vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăNewsSecuristan: coaliția PSD-PNL a inițiat o lege care dă puteri uriașe SRI....

Securistan: coaliția PSD-PNL a inițiat o lege care dă puteri uriașe SRI. Țara va fi controlată prin intermediul serviciilor secrete, ca pe vremea comunismului

-

Proiectul de lege privind modificarea organizării și funcționării serviciilor secrete aflat în discuția coaliției PSD-PNL-UDMR aflate la putere dă puteri uriașe și discreționare SRI și impunitate ofițerilor de informații, relevă în exclusivitate G4Media.ro, care a reușit să vadă documentul. Prevederile noului proiect au șocat opinia publică și societatea civilă pentru că plasează efectiv serviciile secrete deasupra legii, aproape în aceeași manieră în care se afla Securitatea lui Ceaușescu înainte de 1989!

Printre altele:

– șeful SRI nu mai poate fi demis la inițiativa Parlamentului (așadar, iese de sub controlul acestuia),

– SRI va avea dreptul să opereze în străinătate (până acum avea atribuții doar pe teritoriul României), iar SIE să acționeze în țară (până acum acționa doar pe plan extern),

- Advertisement -

– SRI devine entitatea care se ocupă de interceptarea comunicațiilor, iar Centrul Național pentru Interceptarea Comunicațiilor intră sub controlul direct al acestui serviciu,

– procurorii nu mai pot intra în sediile SRI pentru a efectua anchete decât dacă primesc aprobarea personală a șefului statului, adică a președintelui României!,

– numai anumiți procurori „desemnați” (nu se știe de cine) vor mai avea voie să audieze, percheziționeze sau rețină ofițerii SRI,

- Advertisement -

– președintele țării va putea demite mai ușor șeful SRI,

– civilii și companiile (indiferent că sunt de stat sau private) vor fi obligați să „sprijine” agenții SRI „la cerere” în derularea operațiunilor,

– SRI va putea să desfășoare activități comerciale și să-și finanțeze integral din venituri proprii diverse activități,

– SRI va avea „în coordonare” asociații cu caracter profesional, social, cultural, sportiv, recreativ ori umanitar.

SRI e scos de sub controlul Parlamentului, ofițerii SRI nu mai răspund în fața legii și nu mai pot fi anchetați, serviciul de informații primește dreptul să-și înființeze propriile companii și propria societate civilă! 

Toate aceste prevederi, pe care coaliția PSD-PNL-UMDR, sub comanda președintelui Iohannis, vrea să le bage în noua lege a funcționării serviciilor de informații, sunt pur și simplu șocante.

1. Parlamentul este eliminat din ecuația controlului asupra SRI simultan cu sporirea nemăsurată a puterilor președintelui țării asupra serviciului secret. Șeful statului nu doar că va putea demite ușor directorul SRI, dar va încuviința personal eventuala anchetare a unor ofițeri SRI! Se deschide astfel larg poarta pentru o țară condusă de șeful statului cu ajutorul serviciilor secrete, dar și spre corupție și șantaj.

2. SRI este plasat deasupra legilor țării exact cum era Securitatea înainte de 1989. Membrii SRI nu vor mai putea fi anchetați și nu vor mai da socoteală pentru faptele lor decât președintelui țării. Procurorii nu-i vor putea ancheta și nici măcar intra în sediile SRI!

3. Securitatea se ocupa, până în 1989, atât de represiunea și controlul populației interne, cât și de operațiunile speciale din străinătate. Prin Securitate, Ceaușescu a organizat atentate asupra disidenților români aflați în Occident, a făcut trafic de arme și droguri, a vândut la propriu (pe bani) cetățenii țării din minoritățile evreiască și germană. Acum, după 30 de ani, SRI – urmașul Securității – primește iar dreptul de a opera în străinătate, în timp ce SIE primește permisiunea să acționeze în țară. Acesta este, de fapt, modelul după care funcționează serviciile secrete din Rusia lui Putin în 2022.

4. Prin dreptul de a desfășura activități comerciale, SRI reprimește un alt privilegiu al Securității, care până în 1989 controla comerțul extern al României (celebrul off-shore „ICE Dunărea”), dar ajunsese să dețină în țară și uriașe ferme de porci, de găini, abatoare, lanțuri de producție etc.

