marți, martie 19, 2024
AcasăOpiniiCartianuDouă statui pentru Năstase-patru-clase!

Două statui pentru Năstase-patru-clase!

-

Ilie Năstase și-a făcut statuie, o ține în beci și vrea s-o pună pe undeva, prin București, dar Nicușor Dan nu-i dă aprobare. Bine, n-a vorbit cu Nicușor Dan, dar putea să se gândească și primarul că Ilie Năstase are o statuie lângă putina cu varză și prinde mucegai…

Năstase-patru-clase a intrat în direct la Realitatea Plus, să-și spună oful: chiar nu merită și el o statuie?!

Eu am spus că merită nu una, ci două statui. Năstase s-a bucurat!

Și am precizat: o statuie pentru fostul mare tenismen (uraaaaa!, aplauze) și una pentru bărbatul năprasnic care-și bate nevestele (huoooo!, trădareeeee!), pe unele le trage de păr în public, bărbatul adorabil care scuipă către fotoreporteri, care înjură ca un birjar, patriotul condamnat la închisoare cu amânarea executării pedepsei și cu perioadă de încercare…

- Advertisement -
Prietenul fiolei și al polițiștilor

… investitorul strategic care a primit gratis de la Guvernul Tăriceanu baza sportivă Voința din București, cu câteva hectare de teren străjuite de un lac și o stație de metrou, angajându-se să ridice acolo Academia de Tenis „Ilie Năstase”, dar după 13 ani singurele academii din zonă sunt câteva cârciumi…

Am făcut să se vorbească frumos despre România! – a răcnit Năstase.

… iar mai încoace – i-am zis eu – ați făcut România de rușine, când v-ați comportat ca într-un trib african din secolul XIV cu echipa de tenis a Marii Britanii, la Mamaia, și ați făcut-o pe Johanna Konta, jucătoare de Top 10 mondial, să plângă cu sughițuri, de v-a suspendat Federația Internațională de Tenis de pe toate arenele lumii…

- Advertisement -
Dezlănțuirea primitivului, în fața britanicei Johanna Konta

… și ați făcut România de rușine când ați apărut în loja de la Wimbledon îmbrăcat ca un paițoi, în costum alb de general, precum dictatorii latino-americani… în vreme ce jos, pe iarbă, Federer, Nadal și Djokovici nu erau nici măcar colonei, nu erau nimic, și nici statui nu aveau…

Ești un idiot! – a răcnit Năstase și a închis telefonul, retrăgându-se în beciul lui, să-și mângâie statuia…

A fost cel mai frumos compliment din viața mea. Să te facă „idiot” Năstase-doi-neuroni, ăsta da privilegiu!

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* George Simion – acțiuni de aurolac politic, împotriva Constituției. Vrea „suspendarea președintelui Iohannis printr-un referendum național”, deși suspendarea o poate face doar Parlamentul! Prin „referendum național” se decide demiterea, nu suspendarea!

* Primăriile lui Negoiță și Piedone au blocat demolarea chioșcurilor ilegale de la metrou ale baronului Rădoi

* Cadou la „aniversarea” a doi ani de pușcărie: Liviu Dragnea mai rămâne după gratii cel puțin trei luni! Până la 27 august nu mai are voie să depună cerere de eliberare

* Adrian Năstase recunoaște că doi securiști grei l-au sfătuit să-l aducă pe Cozmin Gușă în PSD: generalul Iulian Vlad și turnătorul Dan Voiculescu

* VIDEO. Șoșoacă, vulgară în Parlament. Orban i-a tăiat microfonul, anarhista a strigat: „Dvs. nici măcar un minut nu rezistați!”

* Tolontan e anchetat de tabăra denunțătorului său, primarul Băluță! De dosar se ocupă soțul avocatei care a luat bani de la clanul Goleac, despre care au scris ziariștii. În tablou apar și două deputate PSD, dar și nașul fugar Daniel Dragomir

* Metrul pătrat de gazon din Sectorul 6 s-a ieftinit de 5,5 ori după venirea lui Ciucu în locul lui Mutu la Primărie!

* Emilia Șercan i-a distrus pe șantajiștii care conduceau Academia de Poliție: 3 ani de închisoare + 80.000 de lei daune morale + muncă în folosul comunității + funcții pierdute

* Sinecură și pentru Carmen Dan: a fost angajată la Uniunea Notarilor Publici din România! Bani mulți, muncă puțină

* VIDEO. Mama jurnalistului răpit de Lukașenko: „L-au lovit la nas, i-au acoperit vânătăile cu pudră. L-au strâns de gât ca să scoată dovezi de la el”

- Advertisement -

2 COMENTARII

  1. Mare sportiv (caaa… joc și performanțe, NU, însă…, ca și comportament, pe teren și în afara lui!), dar acu’, ce să zicem…, „CHELULUI TICHIE DE MĂRGĂRITAR ÎI TREBUIE?!…”, nuuuuuu?!!!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -