Slavă Domnului! A plouat torenţial în mai multe regiuni australiane afectate de incendiile de vegetaţie, precum New South Wales şi East Gippsland. În plus, furtunile puternice au provocat inundaţii în Melbourne, transmite prestigiosul cotidian The Guardian.
Totuşi, peste 80 dintre incendiile din New South Wales şi 18 dintre cele din regiunea Victoria au continuat să ardă joi, în timp ce condiţiile meteo au pornit două noi incendii în Parcul Naţional Great Otway din statul Victoria.
Autorităţile au declarat că ploaia torenţială nu a căzut în cantitaţi atât de însemnate încât să stingă incendiile deja existente.
„Din pacăte, ploaia a avut un impact minim asupra incendiile din estul şi nord-estul statului”, a declarat un purtător de cuvânt pentru departamentul de pompieri din Victoria.
„Chiar dacă ploaia nu va stinge incendiile, va ajuta cu siguranţă la controlarea lor”, a continuat purtătorul de cuvânt.
Fumul face înconjurul planetei
Agenţia Spaţială Americană (NASA) a făcut publice rezultatele propriilor investigaţii şi măsurători privind cauzele şi efectele incendiilor care pârjolesc de cel puţin trei luni costa de est a Australiei.
Potrivit NASA, tragedia climatică a început să afecteze clima globală, dovadă că fumul provocat de incendiile masive a ajuns deasupra Americii de Sud în perioada sfârşitului de an trecut. O săptămână mai târziu, datele oficiale arată că fumul devastator traversase deja jumătate din suprafaţa Terrei!
Drama incendiilor care devastează Australia, în care 27 de oameni au murit și au lăsat peste 1 miliard de animale moarte și peste 10 milioane de hectare arse, a fost remarcată și în această zi de marți, la Australian Open. Din cauza toxicității fumului cauzat de incendii, organizatorii turneului au decis să amâne marți activităţile de la începutul zilei.