joi, noiembrie 14, 2024
AcasăNewsTeleviziunile lui Adrian Sârbu au intrat în insolvență. Grupul Aleph Media a...

Televiziunile lui Adrian Sârbu au intrat în insolvență. Grupul Aleph Media a avut pierderi de 58 de milioane de lei în 2021. Pentru a finanța proiectul, mogulul și-a vândut publicațiile consacrate

-

Televiziunile lansate cu zarvă mare de Adrian Sârbu în 2020 au intrat în insolvență, copleșite de datoriile uriașe. Mogulul își vânduse mai multe publicații importante, între care ProSport, Gândul și ProMotor, pentru a face rost de bani cu care să finanțeze televiziunile Aleph News și Aleph Business.

În acest moment, Aleph Media – societatea înființată pentru a opera televiziunile – are datorii foarte mari. Anul 2021 a fost încheiat, spre exemplu, cu pierderi de peste 58 de milioane de lei (aproape 12 milioane de euro). Încasările fuseseră de 4.875.244 lei, iar cheltuielile totale – de 62.923.247 lei. Așadar, pierderi de 58.094.445 lei.

Decizia de intrare în insolvență a fost luată joi, de Tribunalul București, la cererea debitorului principal, care este chiar societatea Aleph Media.

Cele mai mari datorii ale companiei sunt chiar către patronul său, dar pe lista creditorilor mai sunt mulți alții, cum ar fi Marius Tucă, despre care Paginademedia.ro a scris că ar avea de recuperat minimum 60.000 de euro. Bani la Aleph Media ar fi și casa de producție Zazu Film, care îi aparține regizoarei Cristina Iacob, producătoarea filmelor Selfie și Selfie 69. Despre Cristina Iacob, presa a scris că ar fi fosta iubită a lui Adrian Sârbu.

- Advertisement -

Marius Tucă intrase în 2019 într-un parteneriat amplu cu Adrian Sârbu nu doar la Aleph, ci și la Smart FM și Smart TV. Trei ani mai târziu, colaborarea s-a terminat brutal, Tucă revocându-l pe Sârbu din funcția de administrator la firmele sale.

Insolvența e o formă de a se pune la adăpost de plata datoriilor către diverse firme și persoane. În 2021 – ultimul an când Aleph Media și-a depus bilanțul contabil la Ministerul de Finanțe – existau deja datorii de peste 55 de milioane de lei.

Inițial, pentru a face rost de bani ca să demareze proiectul, Adrian Sârbu a vândut publicații importante pe care le avea la trustul Mediafax, precum ProSport și Gândul. Apoi, la începutul lui 2023 s-a anunțat și vânzarea Mediafax Group, a Ziarului Financiar și Business Magazin. Adrian Sârbu a rămas doar director.

- Advertisement -

În 2019, mogulul a demarat în forță, aducând numeroși oameni de încredere de la Pro TV-ul unde fusese acționar și director. Investițiile nu s-au concretizat însă în rezultate concrete. Ședințele nesfârșite și o mulțime de oameni plătiți mult mai bine decât angajații de la Mediafax au început să strice atmosfera în trust.

La un moment dat, oamenii pe care se baza Sârbu au început să părăsească proiectul. Felix Drăghici s-a dus la Antena 1, iar Costi Mocanu la Prima News. Dar ei n-au fost singurii care au plecat.

La situația dificilă a contribuit și conflictul cu RCS/RDS. Operatorul de cablu, care deține și Digi 24, a băgat Aleph News la coada grilei de programe. Sârbu a făcut scandal, a reclamat peste tot, CNA a dat o grămadă de amenzi, dar situația a rămas neschimbată până când s-a modificat legea audiovizualului.

Astă-toamnă, Adrian Sârbu încă mai anunța că proiectul său este câștigător și că va învinge în războiul cu RCS/RDS. La Gala ZF, mogulul declara: „Suntem winneri. În doi ani, Aleph News a cucerit sute de mii de smarţi. RCS/RDS ne vrea loseri şi ne împiedică să ajungem în reţeaua lor, 75% din piaţă, la nouă din zece spectatori care văd Digi 24 şi alte canale de news. Vom câştiga acest război pe care Digi îl poartă insidios împotriva noastră, a Legii audiovizualului şi a Constituţiei“.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* VIDEO. Donald Trump arată cum ar aduce pacea în „cel mult o zi”: ar lăsa Rusia să rupă bucăți din Ucraina! Fox News a cenzurat în favoarea fostului președinte

* Donald Trump zice că va fi arestat marţi! El invocă „scugeri ilegale de la biroul procurorului districtual din Manhattan, corupt şi extrem de politizat”

* Minciunile putiniste aduc amenzi grele RTV-ului lui Ghiță & Ciutacu: 75.000 de lei pentru „Zelenski nazist, tâmpit, diavol, nenorocit” / Mircea Toma (CNA): „Este un discurs al urii, extrem de periculos. Vorbim deja despre o chestiune de siguranță națională”

* Propaganda rusă anunță mincinos pentru a 7-a oară, prin Cozmin Gușă, că România „a început mobilizarea rezerviștilor” pentru a intra „în războiul lui Biden – Nuland – Zelenski”

* România lui Iohannis: a scăpat de pușcărie și Darius Vâlcov, „creierul“ lui Dragnea. A luat șpagă 4 milioane de lei, dar „fapta s-a prescris“!

* Record mondial: Guvernul lui Iohannis a ajuns la peste 200 de secretari de stat, de 5 ori mai mulți decât are Japonia! Grindeanu (PSD) are 9 secretari de stat, iar Boloș (PNL) – 7

* Culisele războiului din PNL: Iohannis, ținta reală a atacului lansat chiar de omul său, Rareș Bogdan, la adresa lui Aurescu. În tabăra liberală e panică din cauza prăbușirii în sondaje

* A mai fugit un PSD-ist corupt: baronul de Neamț, Ionel Arsene, condamnat la 6 ani și 8 luni de închisoare pentru luare de mită și trafic de influență

Doar în ultimele două luni, Guvernul Ciucă a înființat 26 de noi posturi la Secretariatul General, cu salarii medii de 14-16.000 de lei pe lună!

* Colonelul Turcescu și-a găsit locul: s-a angajat la televiziunea clanului Firea-Pandele! Milionarul putinist va fi plătit generos de locuitorii orașului Voluntari. Va fi coleg cu Oana Lovin și Mădălin Ionescu, prietenii ambasadorului Kuzmin

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -