S-a întâmplat din nou! Real Madrid a câștigat Liga Campionilor chiar și atunci când era cotată cu șanse mici în fața lui FC Liverpool. Dar, mai ales, când avea în față Top 3-ul campionatului englez. Iar prima repriză părea să confirme previziunile: echipa italianului Ancelotti era pur și simplu sufocată de cea a germanului Klopp. Și totuși, pauza a venit la 0-0, iar repriza a doua a adus golul celui de-al 14-lea triumf al unei echipe pentru care joacă și istoria. Mai ales istoria.
Real Madrid – Liverpool 1-0, gol marcat de brazilianul Vinicius în minutul 59 – acestea sunt reperele tehnice ce vor fi păstrate în arhiva Ligii Campionilor.
Și echipele:
REAL MADRID: Courtois – Carvajal, Militao, Alaba, F. Mendy – Valverde (85 Camavinga), Modric (90 Ceballos), Casemiro, Kroos – Benzema, Vinicius (90+3 Rodrygo). Antrenor: Carlo Ancelotti.
LIVERPOOL: Alisson – Alexander-Arnold, Konaté, Van Dijk, Robertson – Henderson (77 Keita), Fabinho, Thiago Alcantara (77 Firmino), Luis Diaz (65 Jota) – Salah, Mané. Antrenor: Jürgen Klopp.
Parcursul lui Real Madrid a fost oarecum neașteptat, date fiind propriile probleme din compartimentul defensiv (a avut de suplinit plecarea perechii de fundași centrali – Sergio Ramos la PSG, Varane la Manchester United), dar și adversarii întâlniți în fazele eliminatorii: campioana stelară a Franței (PSG), deținătoarea la zi a Ligii Campionilor (Chelsea) și finalista de anul trecut a Ligii Campionilor, reînscăunată și în Premier League (Manchester City).
Aici se încheie povestea și începe legenda. Iar începutul legendei sună așa: cu cele 14 izbânzi ale sale, Real Madrid a câștigat de două ori mai multe trofee continentale supreme decât următoarea performeră (AC Milan – 7) și la fel de multe cât următoarea țară după Spania (Anglia – 14, reușite de cinci echipe de club)!
Madridul a îndoliat Anglia de trei ori
Ce a făcut greșit Liverpool în finala de la Paris? Răspuns: nimic. Liverpool a jucat ca la carte, iar în prima repriză a predat o lecție de fotbal. A construit meticulos, a dus mingea mereu și mereu spre careul advers, a șutat enorm, de multe ori pe spațiul porții. A avut însă doi adversari invincibili: portarul Courtois (belgian) și bara porții adverse (franceză).
Adăugăm jocul impecabil al fundașilor lui Real Madrid, așa cum nu i-am văzut niciodată în acest sezon. De asemenea, disciplina defensivă a mijlocașilor, majoritatea trecuți de 30 de ani.
În precedentele 5 confruntări din Ligă, campioana Spaniei a mers pe formula cu goluri multe: 3-1 (a) cu PSG, 3-1 (d) și 2-3 (a) cu Chelsea, 3-4 (d) și 3-1 (a) cu Manchester City. În finală a scos din tolbă „formula 1-0”, pe care o mai aplicase tot la Paris, în partida-tur cu PSG. Doar stadionul a fost diferit: „Parc des Princes” în „optimi”, „Stade de France” în finală.
Așa a reușit Real Madrid să îndolieze întreaga Anglie, eliminându-i succesiv primele trei clasate din Premier League: Chelsea (locul 3) în „sferturi”, Manchester City (locul 1) în semifinale, Liverpool (locul 2) în finală.
Să reținem tehnica „golului în plus” pe care Real Madrid l-a reușit în disputele cu toți cei patru adversari din această primăvară: 3-2 cu PSG, 5-4 cu Chelsea, 6-5 cu Manchester City, 1-0 cu Liverpool (scoruri generale).
Suferința și revanșa lui Ancelotti
E și o revanșă a antrenorului Carlo Ancelotti (62 de ani) în fața lui Jürgen Klopp (54 de ani). În vara anului trecut, acesta se despărțea, trist, de Everton, cea de-a doua echipă a orașului Liverpool, după un an și jumătate fără glorie. Încheiase campionatul din 2020 pe locul 12, iar pe cel din 2021 – pe locul 10, departe de cupele europene.
