vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăRăzboi în UcrainaRușii au "denazificat" utilaje agricole de 5 milioane de dolari din Melitopol....

Rușii au „denazificat” utilaje agricole de 5 milioane de dolari din Melitopol. Le-au dus în Cecenia, dar au descoperit că proprietarii le dezactivaseră de la distanță! Acum zac la o fermă de lângă Groznîi

-

Trupele rusești continuă jaful sistematic și barbar al teritoriilor ucrainene ocupate. Din orașul Melitopol, aflat în sudul agricol al țării invadate, rușii au furat utilaje agricole ultraperformante produse de John Deere, în valoare de 5 milioane de dolari, pe care le-au cărat aproape 1.200 de kilometri, până în Cecenia, scrie CNN. Aceste fenomen al banditismului este generalizat în armata rusă, localnicii ucraineni disperați relatează că în interiorul trupelor de ocupație sunt bande rivale, unii vin și jefuiesc dimineața, alții apar să fure seara.

Echipamentul agricol a fost jefuit chiar de la reprezentanța companiei americane care l-a produs. Odată „denazificate” (rușii pretind că ei luptă doar pentru eliminarea naziștilor care asupresc Ucraina, dar în rest protejează civilii și bunurile acestora), utilajele au fost încărcate și transportate tocmai în Cecenia, pentru a fi vândute acolo. Însă odată ajunși la destinație, hoții au descoperit că echipamentele nu funcționau!

Rușii habar nu avuseseră că ultimele tipuri de utilaje fabricate de firmele occidentale sunt protejate împotriva furtului prin sisteme cu GPS cu ajutorul cărora pot fi dezactivate de la distanță! Acum, jefuitorii din armata „eliberatoare” caută specialiști care să încerce să dezactiveze sistemele de siguranță montate pe aparatura jefuită.

Jaful e sistematic și organizat, iar utilajele agricole din sudul Ucrainei sunt cărate cu camioane militare rusești

Acesta nu este deloc singurul caz de acest fel. Sudul și estul Ucrainei sunt zone extrem de valoroase din punct de vedere agricol. Aici se practică o cultură intensivă și de mare performanță a cerealelor și a altor tipuri de plante – motiv pentru care războiul declanșat de Putin pe 24 februarie va genera o foamete foarte gravă, avertizează deja ONU și numeroși specialiști. Deja prețul grâului a crescut masiv.

- Advertisement -

În ultimele săptămâni, rușii s-au năpustit ca niște lăcuste asupra economiei din sudul Ucrainei. Se raportează numeroase cazuri – iar frecvența acestora crește! – în care trupele rusești fură echipamentele agricole de la localnici sau de la firmele care-l vând.

Ceea ce s-a întâmplat cu echipamentul de la compania John Deere arat însă – spune CNN – că e vorba nu de hoții întâmplătoare, comise de bande nedisciplinate, ci de o operațiune organizată, în care sunt folosite chiar mijloace de transport ale armatei ruse!

Doar combinele furate din reprezentanța Agrotek aflată în Melitopol valorează 300.000 de dolari bucata.

- Advertisement -

Proprietarii știu exact unde au dus rușii mașinile agricole furate. Hoții încearcă acum să spargă sistemul de securitate al combinelor, ca să le poată porni

Sursele CNN de la fața locului relatează că jaful a început după ce rușii au ocupat Melitopol, la începutul lunii martie. Întâi s-au furat două combine agricole, un tractor și o semănătoare. În următoarele câteva săptămâni, rușii au jefuit tot ce mai rămăsese, în total 27 de utilaje agricole. Păgubașii au reușit să filmeze o parte din aceste tâlhării, iar în unul din filme se vede că pe camionul militar unde se încărcau mașinile agricole era desenat un Z mare.

Hoții habar n-aveau că toate utilajele au sisteme de urmărire și control de la distanță. Așa că proprietarii de drept au descoperit că unele din aceste mașini agricole au ajuns în sate învecinate, iar altele – în satul Zakan Iurt, din Cecenia, la 1.200 de kilometri depărtare! În lotul din urmă se regăsesc și prețioasele combine.

Proprietarii mașinilor au relatat: „Atunci când invadatorii au dus combinele furate acolo, și-au dat seama că nu le puteau nici măcar porni, deoarece erau blocate de la distanță”.

Echipamentul pare să zacă acum la o fermă de lângă Groznîi. Dar proprietarul spune că „se pare că hoții au găsit consultanți în Rusia care încearcă să spargă codurile antifurt. Oricum, chiar dacă vor vinde combinele pentru piese de schimb, tot vor câștiga niște bani…”.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* S-a întors roata: ucrainenii i-au bombardat pe ruși în Insula Șerpilor. Sistemele antiaeriene au fost distruse cu rachete de mare precizie

* Al 11-lea general rus ucis în Ucraina: Andrei Simonov, comandantul unităților de război electronic

* Rusia a pierdut 90% dintre cei mai buni parașutiști ai săi. Mai are doar 30% din rachetele de înaltă precizie și numai 30-40 de oameni instruiți să le lanseze

* General ucrainean ex-KGB: „SUA și Marea Britanie controlează orice puncte strategice de pe teritoriul Rusiei”

* Rusia își completează trupele cu pușcăriași violenți din închisorile Ceceniei. FSB trimite în Ucraina și deținuți politici, dar și rude ale acestora

* „ARDEREA RUSIEI”. Putiniștii sunt disperați: ucrainenii le-au aruncat în aer o baterie de lansatoare de rachete BM-27 Uragan și 5 unități din sistemul de focoase termobarice TOS-1 Buratino

* Putin l-a trimis în Donbass chiar pe șeful Armatei, generalul Gherasimov! Înlocuirea generalului Dvornikov confirmă noul eșec al Rusiei

* Ucrainenii l-au spulberat pe comandantul rus al unității de elicoptere Mi-8. Putiniștii s-au răzbunat trăgând cu obuze asupra populației civile

* Putin a tras cu rachete după secretarul general al ONU, care-l vizitase cu o zi înainte! Centrul Kievului, bombardat de ruși în timp ce acolo se afla Antonio Guterres

* Sprijin fabulos al SUA și UE pentru Ucraina. Americanii dau 33 de miliarde de dolari, din care de 20 de miliarde armament, în timp ce europenii elimină toate taxele pentru comerțul cu această țară

Atentatele din Transnistria, opera spionilor ruși conduși de generalul Razgonov, venit în 2019 și pus consilier al președintelui separatiștilor

Pravda: „România și Polonia, primele candidate pentru loviturile cu rachete Kalibr. Aceste țări care se poartă greșit nu vor supraviețui fizic și mental”

Serviciile secrete occidentale știu în ce buncăr se află Putin! Tiranul rus va fi distrus dacă va ordona un atac nuclear

Expert: „Această armată rusă din Ucraina va dispărea în două luni. Vor avea nevoie de una nouă, care va fi de recruți, mai slab instruiți”

Medic faimos despre Putin: „Trăim lângă un câine turbat. Nu trebuie să-l tachinăm, ci să devenim urgent atât de puternici, încât să nu ne mai fie frică de el”

Mama Dianei Șoșoacă îi calcă pe urme celebrei sale fiice-urlătoare. Cu cine a ajuns să se judece medicul ginecolog Alice Florescu

* Primarul Piedone, reținut de DNA pe Aeroportul Otopeni, când fugea în Italia! Omul trioului PSD – Antena 3 – Dan Voiculescu se grăbea să plece înaintea sentinței definitive din „Dosarul Colectiv”

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -