chiuvetă, duș, oglindă, etajeră şi vas WC, compartimentate astfel încât să asigure intimitatea persoanelor custodiate. Cabinele de toaletă sunt despărţite de grupul sanitar prin intermediul uşilor PVC, având asigurată ventilaţie naturală printr-o fereastră.

Accesul la apă potabilă este asigurat permanent, prin racordarea Penitenciarului Ploiești-Târgșorul Nou la o sursă autorizată proprie. Calitatea apei, este certificată periodic prin buletine de analiză, scopul fiind acela ca valorile să corespundă normelor în vigoare.
Apa caldă este distribuită în cadrul tuturor secțiilor de deținere, zilnic, în intervalul orar stabilit prin programul aprobat de directorul locului de deținere.

Elena UDREA va avea puse la dispoziție articole de cazarmament (saltea, lenjerie de pat, pătură și pernă), conform normativului existent și valabil pentru toate persoanele condamnate din sistem.

Elenei UDREA i se va asigura zilnic plimbarea în aer liber timp de minimum două ore, în curți de plimbare amenajate. Dacă fostul politician nu va opta să presteze muncă ori să participe la alte activități în afara camerei, perioada minimă de plimbare în aer liber va fi de 3 ore, indiferent de regimul de executare.

Activitățile zilnice vor fi organizate de administrația locului de deținere, astfel încât să poată fi alocat un interval cât mai mare de timp în afara camerei de deținere.

Hrana Elenei UDREA se va realiza în baza unui meniu diversificat pentru fiecare normă de hrană, cu menționarea normelor asigurate la mic dejun, prânz și cină. Meniurile sunt avizate de către medicul şef, acestea fiind afișate, zilnic, în cadrul fiecărei secții de deținere.

Asigurarea menținerii legăturii cu mediul de suport este realizată prin intermediul vizitelor, comunicărilor on-line si prin apeluri telefonice efectuate prin intermediul telefoanelor amplasate în interiorul camerei. Mai mult, Elena UDREA va beneficia de televizor amplasat în camera de deținere, precum și de publicaţii, emisiuni radiofonice şi televizate.

Dreptul la asistenţă medicală, tratament şi îngrijiri al Elenei UDREA este garantat, fără discriminare în ceea ce priveşte situaţia ei juridică sau regimul de executare. Dreptul la asistenţă medicală include intervenţia medicală, asistenţa medicală primară, asistenţa medicală de urgenţă şi asistenţa medicală de specialitate. Dreptul la îngrijiri include atât îngrijirile de sănătate, cât şi îngrijirile terminale. Asistenţa medicală, tratamentul şi îngrijirile în penitenciare se asigură, cu personal calificat, în mod gratuit, potrivit legii, la cerere sau ori de câte ori este necesar. Elena UDREA va beneficia, în mod gratuit, de medicamente, îngrijiri și tratament medical.

Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) consideră că Elena UDREA va beneficia, în închisoare, de condiții mult mai bune decât beneficiază bătrânii din azile, copii din orfelinate și bolnavii din spitalele din rețeaua Ministerului Sănătății, categorii sociale care decontează, în prezent, milioanele de euro furate de fostul politician.”

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* În sudul Ucrainei, principala grijă a invadatorilor ruși e să cucerească noi teritorii, pentru a le jefui! Au ajuns să se lupte între ei pentru bunurile furate din casele localnicilor

* VIDEO. Întrebarea cu care un jurnalist ucrainean l-a umilit pe mincinosul de Externe al Rusiei: „Ce bunuri furate din Ucraina a mai reușit să vândă Rusia până acum, în afară de grâu?”

* „Îi urăsc! Cât timp voi fi în viață, voi face orice ca ucrainenii să dispară!” – Afirmații demente ale fostului președinte rus Dmitri Medvedev, care anunță „inevitabila” folosire a armelor nucleare și „decapitarea în Piața Roșie” a ucrainenilor

* Generalul Wesley Clark: „Alianța NATO însăși va fi în pericol dacă Ucraina nu va primi sprijin deplin pentru a-l respinge pe Putin”

* Moment istoric: Germania va redeveni puterea militară numărul 1 a Europei. Parlamentul a aprobat un buget anual de 100 de miliarde de euro, al treilea cel mai mare din lume, după SUA și China

* Oribilul dialog dintre un soldat rus și mama lui: „Eu omor oameni aici, mamă!“ / „Ești sigur că sunt oameni? Hoholi!“ / „Batem prizonierii până le rupem oasele”

* VIDEO. „Am primit atât de multe rachete Harpoon, încât putem scufunda întreaga flotă rusă din Marea Neagră!”

* VIDEO. Cristoiu și Turcescu întețesc propaganda pro-Putin: „Aceste sancțiuni sunt îngrijorătoare, automate, orice-ar face Rusia” / „Occidentului i-a trebuit acest război mai mult decât lui Putin” / Pentru încheierea războiului, Ucraina ar trebui să cedeze teritorii Rusiei

* Digi 24 l-a scos din grilă pe Cristian Tudor Popescu. „Ar fi trebuit să mă despart de mult de Digi 24” / „Diagnosticele puse au fost considerate mai dăunătoare pentru imaginea postului decât boala”

* VIDEO. Podul prăbușit în Neamț, pe moșia baronului Arsene, a fost „reabilitat” acum 6 luni, cu bani PNDL, de firma unui fost consilier PSD

* „România e singura țară în care planul KGB a reușit. Revoluția a fost furată, lustrația nu s-a făcut deloc, iar corupția este enormă” – Thierry Wolton, scriitor și istoric francez

* Dezvăluirile lui Câcău (șef de filială județeană AUR, demisionar): „George Simion a organizat petreceri la care s-au săvârșit acte de preacurvie” / „Dictator”, „fariseism grotesc”, „limbaj vulgar”, „comportament violent”

* Decizie istorică: din 2035, în UE se vor mai vinde doar mașini electrice! Parlamentul European a votat interzicerea mașinilor pe benzină, motorină sau gaz

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -