sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăSportTragedie pentru Cristiano Ronaldo: unul dintre gemenii săi a murit la naștere....

Tragedie pentru Cristiano Ronaldo: unul dintre gemenii săi a murit la naștere. Mesajul sfâșietor al portughezului

-

Celebrul fotbalist portughez Cristiano Ronaldo, legitimat la Manchester United, a anunțat luni, printr-un mesaj emoționant pe rețelele sociale, că a murit unul dintre cei doi gemeni pe care partenera sa, Georgina Rodriguez, i-a născut în aceeași zi.

Cristiano Ronaldo (37 de ani) a anunțat, printr-un mesaj postat pe Twitter, că unul dintre gemeni, băiatul, pe care tocmai îl născuse Georgina Rodriguez (28 de ani), a decedat imediat după naștere.

Celebrul fotbalist portughez a precizat că fetița se află în afara oricărui pericol.

El a cerut lumii întregi să-i respecte liniștea și să-i acorde timp pentru a trece peste teribila tragedie care i-a lovit familia.

- Advertisement -

Mesajul semnat de Cristiano Ronaldo și Georgina Rodriguez

„Cu profundă tristețe trebuie să anunțăm că baiatul nostru a decedat. Este cea mai mare durere pentru un părinte.

Doar nașterea fetiței noastre ne dă putere să trecem peste acest moment cu o anumită speranță și fericire.

Vrem să mulțumim tuturor doctorilor și asistentelor pentru toată îngrijirea pe care ne-au acordat-o.

- Advertisement -

Suntem devastați de această pierdere și vă rugăm să ne respectați intimitatea în aceste vremuri dificile.

Dragul nostru băiat, ești îngerul nostru. O să te iubim pentru totdeauna.”

Ronaldo are acum 5 copii: 3 cu o mamă-surogat, 2 cu Georgina Rodriguez

Cristiano Ronaldo mai are 4 copii, mai exact doi băieți și două fete: Cristiano Ronaldo jr. (11 ani), gemenii Eva Maria Dos Santos și Mateo Ronaldo (4 ani), precum și Alana Martina dos Santos Aveiro (3 ani).

Primii trei copii ai lui Ronaldo au fost născuți de o mamă-surogat. Cel de-al patrulea (micuța Alana) este și primul al cuplului Cristiano Ronaldo – Georgina Rofriguez.

Pe 3 iulie 2010, Cristiano Ronaldo a anunțat pe conturile sale de Facebook și Twitter că a devenit tată pentru prima dată. Fiul său, numit tot Cristiano și alintat de familie ”Cristianinho”, s-a născut în SUA.

Fotbalistul nu a făcut publică niciodată identitatea mamei primului său copil, dar a anunțat că micuțul va rămâne în custodia sa. La fel s-a întâmplat și cu primul său cuplu de gemeni, născut în 2017.

Ronaldo a mai avut relații cu fotomodelele engleze Alice Goodwin și Gemma Atkinson, iar din 2010 până în ianuarie 2015 a fost într-o relație cu fotomodelul rus Irina Shayk.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Cele 8 grupe la Campionatul Mondial de fotbal, Qatar 2022. Derby Germania – Spania încă din start

Șoc în fotbal: Italia, campioana Europei, eliminată acasă de Macedonia de Nord! Al doilea Mondial consecutiv fără cvadrupla campioană a lumii

Cele 4 șanse uriașe ratate de Italia, în drumul spre cea mai mare rușine din istoria sa. Coșmarurile numite Bulgaria, Elveția, Irlanda de Nord și Macedonia de Nord

„Un păduche ucrainean, mai rău decât păduchii de la Moscova”. E recordmenul Ucrainei, dar lucrează pentru ruși și refuză să condamna invadarea țării sale de către aceștia

O antrenoare de la naționala Rusiei îl amenință cu bomba nucleară pe japonezul care conduce Federația Internațională de Gimnastică! „Trebuie să-i amintim lui Watanabe – Hiroshima și Nagasaki”

Marele campion olimpic sub steagul URSS, născut pe pământ rusesc, a plecat la război, să lupte pentru Ucraina!

Tenismena numărul 1 a lumii, Ashleigh Barty, se retrage la numai 25 de ani! „Vreau să alerg după alt vis”

Ce a înțeles tatăl lui Djokovici: „50 de gloanțe în pieptul lui Novak. Tentativa de asasinare a celui mai bun sportiv din lume s-a încheiat“

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -