luni, aprilie 14, 2025
AcasăOpiniiVictoraș revine la locul crimei

Victoraș revine la locul crimei

-

Victor Ponta a revenit la locul crimei, ca ucigașul care simte fiorul plăcerii. Din barca lui Dragnea, le plângea de milă unor amărâți precum cei pe care-i lăsase fără case și pământ. Le-a distrus munca de o viață, apoi le-a spus cât de mult îi iubește. Că nu mai poate de grija lor, cum face și în 2025.

Cum să te duci să vizitezi sinistrații inundați, când tu însuți le-ai dat cea mai grea palmă pe care au primit-o vreodată? 4 morți, 35 de sate inundate, mii de hectare de teren agricol distruse.

Trădătorul ăsta povestește, relaxat, cum a ales el Serbia în locul României. Personal, a dat ordin să intre Dunărea în casele oamenilor de pe malul românesc. Prim-ministrului României i s-au părut lipsite de importanță satele României. Între satele românești și Belgrad, a ales Belgradul. Deși toate privilegiile le datora amărâților din satele alea, pe spatele cărora trăia.

Niște români care-și vedeau de treabă, își plăteau taxele și munceau, au fost luați la țintă de chiar cel care era garantul prosperității și siguranței lor. Pentru Ponta, dacă ești român și locuiești la sat, nu exiști. Ești doar carne de tun. La propriu.

- Advertisement -

Ponta a ales să salveze bastionul Rusiei lui Putin, cu prețul vieții românilor. Și ar face-o din nou, oricând. Ne-ar trăda pe toți și ar lăsa drum liber spre București armatei ruse.

Belgradul e un cuib de șerpi putiniști. Acolo e fugit prietenul său, infractorul Sebastian Ghiță. Însuși Ponta a fost numit consilier onorific al președintelui Serbiei, Vucici, și a primit cetățenia sârbă. Asta, după ce a inundat România și a dovedit cât de devotat e cauzei Rusiei în Balcani.

E înfiorător că unul ca Ponta nu doar că nu e la pușcărie, dar e liber să candideze la cea mai înaltă funcție într-o Românie pe care el însuși nu dă doi bani. Dacă i-ar ieși ceva din asta, ne-ar inunda pe toți. Oricând, ar alege Moscova în locul Bucureștiului, pe care l-ar acoperi cu Dâmbovița, la cerea clientului. Pelerinajele sale la Putin sunt de notorietate. Sper că încă suntem suficient de normali la cap astfel încât Ponta să nu intre în turul 2. Altfel, suntem condamnați.

- Advertisement -

***

E timpul să nu mai adoptăm politicieni pe persoană fizică. Nici să-i punem la icoană, cu ștergar și busuioc. Oricine ar fi ei și oricum s-ar numi. Ei luptă pentru noi, nu invers. Ei ne datorează nouă, nu noi lor. Întotdeauna. Iar cine nu știe sau nu poate să lupte, nu e pentru noi. Chiar dacă zborul li se frânge din cauze ce nu țin de ei și buna lor intenție, nu ne interesează.

Avem nevoie de candidați lucizi, care să gestioneze propria campanie electorală în spiritul funcției pe care o cer de la noi. Altfel, cum o să cred că politicianul chiar crede ce promite?

Știu că o să doară, dar trebuie s-o spun. Și la georgiști, și la nicușoriști sau lasconiști, mecanismul fanatizării și al fanatismului e același. Diferă doar obiectul. Nu la toți, doar la cei care se lasă locuiți de asta.

Cu cât mai elevat e cel idolatrizat, cu atât mai rafinat e fanatismul. Dar tot fanatism e, iar efectele sale sunt la fel de otrăvitoare. Eu însumi am căzut în capcana asta, în decursul anilor. Abia după alegeri a venit dușul rece, care m-a adus în simțiri. Doar că era prea târziu. Fanatismul își făcuse treaba. Îmi furase rațiunea fix când aveam mai mare nevoie de ea.

DE ACELAȘI AUTOR:

Curva neo-ortodoxă

Patriarhul prigonitor

Mi se face frică

Trist și rușinos moment!

O familie de ucraineni, în trenul de București

Tatăl meu a murit

5 COMENTARII

  1. oribil fanatismul dar va acoperiti de vorbe si ni-l recomandati pana la urma pe Hibernatus ca alternativa.
    Mai ales in campanie e inoportuna o astfel de expunere de inchipuite pericole in care sunt puse la un loc personaje total diferite. Caci, ca sa poti invinge fanatismul unora trebuie sa te lupti tare.

  2. „E înfiorător că unul ca Ponta nu doar că nu e la pușcărie”

    Nu e la puscarie pentru ca sistemul nu-l vrea la puscarie. Pe linga inundatii exista multe alte motive.
    Si sunt multi ca Ponta care in loc sa stea la puscarie conduc statul. Tot la sistemul securist ajungem. Isi pune oamenii peste tot, iau bani grei pentru munca de raspundere si sunt scutiti de orice raspundere, nici penala nici altfel.

  3. Este incorect faptul că îi considerați fanatici pe toți participanții la procesul electoral. Însăși convingerea că toți dunt fanatici este o formă de patima cu nuanțe de fanatism. Foarte multi romani își exercită dreptul de vot în urma unor analize raționale, care au la baza convingeri bazate pe educație și experiențe personale, care includ multe frustrări determinate în mod obiectiv de abuzuri și nedreptăți flagrante. Convingerile și frustrările au fost considerate de dictatura comunistă manifestări antistatale, care le-au incriminat inducând în conștiința oamenilor sentimente de vinovăție. Să ne lămurim odată pentru totdeauna ,frustrările sunt generate prin acțiunile abuzive și opresive ale celor mai puternici. Oamenii au drept la frustrări. În România manifestarea frustrării a fost plătită de foarte multe ori cu viața. Fanatismul este generat de stări emoționale subiective determinate de precaritatea educației și reacții psihice instantanee. Din punct de vedere psihic Nicușor D este o dezamăgire totală, dar îl voi vota pentru calitățile sale morale și profesionale. Deci,unde este fanatismul?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -