Ucraina pierde teren în Donețk. Rușii au străpuns frontul în două locuri, forțele Kievului au fost silite să dea înapoi din orașul strategic Ceasiv Iar

0
765
Linia frontului din orașul strategic Ceasiv Iar în seara zilei de 3 iulie 2024

Supusă în continuare unei presiuni permanente din partea rușilor, Ucraina cedează teren în Donețk. Rușii au străpuns frontul în două locuri, iar forțele Kievului au fost respinse dintr-o parte a orașului strategic Ceasiv Iar. Ei înșiși cu resursele materiale epuizate, rușii continuă să arunce înainte valuri umane, suferind pierderi masive, cu scopul de a obține cât mai mult teritoriu înaintea unui eventual armistițiu.

Dacă forțele Moscovei reușesc să cucerească orașul Ceasiv Iar, li se deschide posibilitatea de a avansa spre vest către alte două localități mari, Kramatorsk și Sloviansk.

Rușii înaintează foarte lent și cu pierderi cutremurătoare. Sunt zile în care sunt cuceriți doi kilometri pătrați cu prețul a peste 1.200 de morți. În tabăra invadatorilor este penurie de blindate, dar aceștia dețin încă superioritate masivă în artilerie și beneficiază de sprijinul aviației. Nu se știe cât timp își mai permit rușii să mențină această rețetă a ofensivei, cu pierderi uriașe pentru un avans foarte mic.

Ucrainenii au confirmat retragerea din cartierul Novii, din Ceasiv Iar, explicând că a devenit nerentabil să-l mai mențină. În medie, există 161 asalturi pe front la fiecare 24 de ore, majoritatea în regiunea Donețk.

Rușii au intrat în Ceasiv Iar, ucrainenii se retrag în fața superiorității de 6-1 în artilerie pe care o au trupele Moscovei

Grupul de Armate Centru al Rusiei a a străpuns apărarea ucraineană la sud-est și sud-vest de Torețk, zonă apărată de numai o  brigadă și 3 batalioane. În aceste condiții, ofensiva rusească accelerează și înregistrează mai multe succese.

Unul din motive este acela că, în urma diversiunii rușilor la nord de Harkov, ucrainenii au transferat în acea zonă aproximativ zece brigăzi, ceea ce a dus la efectul dorit de comandamentul de la Moscova, slăbirea efectivelor pe frontul din Donețk. Garnizoana ucraineană de la Torețk, epuizată, a fost străpunsă.

Grupul de Armate Centru rusesc este și în fața altor bastioane ucrainene din regiunea Donbass, cum ar fi Ceasiv Iar Siversk. Există un pericol real să fie străpunsă centura de fortificații la est de Pokrovsk.

Orașul strategic Ceasiv Iar, aflat pe o înălțime care domină împrejurimile, e acum scena unor bătălii cumplite. Ucrainenii au anunțat că s-au retras dintr-un cartier al localității.

Rușii au o superioritate de 6 la 1 în artilerie și de 2 până la 3 la 1 în infanterie, anunță Armata franceză, care face apel la aliați să le livreze mai multă muniție ucrainenilor.

În acest timp, ucrainenii folosesc armamentul de mare precizie primit de la occidentali, cum ar fi rachetele ATACMS americane și Scalp franceze, pentru a lovi în profunzime logistica și comunicațiile rusești. Peninsula Crimeea a devenit o zonă pe care rușii n-o mai pot proteja, iar autorizația de a lovi forțe rusești aflate dincolo de graniță le-a permis ucrainenilor să atace și să distrugă complet coloane întregi cu trupe și echipamente care se îndreptau spre frontul din Harkov.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* GRAFIC. „Jaf de proporții istorice“. Guvernul PSD-PNL a făcut în acest an un deficit mai mare decât cel din pandemie!

* Noul Biroul Național al USR: Elena Lasconi n-a obținut majoritatea în conducerea partidului. Cum se împarte puterea

* Geoană a plagiat masiv în lucrarea de doctorat, relevă o anchetă a Emiliei Șercan. Sistemul era pregătit: dezmințirea a fost publicată înaintea anchetei!

Epidemia de voturi nule indică o fraudă masivă la europarlamentare! Creștere galopantă a numărului de voturi anulate: de la 2,93% în 2019 la 5,19% în 2024

VIDEO. Delir xenofob al lui Rareș Bogdan. Jigniri primitive aduse Franței, în încercarea de a lovi în Clotilde Armand. Cuvinte rudimentare: „colonie”, „Bantustan”, „bande”, „România nu e Mali”. Ambasada Franței e acuzată că o ajută pe Clotilde să fure voturi, iar firmele franceze – că ne fură banii!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.