5. Simultan cu dreptul de a desfășura activități comerciale și cu scoaterea sa de sub controlul Parlamentului, SRI primește și un alt cadou: „civilii” și companiile din țară sunt OBLIGAȚI să „sprijine la cerere” ofițerii serviciului de informații. Este un alt privilegiu pe care-l avea Securitatea înainte de 1989.

Apariția unor astfel de inițiative legislative face mai clare evenimentele de astă-toamnă, când președintele Klaus Iohannis, folosind instituțiile de forță ale statului, l-a impus pe Cîțu ca președinte al PNL și a rupt coaliția de guvernare cu USR pentru a aduce în loc PSD-ul. În acest moment, șeful statului a militarizat conducerea partidului liberal, punând în fruntea sa un general – pe Nicolae Ciucă – și ca secretar general – pe un alt om al sistemului, Lucian Bode. Generalul Ciucă a fost impus de Iohannis și ca premier al României în toamna anului trecut.

13 asociații care apără drepturile omului în România au dat marți publicității un protest în care atrag atenția asupra derivei autoritariste și a militarizării statului.

Comunicatul ONG-urilor din societatea civilă care avertizează asupra pericolului ca România să fie condusă de un președinte/dictator cu ajutorul serviciilor secrete

„Protestăm ferm împotriva planurilor puterii politice de a oferi impunitate și puteri sporite agenților din serviciile de securitate, așa cum rezultă din proiectul de lege aflat în dezbaterea Coaliției de guvernare, și publicat de jurnaliștii de la G4Media.ro.

Una din prevederi este impunitatea în fața justiției: personalul SRI ar urma să fie anchetat doar de un număr limitat de procurori, anume desemnați, iar perchezițiile la sediul SRI ar urma să se facă doar cu acordul șefului statului și cu informarea directorului SRI. Astfel, de facto, personalul SRI ar avea o protecție fără precedent în fața justiției, iar eventualele fapte comise cu știința directorului SRI, sau chiar a șefului statului, nu ar putea fi niciodată anchetate. Consecința maximală este că un președinte rău intenționat ar putea să folosească SRI în interes propriu fără niciun fel de răspundere legală.

Președintele ar urma să primească puteri sporite, iar Parlamentul să fie exclus din procedura de demitere a directorului SRI. Este inacceptabilă limitarea puterii Parlamentului în privința controlului serviciilor de securitate, iar adâncirea simbiozei între șeful statului și șeful SRI nu face decât să sporească tentația puterii și a impunității.

O altă prevedere scandaloasă este că personalul SRI ar putea să solicite oricărei persoane sprijin pentru realizarea atribuţiilor şi competenţelor legale, iar persoana respectivă ar fi obligată nu doar să asiste, ci și să păstreze secretul asupra operațiunii. Acest tip de prevederi depășesc mult cadrul obligațiilor cetățenești și devin o încălcare gravă a libertăților civile.

Conform aceluiași proiect de lege, SRI ar urma să devină autoritate națională în domeniul interceptării comunicațiilor, astfel că viitorul Centru Național pentru Interceptarea Comunicațiilor va funcționa în cadrul SRI. Cel puțin două decizii anterioare ale Curții Constituționale au declarat în afara Constituției prezența SRI în procedura de urmărire penală, ca autoritate responsabilă cu interceptările. 

Nu în ultimul rând, SRI ar primi dreptul de a-și crea și administra propriile firme („pot fi înfiinţate activităţi finanţate integral din venituri proprii, potrivit legii”) și chiar propria societate civilă („asociaţii cu caracter profesional, social, cultural, sportiv sau recreativ ori umanitar”), totul departe de ochii publicului, și, potențial, chiar și în afara controlului fiscal, pentru că documentele operative privind cheltuielile se casează și se distrug anual, la finalul exercițiului fiscal. Oricum fondurile pot veni și din orice “alte surse, legal constituite” (sponsorizari, donatii, activități economice).

