CFR Cluj – Lazio Roma 2-1, Rennes – Celtic Glasgow 1-1. După prima etapă, campioana României e pe primul într-o grupă din care se vor califica primele două clasate.
Dan Petrescu are ambiții mari, în condițiile unei grupe infernale, cu adversari puternici din Italia, Franța și Scoția. Diferența de buget a fost rezolvată de „Bursuc” printr-o organizare meticuloasă a jocului. Tactica nu prea i-a ieșit în prima repriză, când Lazio a deschis scorul și putea să se distanțeze la două-trei goluri.
Și totuși, pauza a găsit cele două echipe la egalitate, urmare a unui penalty transformat de Ciprian Deac.
Repriza a doua a arătat un CFR Cluj la un alt potențial, o echipă care controlat jocul. Francezul Billel Omrani a marcat golul victoriei după o fază de biliard, în care mai înrâtâi a zguduit transversala, apoi a trimis cu capul, peste portar, în poarta goală.
VIDEO: Rezumat CFR Cluj – Lazio 2-1
Pentru CFR Cluj vor urma două deplasări:
- la Glasgow, pentru revederea cu Celtic, pe care a eliminat-o în turul 3 preliminar al Ligii campionilor (1-1 la Cluj și 4-3 în Scoția) – pe 3 octombrie;
- la Rennes, în Franța – pe 24 octombrie.
Duminică seara, campioana României are derby tare în Liga 1: FCSB – CFR Cluj.
Keșeru – trei goluri în 22 de minute
Un rezultat senzațional a obținut campioana Bulgariei, Ludogoreț Razgrad: 5-1 cu ȚSKA Moscova! La pauză era 0-1, dar în repriza a doua bulgarii s-au dezlănțuit. E adevărat, au marcat străinii: brazilianul Wanderson (naturalizat bulgar), congolezul congolezul Lukoki și românul Keșeru.
Claudiu Keșeru a marcat ultimele trei goluri ale meciului, în minutele 52, 68 și 73 (ultimul, din penalty).
Baronul de Rothschild a blocat vânzarea hârtiei de 1$ în afara SUA care putea da ordine Masoneriei pentru aranjarea meciurilor de fotbal. Eu sunt mulțumit de noile reguli. Nu pariez pe meciuri.
FELICITARI si… MULTUMIRI !!!
C.F.R. Cluj ceee… NE MAI TINE IN EUROPA (fotbalistica) !
MULT SUCCES, in continuare, pentru ardeleni !!!!!!!!!