CTP: „Doamna «Ciocioacă» dorea să-l înghită pe omul ăla la care zbiera. L-a amenințat în cel mai pur stil mafiot” / „Înfige botul acela foarte dezvoltat al dânsei și suge de acolo capital politic”

4
1773

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu (64 de ani) spune că amenințările senatoarei Diana Șoșoacă în timpul confruntărilor acesteia cu agenții de pază de la Spitalul „Marius Nasta, dar și cu jandarmii din fața diverselor ministere, sunt de „tip mafiot”, de „șefă de gașcă”.

În emisiunea „Cap limpede” de la Digi 24, CTP a mai precizat că asocierea Senatoarei Urlătoare cu protestele minerilor din Valea Jiului este un gest „neomenesc”. Gazetarul susține că nu trebuie ignorat comportamentul individei.

„Simplul fapt de a-i pronunța numele sau chiar a mă referi la această ființă este înjositor. Sunt mulți care tac în clipa de față pentru că le este frică de deschiderea asta a maxilarelor cucoanei”, spune jurnalistul.

CTP despre Șoșoacă

„Doamna nu are dreptul să treacă pe acolo cu acea legitimație pe care o agită. Să nu-și folosească legitimația de parlamentar în acest mod ticălos și ilegal!”

* „Doamnei îi spuneam până acum senatoarea «Cascada Urlătoarea». O să-i schimb apelativul cam o dată pe săptămână, pentru că e bine să facem lucrul ăsta. E foarte activă doamna. O să-i spun doamna «Balivernă» săptămâna asta.”

* „Doamna «Balivernă» mă interesează în primul rând din punct de vedere anatomic. Aici vedeți deschiderea pe care o realizează maxilarele doamnei, mandibula – cât se poate duce de jos.”

* „Există niște instantanee în care e mult mai mult decât atât, se apropie de ceea ce realizează un boa constrictor. Mă întreb dacă dânsa posedă cumva ceea ce se numește osul pătrat. Șerpii au osul pătrat, care e poziționat orizontal, și în clipa în care șarpele deschide gura – și o deschide formidabil – ca și doamna «Balivernă», se duce în poziție verticală, inserat în maxilare.”

* „Dorea să-l înghită pe omul ăla la care zbiera. Acolo era un om de ordine și această doamnă l-a amenințat în cel mai pur stil mafiot – «Dacă nu te dai la o parte din fața mea, nici nu știi ce-ai să pățești».”

* „Mi-a mai venit ceva. Doamna «Ciocioacă» – pentru că are foarte multe cioace în dotare – îl amenință pe acel om, care are niște instrucțiuni. El este pus acolo să facă o treabă. Este un absolut nevinovat care își face fișa postului. Această «amică a poporului» se năpustește asupra lui, îl amenință în stil mafiot. Ce să obții din asta? Stimați simpatizanți ai doamnei «Ciocioacă», ce să obții amenințând și împingându-te cu agenții de pază? Sunt niște oameni care nu au nicio responsabilitate în legătură cu ce vrea să discute doamna cu ministrul. Au niște instrucțiuni – să nu lase pe nimeni să treacă. Doamna nu are dreptul să treacă pe acolo cu acea legitimație pe care o agită. Să nu-și folosească legitimația de parlamentar în acest mod ticălos și ilegal, pentru că asta face cu această legitimație pe care o agită!”

* „În fața Ministerului Sănătății, acum două săptămâni, după «Balș», acolo spunea jandarmilor: «Mă lăsați să intru eu singură sau vreți să intru cu toți ăștia din spatele meu în clădire?». Din nou, amenințare de șefă de bandă, de gașcă. Asta este esența comportamentului doamnei.”

* „Simplul fapt de a-i pronunța numele sau chiar a mă referi la această ființă este înjositor. Nu se poate să lași lucrurile astea. Sunt mulți care tac în clipa de față pentru că le este frică de deschiderea asta a maxilarelor cucoanei. «Cine știe ce mai scuipă în continuare, cum mai amenință și ce mai face?».”

* „Munca aia înspăimântătoare, de miner în subteran, ar trebui să nu existe! De ce să prelungești așa ceva? De ce să le spui «Rezistați, că ăștia vor să vă închidă!»? Păi, foarte bine dacă vor închide minele! Le dai salariile, dar în același timp pregătești etapizat, în timp, dezafectarea acestor monstruozități din punct de vedere uman. Faci cu ei tuneluri, atustrăzi… Autostrada Moldova va avea nevoie de tuneluri prin munți – nu sunt buni minerii să facă tuneluri?”

* „Vine această doamnă «Balivernă» și spune că «am eu un inventator care usucă cărbunele, umblu cu el după mine». S-au speriat… s-a speriat Timmermans, s-a speriat Bruxelles-ul, s-au speriat… «Umblu eu cu un inventator după mine și uscăm cărbunele și o să devină rentabil în felul ăsta». Deci, din nou, molozul minții, creier pané. Cum usuci cărbunele? Păi, cu energie. Peste tot este vorba de energie. Ca să combați poluarea are nevoie de energie, da? Ca să usuci cărbunele, ai nevoie… Și la final tragi linie și te întrebi de ce e pe pierdere dintotdeauna…”

* „Cineva trebuie să spună lucrurile astea, să le spună celor care o admiră pe doamna că sunt reduși mintal dacă pot să admire așa ceva. Aceste demersuri ale persoanei în cauză nu au niciun sens, nu duc la niciun rezultat, cu excepția umflării capitalului de imagine al acestei persoane. Înfige botul acela foarte dezvoltat al dânsei și suge de acolo capital politic.”

* „Ca analist politic, observ că există deja o diferență clară între exclusa «Ciocioacă» și AUR. AUR este un partid naționalist, xenofob, cu tente legionare extremiste, cum mai sunt în Europa destule, dar rămâne, cel puțin până acum, în parametrii activității politice parlamentare regulamentare. Are votanții lui. Dar rămâne în cadrul regulilor, spre deosebire de această doamnă.”

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

VIDEO. Scene grotești cu isterica Șoșoacă la spital. Răcnete tribale către Vlad Voiculescu, Beatrice Mahler și un bodyguard

* Șoșoacă a participat doi ani la hoțiile Guvernului Năstase! A văzut cum „se vinde țara”, dar a tăcut 18 ani. A dat-o afară PDL, în 2005

4 COMENTARII

    • Doar DOUĂ observații/comentarii, în legătură cu cele spuse de către ziaristul Cristian Tudor Popescu în ultima frază-citat din acest articol („A.U.R. rămâne, cel puțin până acum, în parametrii activității politice parlamentare regulamentare.”):

      1. O subliniere: „cel puțin până acum”, așadar… (NUMAI!) DEOCAMDATĂ!!!
      2. O completare: rămâne… (DOAR!) PARȚIAL (!!!) „în parametrii activității politice parlamentare regulamentare”!!!

  1. „Doamna «Ciocioacă» dorea să-l înghită pe omul ăla la care zbiera.” Domnule CTP, am ras cu lacrimi! Umorul dvs. este atat de savuros, incat va urmaresc nu numai pentru sanatoasa gandire si pertinenta analiza, ci si pentru ca imi aduceti intotdeauna, dar intotdeauna, cel putin un zambet (daca nu lacrimi de atata ras)!Va felicit!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here