joi, martie 28, 2024
AcasăMainVIDEO. De miercuri, carantină totală în România. Armata iese pe străzi. Toți...

VIDEO. De miercuri, carantină totală în România. Armata iese pe străzi. Toți bătrânii vor fi izolați. Supraveghere electronică pentru cetățenii aflați în carantină sau izolare

-

Președintele Klaus Iohannis a anunțat marți instituirea carantinei totale în România. Noile restricții vor fi precizate astăzi într-o ordonanță militară și vor fi aplicate de mâine – miercuri, 25 martie.

Principalele măsuri anunțate

  • Va fi scoasă Armata pe străzi, pentru a ajuta Poliția și Jandarmeria să aplice măsurile dispuse în starea de urgență.
  • Persoanele aflate în carantină sau izolare vor fi supravegheate electronic.
  • Persoanele de peste 65 de ani nu mai au voe să iasă din casă.

VIDEO: Anunțul lui Klaus Iohannis

Declarația integrală a președintelui Klaus Iohannis

„Tocmai am încheiat o ședință de lucru, pe care am convocat-o. Au participat, împreună cu mine, prim-ministrul Ludovic Orban, ministrul de Interne, ministrul Sănătății și ministrul Apărării.

Împreună am evaluat situația care, după cum știm cu toții, devine din ce în ce mai complexă – situația creată, evident, de epidemia de coronavirus.

Am discutat împreună măsurile suplimentare care se cer luate în această perioadă și pot să vă spun, în acest moment, că am convenit că este nevoie de măsuri suplimentare pentru a fi în situația să îngrădim, să încetinim răspândirea infecției.

- Advertisement -

Astfel, se vor introduce noi restricții de circulație și noi restricții pentru români, în sensul că ce a fost până acum o recomandare devine obligație, după principiul «stăm acasă».

Evident că oamenii pot ieși ca să meargă la serviciu și să se întoarcă de la serviciu, să iasă să-și facă cumpărăturile absolut necesare de alimente de pe-o zi pe alta.

Însă aceste restricții devin obligații!

- Advertisement -

Am convenit totodată ca în această perioadă să pregătim, pentru persoanele care sunt în carantină sau în izolare, măsuri de supraveghere electronică, fiindcă este absolută nevoie ca aceste măsuri să fie respectate integral.

În afară de aceste chestiuni, am convenit să folosim și Armata, pentru a gestiona mai bine situațiile create în teren. În acest fel, Armata va pune la dispoziție personal care va veni să suplimenteze forțele de ordine publică, Jandarmerie și Poliție.

Un punct foarte special, țin neapărat să-l mai mențione: persoanele cele mai vulnerabile sunt persoanele peste 65 de ani. Este evident că avem nevoie de măsuri speciale, dar și de restricții speciale. Și, astfel, pentru a proteja persoanele peste 65, pentru aceste persoane se vor introduce restricții speciale, în sensul că vor trebui, în interesul lor propriu, să stea practic tot timpul acasă.

Am discutat și alte măsuri care se cer luate, fie prin Ordonanțe de urgență ale Guvernului, fie prin Hotărâri ale Guvernului, fie prin ordine militare.

Aceste restricții, pe care tocmai le-am menționat, vor fi prelucrate în cursul zilei de astăzi într-o ordonanță militară, ordonanță militară care se va finaliza până la sfârșitul acestei zile.

Și restricțiile, dragi români, vor intra în vigoare începând de mâine.

Vă mulțumesc!”

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

INTERVIU. Sfaturi de la Virgil Musta, medicul care face minuni la Timișoara (71% dintre vindecații de coronavirus din România)

- Advertisement -

6 COMENTARII

  1. Templierii: au construit francmasonii autostrăzile și spitalele republicane regionale după 1990? Nu. De ce nu mor politicienii? Au dat rateu în medicină.

    CIA America și Federal Reserve

  2. Nu va doresc decât atât, domnilor guvernanți .. să dea Dumnezeu să vă țină și pe voi cineva închiși în casă o lună de zile!!!… când ajungeți la vârsta de 65 de ani .. atât va doresc !!!… să dea Dumnezeu să mai apucați vârstă asta..!!!..ce faceți ne băgați în pușcării ???…mai bine omorâți ne ,decât să stăm în pușcărie…

      • Curtea blocului?
        Unii in izolare, altii in carantina si majoritatea in arest la domiciliu…
        In alta ordine de idei, desi sunt slobod la gura cu jigodiile, ma deranjeaza formularea redactiei – „batranii”… bine ca n-ati scris „bosorogii”… ar tb scris „persoane in varsta, in etate, varstnicii, seniorii”…

    • Tampitule, sunt tineri care stau in casa de 1-2 saptamani pentru voi, varstnicii. Stai dracului in casa daca nu vrei sa crapi. Pot sta in casa copii de cativa anișori si tu boanghina de ce nu ai putea?

  3. Englezoii au raportat 335 decedati – si n-au luat masurile astea dure… pe de alta parte puterea politica a fost impinsa de la spate de comuisti care urlau ca masurile nu sunt destul de dure… si mai sunt si constienti de lipsurile materiale – masti, costume si de pregatirea tot mai precara a dr. romani…
    In ’89, Romania avea 40000 de vraci la o pop de 23 milioane… acum poate suntem 16 milioane si avem 57000 – 60000 vraci – si cica sunt prea putini!!! Hmmm… ceva nu se pupa…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -