joi, martie 28, 2024
AcasăNewsVIDEO. "Andrà tutto bene!" Un român din Milano și-a convins vecinii italieni...

VIDEO. „Andrà tutto bene!” Un român din Milano și-a convins vecinii italieni să cânte înălțător: „Totul va fi bine! Nu ieşim din casă!”

-

„Andrà tutto bene!” Pentru a încuraja populația să stea în casă, cu scopul de a bloca propagarea virusului, locuitorii din Napoli, în sudul Italiei, au început să iasă la ferestre şi să cânte împreună, în fiecare seară. 

Prin acest gest, ei se încurajează unii pe alții, spunând că a sta în casă nu este atât de rău şi că totul va fi bine. „Andrà tutto bene” este sloganul care a apărut în întreaga Italie, desenat de copii alături de un curcubeu.

Un român din Milano, Alin Miron Stănescu (41 de ani), corespondent din Italia al publicației Ziaristii.com, s-a gândit să facă acelaşi lucru pentru vecinii săi de bloc, ridicându-le moralul prin solidaritate şi compasiunie. Primii susținători i-au fost soția și fetița lor.

- Advertisement -

Italienii au reacționat extraordinar şi au ieşit la ferestre să cânte alături de familia lui Alin. Aplauzele au răsunat de la zeci de ferestre.

Transmisia live pe care a făcut-o Alin Miron Stănescu (care lucrează de mulți ani ca bucătar într-un spital din Milano) a devenit virală pe rețelele de socializare din Peninsulă, atingând cifre incredibile: 2,2 milioane de vizualizări, 40.000 de distribuiri, 30.000 de like-uri, 9.200 de comentarii – în primele 30 de ore!

VIDEO: Cele 20 de minute emoționante

Alin Miron Stănescu: „M-am gândit să dau țării care m-a adoptat ceva din ce tot ceea ce am primit eu în aceşti ani. Am vrut să arăt că noi, românii din Italia, suntem alături de acest popor deosebit şi că suferința lor este şi a noastră, că moartea bunicilor şi a părinților lor o simțim ca pe o pierdere comună. Am scos boxa pe terasă şi am pus câteva melodii. Ferestrele s-au deschis şi au apărut familiile de italieni care au aplaudat. Au apărut ca prin minune pancarte cu «Andrà tutto bene» («Totul va fi bine»). Acum ne întâlnim în fiecare seară să cântăm şi să ne încurajăm: «Andrà tutto bene, este de ajuns să stăm în casele noastre, pentru a da timp personalului medical să lupte cu virusul»”. 

- Advertisement -

Inițiativa lui Alin a fost salutată călduros de vecini şi acum a devenit o obişnuință ca în fiecare seară să afişeze la fereastră şi să cânte împreună: „Nu ieşim din casă, totul va fi bine!”

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

- Advertisement -

2 COMENTARII

  1. Ce poti spune cand vezi si auzi astfel de lucruri ,mai ales cde la un conational roman,( romanilor de regula nu le este usor sa traiasca printre italieni ) decatMINUNAT SI TULBURATOR!De cand au aparut stirile cu italienii care se incurajeaza cantand la balcoane,de fiecare data,nu mint,ochii sunt plini de lacrimi si nu ma pot opri din plans!Cat de minunata e speranta si increderea ,ajutorul si solidaritatea in astfel de momente grele!IMPRESIONANT!

  2. Penibili! Macaronarii behaie seara in balcoane! Si ce sa faca si valahul nostru rromizat si manelizat? A scos boxele in balcon! Pana acum ar fi fost amendat, dar acum carabinierii au multa treaba… as paria ca a scos si un gratar mititel si a facut si „neshte” mici si o ceafa de porc… poftea ala micu…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -