Un medic român din America îl face praf pe ministrul Rafila: „declarații descreierate”, „minciuni nerușinate”, „deservicii enorme făcute campaniei de vaccinare”, „un derapaj de la toate regulile elementare de epidemiologie și bun-simț”

1
244
Dr. Cristian Apetrei - dr. Alexandru Rafila

Un derapaj profesional incalificabil al ministrului Sănătății, Alexandru Rafila (PSD), pe tema pandemiei de Covid-19 și a vaccinării, a fost taxat sever de un medic român din SUA, specializat în microbiologie și boli infecțioase.

Dr. Cristian Apetrei, profesor de Boli Infecţioase şi Microbiologie la Facultatea de Medicină şi la Şcoala Doctorală de Sănătate Publică a Universităţii din Pittsburgh (statul Pennsylvania, SUA), îl critică dur pe ministrul român al Sănătăţii, Alexandru Rafila, căruia îi cere „demisia imediată”.

Cristian Apetrei taxează „declarațiile descreierate” ale ministrului Rafila, făcute într-un interviu acordat de reprezentantul PSD televiziunii Digi 24. În cadrul acelui interviu, Rafila a spus că așteaptă apariția de noi vaccinuri, „mai aproape de vaccinurile tradiționale”, pentru ca românii să accepte se imunizeze în număr mult mai mare.

O asemenea declarație are un singur efect: descurajarea vaccinării cu actualele vaccinuri!

Dr. Cristian Apetrei e necruțător cu „combinația de impostură, incompetență și prostie” care guvernează medical România amenințată de valul 5 al pandemiei.

Doctorul Apetrei are calificative grele pentru declarațiile doctorului-ministru Rafila:

  • „minciuni prin omisiune”;
  • „niște cuvinte spuse cu inconștiență”;
  • „abdicări de la orice deontologie profesională”;
  • „manipularea adevărului”;
  • „o exhibare a inconștienței”;
  • „un derapaj de la toate regulile elementare de epidemiologie și bun-simț”;
  • „minciuni nerușinate”.

Dr. Cristian Apetrei scrie că declarațiile ministrului Rafila „fac niște deservicii enorme campaniei de vaccinare” și se încadrează la „zădărnicirea combaterii bolilor”.

Medicul român din SUA consideră că dr. Rafila „sabotează în mod direct Guvernul din care face parte”.

„Chiar nu vă e oleacă rușine? De când ați venit, n-ați făcut nimic ca să protejați populația pe care o guvernați de un pericol major, care se vede de pe Marte”, i se adresează Cristian Apetrei lui Alexandru Rafila.

„O demisie imediată v-ar împiedica să vă mai faceți de râs în halul ăsta în continuare”, conchide dr. Apetrei.
Dr. Cristian Apetrei

Analiza necruțătoare a dr. Cristian Apetrei

„Domnul ministru Rafila mai dă un cap în gură campaniei de vaccinare. Demisia!”

„Știți ce s-a schimbat în politicile sanitare ale României între valul 4 și valul 5? De pe peretele Ministerului Sănătății au fost date jos toate portretele foștilor miniștri. Știți de ce? Pentru că eu sunt un prost și zilele trecute n-am realizat ce aveam limpede în fața ochilor. L-am comparat pe ministrul Rafila cu Gilderoy Lockhart. Am greșit. Atunci când comunitatea vrăjitorilor se afla în pericol de moarte, cel care a contribuit decisiv la ascensiunea lui Voldemort n-a fost Lockhart, ci Cornelius Fudge. Ministrul complet incompetent și inconștient care a negat resuscitarea lui Voldemort, până când acela i s-a arătat în carne și oase în ministerul pe care-l conducea și i-a făcut ferfeniță portretul. Îmi și închipui Ministerul Sănătății cu un banner imens al superspecialistului Alexandru Rafila luptând cu pandemia în plin val 5. Pe care l-a negat până când acela va veni ca un tsunami.

Da, fără doar și poate, Rafila este de fapt Cornelius Fudge. Nu credeți? Ia citiți aici:

«Rata de vaccinare s-ar putea să se îmbunătățescă secvențial. Fie dacă apare un vaccin customizat, adică adaptat tulpinii circulante, fie dacă apare un nou vaccin care are o formulă sau un mod de fabricare mai aproape de vaccinurile tradiționale – toate aceste lucruri pot să ducă la creșterea interesului pentru vaccinare».

Până atunci va veni și va trece valul 5. În care, datorită marii transmisibilități a virusului, virusul îi va găsi pe toți susceptibilii aflați la risc. Care vor suprasolicita din nou sistemul. Și care vor muri din cauza unei combinații de impostură, incompetență și prostie a celor care ar fi trebuit să-i protejeze.

Așa încât, înainte de a vă spune ce cred eu, am să-l întreb pe domnul ministru:

Domnule profesor, da’ ce au vaccinurile actuale? Că față de varianta inițială aveau o eficacitate (în inducerea de răspunsuri imune robuste) de aproape 100%. Superioară tuturor vaccinurilor produse până la momentul respectiv prin metode convenționale. Fără adjuvanți, cu efecte secundare minimale (dupa cum s-a văzut la administrarea a vreo câteva miliarde de doze).

Față de Delta, vaccinurile mARN aveau o eficacitate de 90%.

Față de Omicron, vaccinarea cu două doze reduce cu 35% riscul de infecție severă și moarte, iar boostul o reduce cu 70%.

N-ați avut timp să citiți toate lucrurile astea?

Știți cât timp este necesar pentru producerea de massa (adică de miliarde de doze) a unui vaccin convențional? Vreo doi ani. Adică vreo 5 variante virale complet noi.

De ce nu le spuneți celor pentru care faceți aceste declarații descreierate toate lucrurile astea? De ce nu le spuneți celor pentru care vorbiți că tratamentele sunt eficiente doar într-o fereastră de timp extrem de îngustă (pe care cei mai mulți n-o prind pentru că vin prea târziu la spital)? Eu mă uit la ce spuneți și mă întreb: oare chiar am înnebunit, ori am intrat full throttle în «Don’t look up»?

Poate nu știți toate lucrurile astea, și atunci cea mai onorabilă soluție este o demisie imediată, care v-ar împiedica să vă mai faceți de râs în halul ăsta în continuare.

Sau poate le știți, și atunci cea mai onorabilă soluție este o demisie imediată, pentru că aceste minciuni prin omisiune sau manipularea adevărului sunt nerușinate și, din nou, fac niște deservicii enorme campaniei de vaccinare, care este o prioritate a Guvernului din care faceți parte și pe care, în felul acesta, îl sabotați în mod direct.

Serios: chiar nu vă e oleacă rușine?

Chiar credeți că dacă veți candida la prezidențiale nu se vor discuta toate aceste abdicări de la orice deontologie profesională? Credeți că vreo ambiție politică de orice natură poate justifica asemenea exhibare a inconștienței? Realizați că, de când ați venit, n-ați făcut nimic ca să protejați populația pe care o guvernați de un pericol major, care se vede de pe Marte?

Or, în tot acest context, și în condițiile impactului extrem de negativ asupra politicilor de sănătate naționale (care în final va avea ca rezultat zădărnicirea combaterii bolilor), vin și întreb: ce face Colegiul Medicilor? Ce face Societatea Română de Microbiologie? Ce face UMF «Carol Davilla»? Până când se va permite acest derapaj de la toate regulile elementare de epidemiologie și bun-simț?

Am vrut să postez o imagine cu Dorel, cea mai ilustrativă pentru acest text. Dar de fapt este de postat imaginea de mai jos. Care arată că niște cuvinte spuse cu inconștiență doar pentru obținerea unui capital politic meschin chiar au consecințe. Le vedeți? Era în plin val 4. Mă întreb cum va arăta valul 5.”

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Revelionul de coșmar al lui Mălin Bot: a ajuns la urgență cu logodnica sa, care a fost operată la miezul nopții dintre ani

* FOTO+VIDEO. Revelionul TV girat de Rareș Bogdan: „Asta-i marfă de gagică / Du-te fără frică!”. Spaima pensiilor speciale a dat-o pe „Pușca și cureaua lată / Ce bărbat eram odată”

* Rețeta cu care Pro TV l-a bătut la audiență pe Dan Negru (Antena 1), după 20 de ani, în „războiul Revelioanelor”

Dezlănțuire de ură a unui anti-vaccinist român din Suedia față de fiica sa, doctorița Laura Ghibu, care a îndrăznit să-i pună la punct idolii conspiraționiști: Dana Budeanu, Monica Pop și popa Terheș

* Șoc în sondajul lui Palada: PSD în picaj, AUR trecut de 20%, PNL prăbușit la 15%, USR are 12%. Partidul lui Orban intră direct pe locul 6

* Deputat USR: „Nu-l voi ierta pe Victor Socaciu. A primit peste rând rinichii care ar fi salvat doi copii. Am fost la înmormântarea lor”

Radu Moraru către Șoșoacă: „Diana, draga mea, te implor: ia-mă consilier!” / „Ești inteligentă, Kovesi e zero pe lângă tine” / „Te-aș pune șefa procurorilor din România, să bagi spaima în toți” / „Dacă facem echipă, nu ne mai învinge nimeni”

* Pentru nenorocirile făcute în anii ’90, îi plătim lui Răzvan Theodorescu peste 5.000 de euro pe lună!

* SERIAL: „Sfârșitul Ceaușeștilor” (49) / Portavocea neagră

* Președintele Chinei începe anul cu o minciună enormă și cu o amenințare: după Hong Kong, vrea și Taiwanul! Se anunță război în Extremul Orient

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here