joi, martie 28, 2024
AcasăNewsSUA: “Rusia creează și propagă dezinformare. Este una dintre cele mai vechi...

SUA: “Rusia creează și propagă dezinformare. Este una dintre cele mai vechi arme folosite de Kremlin”

-

Pe site-ul Guvernului american a fost publicat un îndreptar despre propaganda și dezinformarea prin care Rusia încearcă să producă un haos cât mai mare în Occident. Preluat de Ambasada SUA la București, textul explică mecanismele folosite de Kremlin, modul în care acționează și scopurile.

În esență, este vorba despre ocultarea adevărului care „nu este în favoarea Rusiei”, ceea ce duce la o acțiune sistematică și concertată a serviciilor de informații ale Kremlinului de a crea, aloca sarcini și influența pagini de internet ca să propage minciuni și să provoace discordie.

În acest scop, Rusia a dezvoltatun ecosistem de dezinformare și propagandă în care sunt răspândite informații false. Acestea promovează, direct sau indirect, obiectivele politice ale Kremlinului. Un public neavizat și neavizat poate să cadă foarte ușor pradă acestei operațiuni coordonate de experți și pusă în execuție de un aparat de propagandă foarte stufos, compus atât din troli și postaci profesioniști, cât și din numeroși „idioți utili” – persoane de bună-credință care, fără să-și dea seama, slujesc intereselor Moscovei.

- Advertisement -

Textul publicat de Ambasada SUA și pe site-ul guvernamental american state.gov/disarming-disinformation

Kremlinul creează și propagă dezinformare, în încercarea de a deruta și copleși oamenii cu informații care denaturează acțiunile reale întreprinse de Rusia în Ucraina, Georgia și în alte zone din Europa. Deoarece adevărul nu este în favoarea Kremlinului, serviciile de informații rusești creează, alocă sarcini și influențează paginile de internet care pretind să fie surse de știri să propage minciuni și să semene discordie.

Dezinformarea este una dintre cele mai vechi arme folosite de #Kremlin.

Dezinformarea este una dintre cele mai importante și de mare anvergură arme ale Kremlinului. Rusia a operaționalizat conceptul de competiție adversă perpetuă în mediul informațional prin încurajarea dezvoltării unui ecosistem de dezinformare și propagandă. Acest ecosistem creează și răspândește narațiuni false pentru a promova strategic obiectivele politice ale Kremlinului. Nu există niciun subiect care să fie interzis în fața acestei conducte de falsuri. Totul, de la drepturile omului și politica de mediu până la asasinate și campanii de bombardamente care ucid civili, sunt ținte corecte în cartea de joc malignă a Rusiei.

- Advertisement -

Adevărul dezarmează armele de dezinformare ale Rusiei. Kremlinul creează și răspândește dezinformarea în încercarea de a deruta și copleși oamenii cu privire la acțiunile reale ale Rusiei în Ucraina, Georgia și în alte părți ale Europei. Deoarece adevărul nu este în favoarea Kremlinului, serviciile de informații ale Rusiei creează, însărcinează și influențează site-uri web care pretind a fi instituții de știri pentru a răspândi minciuni și a semăna discordie. Dezinformarea este o modalitate rapidă și destul de ieftină de a destabiliza societățile și de a pregăti terenul pentru o potențială acțiune militară. În ciuda faptului că a fost demascată de nenumărate ori pentru implicarea în aceste activități maligne, Rusia continuă să acționeze împotriva normelor internaționale și a stabilității globale.“

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* VIDEO. Bestia PNL de la Mogoșoaia, către o consilieră USR: „Chiar dacă fac 7-8-10 ani de pușcărie, vă las în căruț cu rotile!”

* Încă un PNL-ist amenință cu bătaia o USR-istă. „Să facem și la Brașov ca la Mogoșoaia!”, îl îndeamnă un dezvoltator imobiliar

* Minciuna unui ministru PSD, spulberată de premier. Budăi: „E de acord cu renegocierea”. Ciucă: „Este exclusă orice renegociere a PNRR până în 2023”

* Milionarul fugar Ioan Neculaie a fost prins în Grecia! El se ascundea, deghizat, cu părul și barba vopsite, întinerit prin operații faciale

* Cum s-a prăbușit Klaus Iohannis în sondajele privind încrederea românilor. Ce s-a întâmplat de la ultimele alegeri prezidențiale

* PNL plătește 100.000 de euro pe lună, pentru „propagandă”, firmei unui PSD-ist din rețeaua Ghiță-Vîntu, anti-european, anti-vaccinist și anti-iohannist

* Cadoul UE pentru România: 47 de miliarde de euro în 15 ani. Am primit 71 de miliarde și am contribuit cu 24

* SERIAL: „Sfârșitul Ceaușeștilor” (77) / Pâinea neagră din cazarmă

* Fotografia care le dă fiori rușilor. Multe tancuri nu pot fi aruncate în luptă, fiindcă necesită reparații capitale. Iar cele aflate în uz au mari probleme la acoperișul turnului

* Rafael Nadal încheie glorios Australian Open, întorcând fantastic de la 0-2 la 3-2. O mare lecție dată lui Novak Djokovici

- Advertisement -

4 COMENTARII

  1. Rusia a „ridicat pe noi culmi” sistemul de propagandă hitlerist. Îi scapă din vedere faptul că a fost util până la un punct. Exagerarea a trezit suspiciuni și a trezit mulți naivi. Dacă Rusia continuă să se bazeze exagerat pe minciună, finalul îl cunoașteți!

  2. Deocamdata extrem de multi oameni sunt captivi acestui sistem de propaganda. Cum le mai scoti din cap prostiile? Ar trebui sa fie spus la nivel inalt si pe toate posturile ca Rusia nu e credibila nici cand spune adevarul…

  3. De ce justiția lui iohanis, când în articol spuneți ca Savonea e fidela Drag nea. Abureli. Dacă intervine Johannis, ziceți ca e îngerinta lui în justiție!? Ce sa mai creadă lumea.. Manipulatori.!?

    • E justiția noastră, pentru că noi o plătim și pe ea și pe Johannis. Fără justiția pe care o descrie Constituția, discutăm degeaba cine e vinovat. Ce avem noi acum sub acest nume este un sistem mafiot independent, mult mai periculos decât mafia considerată ilegală. Manipularea este în firea omului nou gândit de Lenin și format sub bagheta lui Stalin. Nu e infectată doar Europa de est, dar la noi omul nou este mai bine conturat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -