duminică, septembrie 8, 2024
AcasăMoravuriVIDEO. Radiografia unui jeg. PSD-ist din Guvernul Ciolacu: "Săracule care ești! Păi,...

VIDEO. Radiografia unui jeg. PSD-ist din Guvernul Ciolacu: „Săracule care ești! Păi, sărăcia, când se vede la mare… Că tu ești un sărac, bă!”

-

Dobitocul săptămânii: PSD-istul Ionuţ Petru Stan, care timp de jumătate de an a ocupat funcția de subprefect al județului Călărași – așadar, reprezentant al Guvernului României în acest județ din sudul baronizat al țării.

La începutul acestui an, Ionuț Petru Stan (36 de ani) a fost numit subprefect al județului Giurgiu, mâna dreaptă a prefectului Valentin Deculescu – amândoi, produse ale clientelei PSD din județul dunărean; amândoi, instalați cu semnătura premierului Marcel Ciolacu, care le e și președinte de partid.

În această săptămână au ieșit la iveală fotografii și înregistrări video cu Ionuț Petru Stan surprins în ipostaze compromițătoare.

Acesta a fost pozat în chiloți pe la petreceri, dormind pe jos în lift, dansând cu un pistol în mână sau la cingătoare, mâzgălit pe faţă sau înjurând și „scuipând” vorbe batjocoritoare către turiști pe care nu-i cunoștea, în stațiunea Mamaia Nord.

- Advertisement -

Cel care a făcut publice imaginile horror cu demnitarul PSD a fost jurnalistul de investigație Marin Badea, din Călărași.

Ionuț Petru Stan în poziția favorită: pe sub masă

Jegul face pe victima

Ionuţ Petru Stan a demisionat joi, ca urmare a izbucnirii scandalului. El a publicat pe Facebook un text în care a recunoscut că a greșit, dar a dat vina pe „momentele în care aveam mai puțină minte”, pentru că „sunt imagini vechi, realizate într-o perioadă în care nu dețineam și nici nu visam să ocup vreo funcție publică de mare impact”.

Mai mult, PSD-istul chiloțar înceacă să facă pe victima șantajului practicat de un tovarăș de-al său: De o perioadă de timp, sunt amenințat de un personaj care s-a aflat în anturajul meu și care chiar el a făcut filmările și pozele respective. Mi s-a dat un ultimatum: dacă nu voi face ce va vrea el, va transmite presei aceste imagini”.

- Advertisement -

Ionuţ Petru Stan indică și obiectul șantajului: „Nu ar fi trebuit să spun nimic despre el sau despre șeful lui de la #ECOAQUA. Cu atât mai puțin, nu ar fi trebuit să iau atitudine când văd tot felul de derapaje din partea lor. (…) Acum două zile, într-o ședință politică, am propus suspendarea din funcția politică pe care o deține directorul Ecoaqua, până la clarificarea situației sale juridice. Motivele le cunoașteți cu toții: decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție privind incompatibilitatea acestuia cu funcția de conducere în cadrul Ecoaqua SA”.

Fostul subprefect arată și felul în care a fost „executat”: „Ziua următoare, individul care m-a amenințat anterior că va da în presă imaginile respective, exact asta a făcut. A pus la dispoziția șefului său materialele cu mine care, la rândul lui, le-a transmis către un individ care se declară ziarist. Bineînțeles, publicarea imaginilor a venit și cu o sumă de bani la pachet!”

Ionuţ Petru Stan nu explică de ce nu l-a denunțat pe șantajist la vremea respectivă, pentru a fi prins în flagrant.

De asemenea, el nu scoate niciun cuvânt despre propria-i scârboșenie de a-i trata cu aroganță de meltean pe cei condiderați de el „săraci”, „sărăcii”, deși era vorba de turiști aflați în vacanță în stațiunea Mamaia Nord. Jegul PSD-ist a folosit inclusiv expresia supremă a loazelor îmbogățite pe filieră de patid: „Săracule care ești!”.

