Acasă Opinii Ciocăzanu Ştiţi de ce l-aş vota pe Boc? Pentru ADEVĂR! Face toţi banii

Ştiţi de ce l-aş vota pe Boc? Pentru ADEVĂR! Face toţi banii

Filmuleţul cu reuşitele primarului de la Cluj, care face furori în toată România, vorbeşte simplu şi clar despre cum poţi face politică pentru OAMENI, nu pentru grupul tău de interese.

Evident că Emil Boc nu-i un sfânt, e şi el în politică de multă vreme, deci a lucrat inevitabil cu arma compromisului. Dar diferenţa între el şi oameni ca Dragnea şi Tăriceanu este că patronii „Ciumei Roşii” îşi folosesc funcţiile aproape EXCLUSIV pentru scopuri personale şi cu o doză incomensurabilă, iresponsabilă, de machiavelism politic.

Practic, şi o demonstrează acum cu vârf şi îndesat, cei doi sunt dispuşi să distrugă o ţară pentru a nu pierde puterea, banul, libertatea. Emil Boc e din alt film. Din filmul pe care îl repostez la finalul acestui comentariu. Unul al ADEVĂRULUI, înainte de toate.

Clujenii l-au votat din nou primar, după ce fuse călcat în picioare ca prim-ministru, pentru tăierea salariilor bugetare şi impozitarea pensiilor din 2011. O măsură devastatoare pentru multe familii, dar care nu avea legătură cu Boc, ci cu premierul dinaintea lui, Călin Popescu Tăriceanu.

Acesta a ales şi atunci, ca şi acum, minciuna. Adevăr era, în 2008, în plină criză planetară, ca prim-ministrul Tăriceanu să spună pe şleau poporului:

„Oameni buni, lumea a intrat în criză. România – ţară cu deficit, care consumă mai mult decât produce, pe datorie – nu are bani. Trebuie să strângem cureaua, ca toate ţările sărace din lume. Eventual, să mai reducem puţin din cheltuielile statului cu salariile şi pensiile, dar măcar să nu le mărim”.

Aşa ar fi sunat adevărul. Ce-a făcut însă Tăriceanu? A mărit şi mai mult datoria României, conştient că asta îi va exploda în braţe celui care îi va urma la Palatul Victoria. I-a urmat Boc, care avea de ales între două variante:

  1. Ca acum, sub Dragnea, Tăriceanu, Dăncilă, să taie pe şest, să mărească taxe (vezi ordonanţa „lăcomiei”), să dea oameni afară, să îngheţe pensii şi să se împrumute şi mai mult – o cale criminală, pe care am intrat deja de doi ani şi care ne va costa pe toţi şi mai dur decât ne-au costat măsurile de austeritate din 2011
  2. Să taie în carne vie, dureros rău de moment, dar cu garanţia revenirii rapide după o perioadă scurtă de suferinţă

A ales calea a doua. Doi ani mai târziu, România a început să-şi revină. PSD s-a bucurat de stabilitatea macroeconomică astfel obţinută şi şi-a consolidat puterea în 2016, cu Dragnea şi Tăriceanu la putere.

De atunci încoace, România a pornit atacul la România, via justiţie şi Europa, iar costurile vor fi probabil insuportabile, mai ales pentru votanţii PSD-ALDE, dar în general pentru toţi românii. De ce? Pentru că suntem guvernaţi, ca şi în vremea lui Tăriceanu, nu de adevăr, ci de minciună.

Numai că, ştim din viaţă, minciuna are picioare scurte. iar adevărul iese întotdeauna la suprafaţă. Tăriceanu şi Dragnea vor intra în istorie ca sabotori ai României, săpând groapa altora. Aleşii MINCIUNII. Şi ai celor care vor să trăiască în minciună.

Boc, în schimb, rămâne omul ADEVĂRULUI. Care uneori doare, dar care la final rămâne mereu deasupra şi face întotdeauna dreptate. Prefer un adevăr incomod decât o minciună frumoasă, care va deveni şi mai dureroasă decât adevărul incomod, mai târziu.

Primarul Clujului va intra în istorie ca un om care nu şi-a înşelat semenii prin politică. Nici când le-a spus că vrea să facă treabă ca primar, nici când i-a anunţat că tăierea salariilor e un rău necesar, care merită suportat după modelul medical: îndepărtezi furuncului pentru ca puroiul să nu-ţi infecteze tot organismul. Ăsta a fost adevărul din 2011, al unei boli naţionale provocate de Tăriceanu şi tratate usturător de Boc.

De asta l-aş vota şi mâine pe Emil Boc. Pentru ADEVĂR. Chiar dacă nu mai am cum, că nu stau în Cluj, ci în Bucureştiul minciunilor lui Firea. Dar poate viitorul îmi va da ocazia s-o fac.

 CITIŢI ŞI:

Miracolul de la Cluj, într-un film de 10 minute. „Domnule Boc, poate candidaţi şi la Brăila!” / „Felicitări din Bucureşti! Aici, la noi, e trist…”

loading...

4 COMENTARII

  1. Nu trebuie sa aducem nimic din ce a fost si este in anturajul paridelor vechi , din acelasi aluat FSN bilaevico -securist .
    Avem variante in partidele noi cu oameni onesti , tineri , curati , cu profesii si practici in lunea moderna Occidentala .

  2. Din pacate romanul are memorie scurta, altfel nu inteleg de ce tradiceanu are crestere in sondaje cand el de fapt e groparul Romaniei din perioada crizei iar pe dracnea il voteaza un grup de nevolnici si parveniti, si nu sunt putini: cei cu pensii speciale, hotii de tot felul, puscariasii eliberati, birocratii, asistatii social, pensionarii, nulitatile care sunt promovate in functii de conducere sau doar functii chiar daca au zero pregatire, toti afaceristii necinstitti care traiesc din spagile pe care le primesc, armata aia nevazuta a „gheneralului Izmana” care din securistul lui Miron Cozma a ajuns mare profesor de doctorate si mare politician etc. Sa fim atenti pentru ca sunt o gramada de profitori care nu vor lasa binefacerile hotiei pentru o normalitate la care omul corect viseaza.
    Daca nu se boicoteaza PSD-ALDE-UDMR la alegeri nu am facut nimic. Iar promisiunile de la urmatoarele alegeri trebuie sa fie anularea tuturor masurilor contra justitiei si statului de drept facute de acesti tradatori de tara, iar tradatorii sa fie pusi sa plateasa cu averile si lbertatea pentru asta!!

  3. Dom’le, la Boc agerimea mintii este direct proportionala cu modestia. Tace si face. Boc e omniprezent, stie tot ce misca si se implica cu o eficienta si disponibilitate greu de imaginat. Nu degeaba clujenii l-au votat si-l vor vota cate zile va avea. Ar face cea mai mare prstie sa plece din Cluj; i-o fi fost de ajuns batjcura la care l-au supus mafiotii ce si azi ne conduc. Sigur, vor fi si la Cluj-Napoca inca multe lucruri de facut, dar …cu rabdare se vad zilnic rezultatele. Am fost recent la Cluj si stiti ce m-a „enervat”? eram la stop, bai….si ma grabeam, era dumiunica a.m., nu era circulatie rutiera, nu trecea nici o masina, dar aia stateau blanzi la culoarea roosie a semaforului. In prima faza eram tentat s-o tasnesc daca nu mi-ar fi fost jena, totusi…scurt pe doi, ne place sau nu, acolo se respira un aer civilizat!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here