Prințul moșternitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman (35 de ani), a autorizat – și cel mai probabil a ordonat – uciderea jurnalistului disident Jamal Khashoggi, arată un raport al serviciilor secrete americane publicat vineri, relatează Reuters și France Presse.
„Am ajuns la concluzia că prințul moștenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, a validat o operațiune la Istanbul, Turcia, pentru capturarea sau uciderea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi”, scrie Direcția Națională de Informații în acest scurt document declasificat.
Potrivit documentului de 4 pagini declasificat, care confirmă concluziile ONU, Mohammed bin Salman l-a văzut pe Khashoggi ca pe o amenințare la Regat și a sprijinit violența – „dacă aceasta era necesară” – pentru a-l reduce la tăcere jurnalistul de la „Washington Post”.
„Ne bazăm această evaluare pe controlul prințului moștenitor asupra luării deciziilor în Regat, pe implicarea directă a unui consilier-cheie și a membrilor echipei de protecție a lui Muhammad bin Salman în operațiune, dar și pe sprijinul prințului moștenitor pentru utilizarea măsurilor violente pentru a reduce la tăcere disidenții din străinătate, inclusiv a lui Khashoggi”, mai arată raportul.
„Începând din 2017, prinţul moştenitor a avut control total asupra organizaţiilor de securitate şi informaţii din Arabia Saudită, ceea ce face foarte improbabil ca oficiali saudiţi să fi comis o operaţiune de acest fel fără autorizarea prinţului moştenitor”, precizează raportul.
„Prinţul moştenitor îl percepea pe Khashoggi drept o ameninţare la adresa regatului saudit şi susţinea folosirea de mijloace violente, în cazul în care ar fi fost necesar, pentru a-l reduce la tăcere. Deşi oficiali saudiţi plănuiseră în avans o operaţiune nespecificată împotriva lui Khashoggi, nu ştim cu cât de mult timp în avans hotărâseră oficialii saudiţi să-i facă rău”, subliniază raportul Comunităţii serviciilor de informaţii americane.
Jamal Khashoggi lucra pentru „Washington Post” și era rezident american. Pe 2 octombrie 2018, la vârsta de 60 de ani, jurnalistul a fost ucis de persoane care aveau legături cu prinţul moştenitor al Arabiei Saudite. A fost dezmembrat, iar cadavrul său a dispărut. Oribila crimă a avut loc în consulatul saudit din Istanbul.
Oficialii saudiți au negat orice implicare a prințului moștenitor Mohammed bin Salman, dar dovezile îl incriminează fără dubiu.
76 de saudiți au primit interdicție de a intra în SUA
Washington-ul a impus, vineri, interdicții de intrare în țară față de 76 de persoane din Arabia Saudită. Noua administrație americană a anunțat că nu va tolera indivizi care amenință sau atacă activiști, disidenți sau jurnaliști în numele guvernelor străine, potrivit secretarului de stat Antony Blinken, transmiteReuters.
Blinken a anunțat interdicția impusă de Departamentul de Stat al SUA după publicarea raportului de informații privind legătura dintre guvernul saudit și asasinarea jurnalistului Jamal Khashoggi în 2018.
Restricțiile au în vedere vizele „indivizilor care, acționând din partea unui guvern străin, ar fi fost direct implicați în activități importante contra disidenților externi”.
Acțiunile președintelui american Joe Biden, în primele săptămâni ale administrației sale, par îndreptate către îndeplinirea promisiunilor din campanie de a realinia legăturile cu Arabia Saudită. Predecesorul său, Donald Trump, a fost criticat pentru că i-a oferit aliatului arab – important producăror de petrol – o păsuire în privința încălcărilor grosolane ale drepturilor omului.
Un important oficial din administrația Biden, care a vorbit pentru Reuters sub anonimat, a spus că abordarea are ca scop crearea unui nou punct de lansare pentru relațiile cu regatul saudit, fără a rupe o relație esențială în Orientul Mijlociu. Relațiile au fost serios afectate ani de zile de războiul din Yemen și de uciderea lui Khashoggi.
“Scopul este o recalibrare (a relațiilor), nu o ruptură. Aceasta este datorită intereselor importante pe care le împărțim”, a declarat înaltul oficial din administrația Biden.
Administrația președintelui american Joe Biden ar putea schimba întreaga politică a SUA și să oprească astfel livrările de armament ofensiv către Arabia Saudită, permițând doar livrarea de arme „defensive”, arată surse ale agenției Reuters.
(EXACT-)ASTA (!) fac ei, acolo, deee… când se știu!!!
NU-i mai schimbă… NIMENI-și-NIMIC (!), NICIODATĂĂĂĂĂ!!!!!
Daaaaa, acu’ sa vedem ce-i face bideu aluia care a ordonat, si coordonat asasinatul… ce i-a facut si trumpie, NIMIC!!!!!! Cati are ala pe suflet…
Cine-i… „bideu”, măiii… slugă-putinistă?!!!
Poateee… CRIMINALUL de la Kremlin?!!!