Amintim și că acest proiect, aflat în dezbaterea coaliției de guvernare și publicat de jurnaliștii de la G4Media.ro, a fost precedat de acte normative, adoptate de Guvern și de Parlament, ce au crescut puterile serviciilor de securitate în alte domenii: interceptarea comunicațiilor electronice prin Codul Comunicațiilor (lege declarată parțial neconstituțională de CCR), filtrarea investițiilor străine din țări din afara spațiului comunitar sau servicii secrete cu un rol central în proiectul de cloud guvernamental, cu acces direct toate datele de trafic. 

Militarizarea rapidă a statului, sub conducerea unui premier trecut mult prea repede din haina de general activ în cea de politician de carieră, și la comanda unui președinte aflat moral tot mai departe de cetățeni, de democrație și de libertate, este o tendință ce ne îngrijorează profund, și solicităm ferm tuturor partidelor politice să o oprească de îndată.“

Semnează: Centrul pentru Inovare Publică, ActiveWatch, Asociația pentru Tehnologie și Internet, CeRe: Centrul de Resurse pentru participare publică, Asociația MozaiQ LGBT, Institutul Român pentru Pace, PATRIR, Asociația FILIA. Átlátszó Erdély (Transilvania Transparentă), Centrul pentru Jurnalism Independent, FONSS- Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale, Asociatia RiseOUT, Asociația Parcul Natural Văcărești, Funky Citizens, Asociația Miliția Spirituală, Asociația Respiro, Asociația CIVICA

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Firele acțiunii de compromitere a jurnalistei Emilia Șercan duc direct la vârful statului. „Operațiunea a fost pusă la cale la două ore după ce i-am reclamat ministrului Bode scurgerea unei probe din dosarul penal”

* Cum a fost posibilă a doua excludere din magistratură pentru Cristi Danileț în epoca Iohannis-PSD. „Asistăm la o anesteziere a Justiției pentru o epocă de concordie politică”

* Guvernul PSD-PNL, marele câștigător al inflației: a încasat, în doar 4 luni, cu 23 de miliarde de lei mai mult de pe urma exploziei prețurilor

* RECHIZITORIU. Fiul mafiotului Rădoi închiria spațiu la metrou cu 250 de euro pe lună și îl subînchiria cu 2.800. Profit: 237.600 de euro în 9 ani

* Membrii UE au ajuns neașteptat la un acord de embargo asupra petrolului rusesc. Acum se renunță la 67%, iar până la sfârșitul anului – la 90%

* VIDEO. „Am primit atât de multe rachete Harpoon, încât putem scufunda întreaga flotă rusă din Marea Neagră!”

* INTERCEPTĂRI. Militarii ruși, gata să-l ucidă pe generalul Solodciuk, venit să-i oblige să atace. „Puștiul ăsta a scos cuiul grenadei și i-a spus generalului: «Hai, împușcă-mă, hai! O să explodăm împreună aici!»”

* Raport secret britanic: armata rusă ar putea intra în colaps din cauza pierderilor uriașe – peste 30.000 de militari. Putin consideră că e “un preț acceptabil”

* Rușii îi torturează cumplit pe prizonierii capturați la Azovstal. Militarii sunt bătuți, electrocutați, strangulați, strânși cu cleștii și li se injectează medicamente experimentale

* Putin și ai lui, acuzați că și-au înecat intenționat marinarii de pe crucișătorul Moscova! „Au fost abandonați în bucătărie. Ofițerii au scăpat primii, ca șobolanii”

* Dintre cei doi „soldați răniți” pe care i-a vizitat Putin la spital, cel puțin unul era fals! În trecut, el jucase și rolul de „muncitor” într-o fabrică vizitată de dictator

* Real Madrid nu e o echipă, e o legendă! Nici nu trebuie să se mai prezinte la stadion, te bate doar cu istoria

* Dinamo a retrogradat la 74 de ani de când era înființată de bolșevicul Teohari Georgescu, sub ocupație sovietică

4 COMENTARII

  1. Domnilor, de zeci de ani noi, poporul nu suntem intrebati despre cine sa traga sforile. Asistam la INGRIJORARI ale presei si ATAT. Ei fac si dreg, isi dau si isi retrag atributii dupa cum le dicteaza interesele. Tot ce e important este ca Romania sa ramana pe o traiectorie spre civilizatie si spre bunastare. Si nu spre cultivarea ideii de mentinere a maselor de mujici needucati si fara skill-uri, care e primejdia cea mai mare pentru tara asta!!!!

  2. ce urmeaza ioihan? sa ne dai pe mana lui piutin!
    pleaca ioihan in rusia cu cuoalitia ta de capuse cu tot,plus aur. pleaca din calea Romaniei. pleaca ioihan, fricosule, tradatorule!

  3. Rusine iohan . Nu esti demn nici de litera mare a numelui .
    Ce ti-au facut tie românii, iohan ???
    Ce ai cu cetatenii acestei tari, iohan ? De ce urasti romanii si Romania , iohan ?
    Ce urmeaza iohan , dupa ce ai mintit electoratul ca nu aduci peeseedee la putere dar l-ai adus si inca cu anexa aur cu tot, ce urmeaza ?
    Ce urmeaza dupa ce ai mutilat justitia de mana cu predoiu , un alt prăpădit din gasca ta?
    Ce urmeaza dupa ce ai scos coruptia din strategia nationala ca sa puteti fura cu legea in mana ?
    Ce urmeaza dupa ce instalezi vechiul regim comunist de pe vremea lui ceausescu ?
    Ai ajuns comunist sau ai fost si esti comunist de cand te stii , iohan ?
    Ce urmeaza ioha ? Sa ne dai pe mana lui putin ca doar ai adus la putere si partidul aur – coada de topor in Romania , a sri-ului si a lui putin . Il mai ti in brate si pe kelemen care face politica anti-romaneasca , separatism inspirat din cel rusesc si dezbina cetatenii acestei tari. Ce faceti voi acolo , iohan ?
    Cate porcarii mai faci pentru confortul tau personal ? Vrei sa schimbi Constitutia ? Tu ? Un mincinos si un santajabil ? Tu vrei sa schimbi Constitutia ? Acum in plina criza ? Tu vrei sa schimbi Constitutia , tu care joci golf cand tara arde ? Tu vrei si mai multe privilegii ?
    Ai adus romanii la disperare , iohan , cu mega criza politica in care ai aruncat tara pe timp de pandemie cu numirea plagiatorului ciuca ca prim ministru cu inlesnirea legii evazionistilor cu indiferenta fata de padurarii care sunt mutilati prin padurile tarii cu anularea autostrazilor cu frica de a transparentiza cheltuirea bugetului cu frica de reformele din justitie. Si vrei sa schimbi Constitutia ? Tu care ai demis profesionisti ca Laura Codruta Kovesi , Stelian Ion si altii ca sa te inconjori de plagiatori falsi mincinosi si avocati cu epoleti de interlop ca vicol
    Rusine ioha .
    Pleaca iohan in rusia cu „cuoalitia” ta de capuse , plagiatori si penali cu tot , plus partidul aur.
    Pleaca din calea Romaniei. Pleaca iohan.
    Ti-ai tradat electoratul , ai tradat cetatenii acestei tari esti un fricos si un santajabil si astea nu fac parte din fisa postului presedintelui.
    Tradator de tara ai ajuns si ai depasit granitele tarii cu faima rusinii. Asa rusine nu a mai avut Romania .
    Ai adus cetatenii acestei tari in faza de a-ti scrie cele mai urate cuvinte pe orice cale avuta la dispozitie , canale de socializare , email-uri si in curand, propabil , iti vor spune in fata ce au de spus.
    Tu nu mai reprezinti oamenii onesti din tara asta.
    Tu reprezinti penalii evazionistii plagiatorii hotii de ban public si partidul aur.
    Rusine ioihan , esti cea mai mare rusine a Romaniei . Om plin cu apa ! Atat esti ! Plin cu apa !

    • Decat sa debitezi prostii de om frustrat mai bine fa un dus si te mai racoreste.
      Parca e Iohannis de vina ca voi aveti un partid de panarame infantile.
      Numai din comentarii ca acesta se vede nivelul vostru de a intelege.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -