Prestație obscenă a preotul ortodox Florin Parasca la înmormântarea unei femei din satul Tăuți, comuna Florești, județul Cluj. Acesta este și asistent universitar la Facultatea de Teologie din Cluj.
Preotul Parasca a făcut scandal la o slujbă de înmormântare din cauză că familia decedatei nu plătise 5.000 de lei pentru locul de veci.
Această „taxă pe locul de veci” era instituită de Consiliul parohial ca o sancțiune aplicată celor care nu-și plătesc contribuția bisericească timp de 3 ani.
Cum familia decedatei nu-și plătise contribuția timp de 10 ani, preotul a profitat de necazul acesteia pentru a o obliga să achite „taxa pe locul de veci”, în valoare de 5.000 de lei (peste 1.000 de euro).
„Dânșii n-au mai contribuit contribuția de 10 ani. Ascultați-mă, am evidențe și am martori! De 10 anu nu și-au mai plătit contribuția. Hotărârea Consilului aceste parohii este: familia care nu-și plătești contribuția în ultimii trei ani plătește locul de veci. Ce-i de neînțeles? Și Biserica are cheltuielile ei!”, a explicat preotul Parasca lângă sicriu.
După trei zile de presiuni care nu au dat roade, preotul a făcut scandal chiar la slujba de înmormântare, la doi pași de sicriu. I-a pus pe cei din familia decedatei să-și ceară iertare, altfel nu ținea slujba.
„Dragii mei, n-o să încep această înmormântare până când familia – Mariana cu Ioan și Crina cu Marius – nu-și cer iertare față de mine pentru modul urât în care s-au comportat în ultimele trei zile. Aștept să vă cereți iertare”, a șantajat preotul familia decedatei, cu sicriul alături.
Sub presiune, oamenii îndoliați i-au dat satisfacție. Preotul a constatat, biruitor: „Dânșii își cer iertare și eu îi iert”.
Dar iertarea a fost însoțită de invocarea unor blesteme grele: „Dumnezeu să vă ierte! Și să ridice blestemul asupra familie dvs. și a urmașilor. Să-l ridice, să-l șteargă…”
Când o femeie din familie l-a contrat cu argumente, preotul Parasca a atenționat-o: „Nu vă țineți în gură cu mine!”.
Apoi a vehiculat amenințăi explicite: „În timp se pot întâmpla lucruri urâte și neplăcute. Sunteți oameni în vârstă și ați văzut câte necazuri se pot întâmpla în viața unei familii când familia se răscoală împotriva Bisericii”.
Preotul Parasca a ținut să le transmită celor prezenți să nu facă reclamații, pentru că nu au nicio șansă. „De trei zile îmi toacă nervii, până să ajungă tot la cuvintele mele de vineri seara. Inclusiv cu reclamații la protopopiat. Și ce s-o rezolvat? Tot nimic!”
„Dar n-am făcut reclamație, numa’ am întrebat…”, s-a scuzat o femeie necăjită, îmbrăcată în haine de doliu.
„Asta-i reclamație verbală, doamna Crina! Nu se poate așa ceva! Ați ajuns la această concluzie a mea? Ați ajuns? Ați ajuns la vorbele mele de vineri seara?”, a „executat-o” preotul.
Și a mai înălțat o amenințare: „Nu vă mai comportați urât, că vă luați plata de la Dumnezeu!”.
Dar preotul și-a amintit și de moartă: „Nu cred că-și dorește nici adormita să aibă o înmormântare tensionată, deși familia a provocat această situație”.
VIDEO: Discursul preotului din Tăuți
„Comportamentul regretabil și smintitor al preotului Parasca (…) a produs multă tulburare”
Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului a anunțat, printr-un comunicat, că l-a sancționat pe preotul Florin Parasca după scandalul de la înmormântarea din Tăuți. Preotul a fost sancționat disciplinar și pus să restituie suma plătită familiei îndoliate și să-și ceară scuze public.
Comunicatul emis de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului
„Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului a luat act de comportamentul regretabil și smintitor al preotului Florin Parasca de la Parohia Tăuți, protopopiatul Cluj I, care a produs multă tulburare la o slujbă de înmormântare în comunitatea pe care o păstorește.
Având în vedere repetatele hotărâri ale Sfântului Sinod care interzic cu desăvârșire condiționarea săvârșirii slujbei de înmormântare de plata vreunei taxe, preotul Florin Parasca a dat dovadă nu doar de lipsă de tact, ci și de nerespectarea hotărârilor forurilor bisericești superioare.
În acest sens, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a analizat toate aspectele acestui caz și, în conformitate cu articolul 159 din Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, a decis ca preotul Florin Parasca să i se aplice sancțiunea disciplinară dojană arhierească, să restituie suma plătită familiei îndoliate și să își ceară scuze public.”
VIDEO: Scena de la Tăuți, pe larg
https://www.youtube.com/watch?v=XpceltbgIzA