O familie de ucraineni, în trenul de București

O familie de ucraineni. Mă urc în trenul de București și-i găsesc în vagon. În stânga mea e un copil de vreo șapte ani, iar în față, tatăl și mama.

O chestie colorată ține loc de jucărie, în care băiețelul îndeasă o castană. O ridică în aer, cu sunet de motor. O fi pilotul, iar ăla, avionul.

Apare un maimuțoi albastru, adus de mâna tatălui. Îi spune ceva castanei, iar aceasta se urcă repede în navă și decolează. De pe masă, maimuța cade. Femeia se repede s-o ia. Jocul continuă. Copilul râde. Mama, și ea.

Sunt blonzi, cu ochi albaștri. Tineri. Până în 30 de ani. Îi privesc discret și mă gândesc la tatăl meu. Nu știu dacă nu-i plăceau maimuțele albastre sau doar n-a știut că ele pot vorbi. Că o castană poate fi pilot de vânătoare, iar o chestie colorată, avion. Sau poate nu-mi aduc aminte.

Reveria îmi e curmată de un gând. Bărbatul din fața mea e tânăr și voinic. Pare sănătos. De ce nu e pe front? Alții luptă cu rușii, iar el plimbă maimuțe albastre prin România. Ar trebui să-i fie rușine. Să cadă cerul pe el când se întoarce acasă. Îl judec, îl condamn și-l răstignesc. Totul, într-o secundă.

Copilul mă privește și râde. Brusc, nu mai știu nimic. Mi-l imaginez printre dărâmături și cadavre. Mama i-a fost violată de soldații ruși și decapitată. Tatăl i-a murit pe front. Plânge și nu știe ce rost are lumea. Soarele și cerul.

Mă căiesc. Mă bucur că tatăl e aici. Și mama. Și el. E bine așa. Cel mai bine.

DE ACELAȘI AUTOR:

* Un caracter josnic

* Tatăl meu a murit

* Asta au ucis medicii din Botoșani când au lăsat-o pe Alexandra să moară!

* Nunta lui Cherecheș. Etalarea obscenă a avuției și puterii în fața gloatei flămânde

* Patriarhul Kiril, păstorul ce-și mănâncă turma

* Cine moare pentru Rusia lui Putin?

* Liniștea păcii sau a fricii? Nu e totuna, deși pare

* S-a sinucis ca să nu ucidă pentru Putin. „Nu vreau să-mi asum păcatul crimei”

* Paulo Coelho cere iertare Franţei