Un articol semnat de Vasili Amirjanov, în publicația rusească Pravda, și publicat luni, 24 august 2020, face o paralelă între evenimentele care au loc acum în Belarus și România lui Ceaușescu, în decembrie 1989. Plecând de la modul în care Lukașenko gestionează mișcarea populară împotriva sa, textul arată cum, în esență, toți liderii politici care se visează stăpâni peste țările lor reacționează la fel atunci când sunt contestați.
Articolul, intitulat “Belarus și Lukașenko = România și Ceaușescu”, descrie cum media de stat, controlată de regimul dictatorului bielorus, a creat o realitate paralelă, oamenii constatând că una văd pe străzi și alta li se spune la televizor.
Minciunile n-au frontiere. Mass-media aservită Puterii livrează aceleași dezinformări și manipulări indiferent de țară
Belarus and Lukashenko = Romania and Ceausescu
— Pravda Report (@engpravda) August 24, 2020
“În numele unor <<scopuri mai înalte>>, posturile TV de stat pot anunța că Pământul e plat pentru Belarus, că printre protestatari sunt doar dependenți de droguri și alcoolici și că serviciile speciale din Vest înfundă canalizarea orașului cu gunoaie în fiecare an, pentru a provoca inundații.
În orice caz, protestarii bieloruși, care se îndoiesc de veridicitatea rezultatelor de la ultimul scrutin prezidențial, sunt oarecum dezorientați de mașinăriile de propagandă la Rusiei și Belarusului, care prezintă situații în totală contradicție:
– Alexander Lukașenko a fost declarat învingător, dar toții reprezentanții societății și cetățenii de diverse orientări politice cer, în unanimitate, să părăsească scena politică,
– mass media de stat din Rusia și Belarus au refuzat să ia act de protestele de masă în primele zile de după alegeri, cu toate că locuitorii din Minsk cu greu își pot aminti când au mai fost atâția oameni pe străzi,
– sloganurile naționaliste și anti-rusești nu sunt de găsit,
– nu există organizații și structuri ale grupurilor de opoziție,
– mass media de stat spune că protestararii sunt plătiți ca să iasă în stradă, dar mulți locuitori din Belarus afirmă că Lukașenko este cel care, în mod obișnuit, plătește oamenii ca să-l susțină în campaniile electorale,
– autoritățile vorbesc despre un conflict care a scindat societatea din Belarus, deși conflictul este între locuitori și șeful statului”.
Este imposibil să nu remarcăm similitudini între propaganda PSD din perioada 2017-2019, susținută de mass media de stat – televiziunea publică, Antena 3, RTV – și situația din Belarus descrisă de publicația rusească. Și în România manifestanții anticorupție erau prezentați de mass-media PSD și de aparatul de propagandă drept cumpărați de Soros și Occident, drogați, bețivi. Și aici, pe unele posturi de televiziune protestele uriașe din București și marile orașe ale țării fie nu existau deloc, fie erau minimalizate. Nici în România n-a existat, timp de aproape 3 ani, vreo organizație politică în spatele manifestațiilor.
Publicația rusească Pravda remarcă și faptul că Lukașenko a scos de la naftalină vechile povești de groază cu care își înspăimântă, de peste două decenii, propriii cetățeni:
– tancuri NATO la graniță,
– prăbușirea țării,
– război civil,
– anexarea Belarusului de către vecini.
Niciunul dintre elementele enumerate de jurnaliștii de la Pravda nu le este necunoscut românilor. Toate au fost folosite, sub o formă sau alta, de regimul comunist, de regimul Iliescu și, mai recent, de regimul Dragnea.
Excelenta analiză din Pravda merge mai departe, putând fi aplicată, în foarte bună măsură, și la situația din România: “(…) Din nefericire, politicienii care ating poziții de top în stat, de-a lungul carierei, nu pot întotdeauna să mențină balanța între interesul public și propriile ambiții. În unele țări, unde separarea puterilor este reală, nu doar declarată, orice manifestare de bonapartism este neutralizată de însuși sistemul statului, din oficiu.
În alte țări, publicul trebuie să le reamintească autorităților că sunt reguli care n-ar trebui încălcate. Una din aceste reguli spune că locuitorii țării sunt puterea supremă într-un stat democratic. Cu alte cuvinte, oamenii sunt cei care decid cine sunt, încotro se îndreaptă și în ce scop.
Elitele politice și liderii lor pot să își prezinte propunerile, dar poporul este cel care alege și decide. În momentul în care această schemă este încălcată, orice stabilitate a structurii iese din discuție.
Toți liderii naționali sunt, în egală măsură, fericiți sau nefericiți cu munca lor. Un foarte competent și experimentat avocat rus nota că, dacă președintele României, Nicolae Ceaușescu, ar fi abolit pedeapsa cu moartea, așa cum politicienii din Vestul Europei i-au sugerat, soarta sa ar fi luat o turnură total diferită. N-are rost să mai spunem că un lider național n-ar trebui niciodată să-și trateze propriii compatrioți ca pe niște inamici care i-au invadat țara“.