Aflat în dificultate, Ionuţ Petru Stan confirmă, involuntar, că instituțiile locale sunt înțesate de PSD-iști de cea mai joasă speță: incompatibili, șantajiști, sforari care plătesc bani pentru a se compromite unii pe alții…

VIDEO: Isprăvile PSD-istului Ionuţ Petru Stan

Ionuţ Petru Stan la Mamaia Nord, stațiunea bogaților: „Săracule care ești! Că tu ești un sărac…”

„Săracule care ești! Dacă tu ești un sărac… Păi, sărăciile… îți spun io ce face sărăcia, în primul rând. Sărăcia, când se vede la mare, la Nord, aici… De unde ești, mă? Zi, mă, de unde ești? Ești din Constanța? Io bag mâna-n foc că tu nu ești din Constanța! Tu nu ești din Constanța! Bag mâna-n foc că tu ești de la pârnaia, de la dracu’, de la Târgu Secuiesc, de la dracu’, de la femeile alea, de la săracii ăia de-acolo! Că tu ești un sărac…”
Ionuţ Petru Stan în ipostaze „patriotice”

Relatarea jurnalistului Marin Badea

„Competențe și aptiudini: «capacitate de analiza sarcini și spargere ăn responsabilități»”!!!

„Pe individul acesta, PSD, la Călărași, l-a propus și a fost numit subprefect, prin hotărâre emisă de Guvernul României și semnată de premierul Marcel Ciolacu. De mai bine de 3 ani, e plătit din bani publici, mai întâi ca angajat la cabinetul președintelui Consiliului Județean Călărași, apoi ca director adjunct la Biblioteca Județeană «Alexandru Odobescu». De 6 luni, e plătit cu mai bine de 10.000 de lei pe lună, din bani publici, ca reprezentant al Guvernului României în teritoriu, prin Instituția Prefectului Județului Călărași.

Nu știm care e cauza comportamentului deviant al acestui personaj sinistru plătit de contribuabili. E posibil ca aceasta să fie starea sa naturală. Sau să fie indusă de consumul excesiv de băuturi alcoolice. Sau de droguri. Ascensiunea politică a acestui circar, însă, se datorează și prieteniei pe care acesta o are cu beizadelele președintelui Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță.

«Săracule care ești! Dacă tu ești un sărac…» – astfel își permite să se manifeste individul acesta grotesc, după ce un cetățean s-a simțit deranjat de scandalul provocat de un grup de tineri, în zona Mamaia Nord, care includea și una dintre beizadelele șefului de la Consiliul Județean Călărași. Se înțelege că respectivul cetățean a apelat numărul unic de urgență 112.

Sunt alte filme și fotografii, pe care încă nu le-am dat publicității, care sunt la fel de șocante. Ionuț Stan, subprefect al județului Călărași, din partea Partidului Social Democrat, are 36 de ani și, în CV, care este public, afirmă că are drept competențe și aptitudini organizatorice următorul fapt: «capacitate de analiza sarcini și spargere ăn responsabilități»!!!

Divorțat, ani în șir nu a plătit pensiile alimentare pentru cei doi copii minori rezultați în urma căsătoriei.

Partidul Social Democrat, la Călărași, din păcate, a fost acaparat de o adevărată cloacă. Acest tip de indivizi slinoși, cu evidente deviații comportamentale, sunt cei care conduc, la acest moment, județul Călărași. Vom revenii cu detalii, la fel de tulburătoare.

Ionuț Stan este unul dintre cele mai elocvente exemple. Propus și susținut, pentru funcția de subprefect, de PSD, care nu are niciun fel de reacție. Nici Instituția Prefectului Județului Călărași, condusă de Valentin Deculescu, nu simte nevoia să se debaraseze, în mod public, de acest ipochimen.

În schimb, pentru că acest individ, în mai multe clipuri video, apare în posturi care ar putea constitui probe ale încălcării legii penale, redacția noastră a sesizat Parchetul competent. Noapte bună, Călărași!”

Ionuț Petru Stan – pistolarul PSD-ist

Jegul PSD-ist e jeg și la demisie. Ionuț Petru Stan: „Plec din această funcție cu capul sus”

„În ultimele zile, în spațiul public au apărut anumite filmări care, din păcate, au stârnit discuții și speculații. Nu le neg și nici nu spun că nu sunt eu. Acum, plătesc pentru momentele în care aveam mai puțină minte. Și poate că așa și trebuia să se întâmple.

