Premierul Florin Cîțu a prezentat miercuri, în Parlament, Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Documentul, care prevede accesarea de fonduri din mecanismul european de redresare și reziliență în valoarea de 29,2 miliarde de euro, urmează să fie trimis luni la Bruxelles. Planul a a fost adoptat cu 378 de voturi pentru, 2 împotrivă și 3 abțineri.
Și de această dată, senatoarea neafiliată Diana Iovanovici-Șoșoacă (ex-AUR) a făcut circ în Parlament. Ea a lansat, ca de obicei, acuzații absurde și minciuni sforăitoare, dar a recurs și la vulgaritate și trivialitate.
Președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban (PNL), care a prezidat ședința comună a celor două Camere parlamentare, a fost nevoit să-i taie microfonul Senatoarei Urlătoare, după ce timpul alocat ei a expirat.
Discursul anarhistei băgate în Parlament de AUR a fost plin de mizerii conspiraționiste, iraționale:
- „În sfârșit, domnul Cîțu nu fuge, dar o să-l punem pe fugă în curând.”
- „Asistăm la cel mai mare circ. Vorbim de ceva iluzoriu, ce nu există. Suntem împrumutați pe 500 de generații și domnul Cîțu vrea să ne mai împrumute pe alte 500 de generații.”
- „Distrugeți CFR Marfă pentru că aveți interese la operatori privați – subminarea economiei naționale.”
- „Vreți bani la buget? Impozitați profitul multinaționalelor! 2% din cifra de afaceri.”
- „Vreți bani? Atunci impozitați cu 66% toți banii care pleacă către off-shore! E nasol, nu? Aveți firme în off-shore toți.”
Apoi, Urlătoarea a început să recite din Mihai Eminescu.
La un moment dat, Ludovic Orban i-a atras atenția că timpul pentru discurs a expirat.
„Lăsați, domnule Orban, că dvs. nici măcar un minut nu rezistați”, a țipat Șoșoacă, într-o deplină stupizenie, de la prezidiul Parlamentului. Și i-a tăiat microfonul.
VIDEO: Ședința Parlamentului. Apariția Șoșoacei e spre final
https://www.facebook.com/stiripesurse.ro/videos/1395517814152830/
14,2 miliarde de euro nerambursabili, 15 miliarde împrumut
Pentru adoptarea PNRR era nevoie de o majoritate calificată de două treimi din numărul senatorilor și deputaților, adică minimum 311 voturi.
Și-au exprimat votul 383 de senatori și deputați, dintre care 378 au votat pentru, 2 împotrivă, iar 3 s-au abținut.
Prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), România urmează să primească 29,2 miliarde de euro, din care 14,2 miliarde sub formă de granturi nerambursabile, iar 15 miliarde sub formă de împrumuturi.
Banii care vor fi alocați de Uniunea European prin PNRR trebuie accesați până cel târziu la 31 decembrie 2023, iar proiectele finanțate prin acest program trebuie finalizate până la 31 decembrie 2026. În caz contrar, sumele trebuie returnate. Primii bani din PNRR ar putea veni în octombrie 2021.
Condiții: trebuie făcute reforme profunde pentru a primi banii din PNRR
Alocarea fondurilor din PNRR vine la pachet cu un set de reforme la care Guvernul s-a angajat în fața Comisiei Europene. Printre ele se numără:
- reforma pensiilor;
- reforma companiilor de stat;
- reforma administrației publice;
- reforme sectoriale în alte domenii.
Potrivit documentului cu care Florin Cîțu a mers la Bruxelles, Guvernul se angajează, de asemenea:
- să reducă tăierile ilegale de pădure;
- să crească rata de reciclare;
- să îmbunătățească cadrul legal al achizițiilor publice;
- să adopte criterii obiective pentru stabilirea salariului minim.
Locul ei er la casa de nebuni !!
Păiii…, dacăăă… partenera este „GINGĂȘIA-PORCULUI” (Șoșoacă): NICI NU MAI ARE CUM SĂĂ… ÎNCEAPĂ (Sic!) ACEL MINUT, daaaaaaaaaaaaaaa?!!!
Parca nu avea voie trei luni sa behaie in parlament?!?!
Diana, mamă, iar nu ți-ai luat pastilele, așa-i?
Că tare se mai cunoaște pentru că urli din imaginație și se vede ca suferi.
Mamă, nu te lua după AUR și fetele de la Săpoca, pastilele acelea îți fac bine, că nu mai râde lumea atunci când vorbești și nici copiilor tăi nu le mai este rușine cu tine.
Ia mamă pastilele chiar dacă după aceea te ia cu somnic!