Timp de un an și jumătate, Ancelotti și Klopp au locuit în același oraș englez, Liverpool. Italianul a trebuit să suporte umilința de a asista la victoriile în serie ale concitadinei (campioană în 2020, locul 3 în 2021) și de a nu conta în bătăliile importante, interne sau europene. În cele 18 luni, Ancelotti i-a rezistat remarcaabil lui Klopp, deși conduceau „mașini” de putere net diferită: 0-1 în Cupa Angliei, 0-0, 2-2 și 2-0 în Premier League. Dar Liverpool încheia cu un avans de 50 puncte (99/49), respectiv de 10 puncte (69/59), în fața lui Everton.
Sâmbătă seara, Ancelotti și Klopp s-a flat din nou față în față. De data asta, cu „mașini” comparabile ca putere, dar cu ceva mai multă „benzină” în rezervorul lui Liverpool. Real Madrid avea însă de partea sa istoria, iar Ancelotti a știut s-o transforme în combustibil nuclear.
Magia Reală: 14 trofee în 17 finale
A fost a 17-a finală de Champions League pentru Real Madrid, a 10-a pentru Liverpool. Echipa spaniolă a triumfat de 14 ori (82,35% din totalul finalelor disputate de ea, 20,9% din totalul celor jucate), iar cea engleză de 6 ori (60%, respectiv 8,95%).
Împreună, Real Madrid și Liverpool au câștigat 20 din cele 67 de trofee puse în joc, adică 29,85%! Mai mult de un sfert, aproape o treime!
De reținut: o Cupă din 5 a ajuns la Madrid!
Real Madrid a reușit o performanță uluitoare: a câștigat toate cele 8 finale jucate în ultimul sfert de secol. Până în 1998, raportul victorii-înfrângeri, în finalele Ligii, era de 6-3 pentru madrileni. Acum e de 14-3!
În ultimii 9 ani, Real Madrid a câștigat trofeul continental suprem de 5 ori (de 3 ori consecutiv)! Doar Barcelona, Liverpool, Bayern și Chelsea au reușit să-i întrerupă hegemonia, fiecare cu câte un trofeu în perioada 2014-2022.
Fabulosul Benzema
În ediția actuală, Real Madrid s-a aflat în situația de a fi eliminată în toate cele trei tururi eliminatorii din această primăvară. De fiecare dată, echipa lui Ancelotti a remontat incredibil, la scorul general: de la 0-2 la 3-2 cu PSG, de la 3-4 la 5-4 cu Chelsea, de la 3-5 la 6-5 cu Manchester City.
În toate cele trei „duble” eliminatorii, punctul forte al Realului a fost atacul, în care a strălucit francezul Karim Benzema: 5 goluri în grupă, 10 în primăvară! Seria lui Benzema a fost absolut fabuloasă: a marcat toate cele 3 goluri ale echipei sale în returul cu PSG (3-1), întorcând de la 0-1 și anulând și înfrângerea din tur, de la Paris (0-1); a marcat toate cele 3 goluri ale Realului în deplasare cu Chelsea (3-1), dar și golul calificării în retur, în prelungiri, la Madrid (2-3); a marrcat 2 din cele 3 goluri ale echipe sale în deplasarea de la Manchester City (3-4), dar și golul calificării, tot în prelungiri, dintr-un penalty scos tot de el (3-1).
În cele 7 partide eliminatorii cu PSG, Chelsea, City și Liverpool, „buldozerul” Benzema a înscris 10 din cele 15 goluri ale Realului (66,6%) – exact două treimi! Per total, luând în calcul și faza grupelor, francezul a marcat 15 din cele 29 de goluri ale madrilenilor (51,72%), adică mai mult de jumătate!
Minutul 90+3: aplauze pentru Rodrygo
Seria miraculoasă a madrilenilor a fost întregită de brazilianul Rodrygo, care, venit mereu de pe banca de rezerve, după minutul 65, a reușit să înscrie trei goluri istorice, prin care a anulat avantajul puternicilor adversari din Anglia și a propulsat Realul în prelungiri. Rodrygo a punctat crucial în minutul 80 în returul cu Chelsea (la scorul general de 3-4), respectiv în minutele 90 și 90+1 în returul cu Manchester City (la scorul general de 3-5). În cele două partide istorice, Rodrygo a fost trimis pe teren în minutul 78, respectiv 68!
În finala de la Paris, când situația tactică impunea conservarea rezultatului, iar Ancelotti avea nevoie să introducă în ultimele minute cât mai mulți jucători defensivi, italianul n-a uitat, totuși, rolul lui Rodrygo în această campanie. De aceea, în minutul 90+3, când l-a scos pe brazilianul Vinicius (autorul singurului gol al finalei), l-a trimis pe teren pe compatriotul său din linia de atac. Aplauze pentru Vinicius, aplauze pentru Rodrygo!
Un gol „spaniol”, 28 marcate de străini!
Constatare: dintre cei 6 marcatori ai lui Real Madrid în campania victorioasă din Liga Campionilor, unul singur este spaniol – Asensio! Acesta a marcat un singur gol din totalul de 29, toate celelalte au fost reușite de fotbaliști străini (doi brazilieni, un francez, un german și un austriac).
Marcatori în Liga Campionilor (2021-2022): Benzema (15 / francez), Rodrygo (5 / brazilian), Vinicius (4 / brazilian), Kroos (2 / german), Alaba (1 / austriac), Asensio (1 / spaniol).
Parcursul lui Real Madrid în Liga Campionilor 2021-2022
* locul 1 în Grupa D, cu 15 puncte (din 18 posibile), golaveraj 14-3, devansând pe Inter Milano (10 p), Sheriff Tiraspol (7 p) și Șahtior Donețk (2 p).
* 2-0 (a) și 1-0 (d) cu Inter Milano (grupă)
* 1-2 (a) și 3-0 (d) cu Sheriff Tiraspol (grupă)
* 2-1 (a) și 5-0 (d) șu Șahtior Donețk (grupă)
* 3-1 (a) și 0-1 (d) cu PSG (optimi)
* 1-3 (a), 2-3 după prelungiri, și 3-1 (d) cu Chelsea (sferturi)
* 2-1 (a), 3-1 după prelungiri, și 3-4 (d) cu Manchester City (semifinale)
* 1-0 (n) cu Liverpool (finala)
Bilanț: 9 victorii, 0 egaluri, 4 înfrângeri, golaveraj 29-14 (69,23% din punctele puse în joc).
Cele 17 finale de Liga Campionilor jucate de Real Madrid
* 2022: 1-0 cu Liverpool (la Paris)
* 2018: 3-1 cu Liverpool (la Kiev)
* 2017: 4-1 cu Juventus Torino (la Cardiff)
* 2016: 1-1 cu Atletico Madrid, 5-3 la penalty-uri (la Milano)
* 2014: 4-1 cu Atletico Madrid (la Lisabona)
* 2002: 2-1 cu Bayer Leverkusen (la Glasgow)
* 2000: 3-0 cu Valencia (la Paris)
* 1998: 1-0 cu Juventus Torino (la Amsterdam)
* 1981: 0-1 cu Liverpool (la Paris)
* 1966: 2-1 cu Partizan Belgrad (la Bruxelles)
* 1964: 1-3 cu Inter Milano (la Viena)
* 1962: 3-5 cu Benfica Lisabona (la Londra)
* 1960: 7-3 cu Eintracht Frankfurt (la Glasgow)
* 1959: 2-0 cu Stade de Reims (la Stuttgart)
* 1958: 3-2 cu AC Milan (la Bruxelles)
* 1957: 2-0 cu Fiorentina (la Madrid)
* 1956: 4-3 cu Stade de Reims (la Paris)
Sezonul fabulos al lui Liverpool, frânt la final
În întregul sezon oficial 2021-2022, timp de mai bine de 9 luni (14 august 2021 – 28 mai 2022), Liverpool a jucat 63 de meciuri, în toate competițiile. Bilanțul este fabulos: 46 de victorii, 13 egaluri și doar 4 înfrângeri, golaveraj 147-48! Singurele echipe care au reușit să câștige în fața echipei lui Klopp au fost West Ham United (3-2 acasă), Leicester (1-0 acasă), Inter Milano (1-0 în deplasare, pe „Anfield Road”) și Real Madid (1-0 pe teren neutru, la Paris). Așadar, patru înfrângeri la limită – două în Premier League și două în Champions League.
În 2022, Liverpool a jucat 35 de meciuri. Bilanțul e de asemenea fantastic: 26 de victorii, 7 egaluri, 2 înfrângeri, golaveraj 72-23!
Pe plan intern, nimeni dintre granzii Angliei n-a câștigat în fața lui Liverpool, la nivelul întregului sezon 2021-2022, indiferent că s-a jucat în Premier League, în Cupa Angliei sau în Cupa Ligii, deși au fost 15 meciuri de acest nivel: 2-2 (a), 2-2 (d) și 3-2 (d) cu Manchester City, 1-1 (a), 2-2 (d), 0-0 (d) și 0-0 (n) cu Chelsea, 4-0 (a) și 5-0 (d) cu Manchester United, 4-0 (a), 0-0 (a), 2-0 (d) și 2-0 (d) cu Arsenal, 1-1 (a) și 2-2 (d) cu Tottenham. Bilanțul: 6 victorii și 9 egaluri, golaveraj 30-12.
Un gol „spaniol”, 29 marcate de străini!
Dintre cele 30 de goluri marcate de Liverpool în actuala ediție a Ligii Campionilor, unul singur l-a avut ca autor pe un jucător englez (Henderson). În rest, 27 de goluri au fost înscrise de 10 fotbaliști străini din 9 țări (doar Brazilia, ca și în cazul lui Real Madrid, are doi reprezentanți), iar două au fost autogoluri.
Marcatori în Liga Campionilor (2021-2022): Salah (8 / egiptean), Mané (5 / senegalez), Firmino (5 / brazilian), Luis Diaz (2 / columbian), Konaté (2 / francez), Jota (1 / portughez), Fabinho (1 / brazilian), Thiago Alcantara (1 / spaniol), Keita (1 / guineez), Origi (1 / belgian), Henderson (1 / englez).
Parcursul lui Liverpool în Liga Campionilor 2021-2022
* locul 1 în Grupa B, cu 18 puncte (din 18 posibile), golaveraj 17-6, devansând pe Atletico Madrid (7 p), FC Porto (5 p) și AC Milan (4 p).
* 2-0 (a) și 3-2 (d) cu Atletico Madrid (grupă)
* 2-0 (a) și 5-1 (d) cu FC Porto (grupă)
* 3-2 (a) și 2-1 (d) cu AC Milan (grupă)
* 0-1 (a) și 2-0 (d) cu Inter Milano (optimi)
* 3-3 (a) și 3-1 (d) cu Benfica Lisabona (sferturi)
* 2-0 (a) și 3-2 (d) cu Villarreal (semifinale)
* 0-1 (n) cu Real Madrid (finala)
Bilanț: 10 victorii, 1 egal, 2 înfrângeri, golaveraj 30-14 (79,48% din punctele puse în joc).
Cele 10 finale de Liga Campionilor jucate de Liverpool
* 2022: 0-1 cu Real Madrid (la Paris)
* 2019: 2-0 cu Tottenham (la Madrid)
* 2018: 1-3 cu Real Madrid (la Kiev)
* 2007: 1-2 cu AC Milan (la Atena)
* 2005: 3-3 cu AC Milan, 3-2 la penalty-uri (la Istanbul)
* 1985: 0-1 cu Juventus Torino (la Bruxelles)
* 1984: 1-1 cu AS Roma, 4-2 la penalty-uri (la Roma)
* 1981: 1-0 cu Real Madrid (la Paris)
* 1978: 1-0 cu FC Bruges (la Londra)
* 1977: 3-1 cu Borussia Mönchengladbach (la Roma)
E și România acolo!
Până în 1992, principala competiție europeană intercluburi s-a numit Cupa Campionilor Europeni (CCE), având un format mult simplificat.
În cele 67 de ediții, trofeul a fost câștigat de 22 de echipe din 10 țări, printre care și România (prin Steaua București, în 1986).
Cele 22 de câștigătoare ale Ligii Campionilor / CCE
14 – Real Madrid
7 – AC Milan
6 – Liverpool, Bayern München
5 – Barcelona
4 – Ajax Amsterdam
3 – Inter Milano, Manchester United
2 – Juventus Torino, Chelsea Londra, Nottingham Forest, Benfica Lisabona, FC Porto
1 – Borussia Dortmund, Hamburg, Aston Villa Birmingham, PSV Eindhoven, Feyenoord Rotterdam, Olympique Marseille, Celtic Glasgow, Steaua București, Steaua Roșie Belgrad
Cele 10 țări care au dat câștigătoare ale Ligii Campionilor / CCE
19 trofee: Spania (2 echipe)
14 trofee: Anglia (5 echipe)
12 trofee: Italia (3 echipe)
8 trofee: Germania (3 echipe)
6 trofee: Olanda (3 echipe)
4 trofee: Portugalia (2 echipe)
1 trofeu: Franța, Scoția, România, Serbia/Iugoslavia