Știu că sunt imagini vechi, realizate într-o perioadă în care nu dețineam și nici nu visam să ocup vreo funcție publică de mare impact.

Că am avut derapaje, recunosc, dar nu cred că e vreunul dintre dumneavoastră care să nu fi greșit în viață. Probabil că nu la nivelul la care am făcut-o eu, dar nu au apărut în spațiul public. Îmi asum acest lucru, și tocmai din acest motiv îmi dau demisia de onoare din funcția publică deținută.

Aș vrea însă să cunoașteți și contextul în care au apărut aceste imagini din trecutul meu și vă spun, că sunt doar o parte. De o perioadă de timp, sunt amenințat de un personaj care s-a aflat în anturajul meu și care chiar el a făcut filmările și pozele respective. Mi s-a dat un ultimatum: dacă nu voi face ce va vrea el, va transmite presei aceste imagini.

Acum, trebuie să vă spun și ce ar fi vrut el să fac. De exemplu, nu ar fi trebuit să spun nimic despre el sau despre șeful lui de la #ECOAQUA. Cu atât mai puțin, nu ar fi trebuit să iau atitudine când văd tot felul de derapaje din partea lor. Pentru că, după cum ați văzut, toată viața am făcut ceea ce mi-a trecut prin cap, bineînțeles că nu am răspuns la șantajul acestuia și mereu am luat atitudine.

Acum două zile, într-o ședință politică, am propus suspendarea din funcția politică pe care o deține directorul Ecoaqua, până la clarificarea situației sale juridice.

Motivele le cunoașteți cu toții: decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție privind incompatibilitatea acestuia cu funcția de conducere în cadrul Ecoaqua SA. Am expus și problema legată de prețul apei și am spus că primesc multe reclamații legate de prețul exagerat al sistemului de apă și canalizare.

Cum se spune în popor, propunerea mea a fost considerată picătura care a umplut paharul cu apă din aia scumpă! Ziua următoare, individul care m-a amenințat anterior că va da în presă imaginile respective, exact asta a făcut. A pus la dispoziția șefului său materialele cu mine care, la rândul lui, le-a transmis către un individ care se declară ziarist. Bineînțeles, publicarea imaginilor a venit și cu o sumă de bani la pachet!

Țin să precizez că imaginile publicate nu reflectă dedicarea și integritatea cu care mi-am exercitat atribuțiile de subprefect al județului Călărași. Au fost șase luni în care mi-am îndeplinit îndatoririle cu seriozitate și profesionalism, având în vedere binele cetățenilor județului Călărași.

Plec din această funcție cu capul sus pentru că am avut curajul să spun lucrurilor pe nume!

Acest individ este împotriva tuturor, inclusiv a dumneavoastră! Așa că, atunci când plătiți factura la #APĂ și sunteți nemulțumiți, vă sfătuiesc să nu spuneți cu glas tare acest lucru, pentru că veți păți ca și mine!”

Demisia unui dobitoc

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Ciolacu s-a dat de gol: deficitul bugetar al României pe 2024 va fi de peste 8%, și nu de 5%! Aritmetica l-a doborât pe impostorul mincinos

* VIDEO. Voma Șoșoacă, dată afară din Parlamentul European chiar în ziua a doua. Urletele și bâlciul de la București n-au ținut la Bruxelles, scandalagioaica a fost scoasă cu forța din instituție

3 COMENTARII

  1. 1. Individul e periculos si a fost promovat tocmai ca este periculos. Pozeaza ca Woody Harrelson in „Natural Born Killers”. Interesanta alegere.

    2. Pozele provin de la o persoana din anturaj, persoana care le-a tinut pentru ca „nu stii cand vor fi utile”.

    3. Cred in povestea cu santajul. Un om cinstit dadea drumul la poze inainte sau imediat dupa numire. Nu statea cu ele pe hdd timp de 6 luni.

    4. Jurnalistul a primit pozele si a scris un material inflamator. Nu a „investigat” nimic.

    5. Investigatia trebuie facuta la compania de apa. Asa cum spune individul. Acolo sunt banii. Inclusiv banii cu care jurnalistii de provincie sunt „motivati”. In general.

    Mi-as dori sa ma insel dar asta pare logica lucrurilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -