marți, octombrie 15, 2024
AcasăOpiniiStejarul lui Kotovski

Stejarul lui Kotovski

-

Acest text a fost publicat de regretatul scriitor basarabean Nicolae Dabija (1948–2021) pe 2 august 2012.

Mă opresc zilele trecute cu nişte prieteni sub un stejar mul­tisecular din Codrii Orheiului.

– Acesta e Stejarul lui Ko­tovski, îmi spune cu mândrie unul dintre ei, orheian de baş­tină.

Stejarul e falnic, acoperă cu ramurile sale mai multe pâl­curi de stejerei şi stejăraşi din preajmă. Chit că are peste 500 de ani…

- Advertisement -

Când încep să mă îndoiesc că celebrul bandit l-ar fi sădit încă pe vremea domniei lui Şte­fan cel Mare, interlocutorul în­cepe să-mi citeze din culegerea „Stejarul lui Kotovski”, apăru­tă la editura „Cartea Moldove­nească” în 1977, strofe întregi:

Stă Kotovski sub stejar

Cu pistolu-n buzunar,

- Advertisement -

Şi ciocoii n-au habar…

Stejarul lui Kotovski pare mai în vârstă decât Stejarul lui Suvorov din raionul Ştefan-Vodă…

Şi decât Stejarul lui Kutuzov din Pădurea Tigheciului…

Şi aici încep să descopăr pentru mine un lucru ciudat: aproape toţi cotropitorii noş­tri au avut în trecut un hobby: când treceau printr-o localita­te moldovenească, acestora le plăcea să coboare de pe cal şi să sădească un arbore. (Se vede că aceştia purtau într-un car, în loc de tunuri şi obuze, puieţi.)

Astfel, până la 1989, Basara­bia era doldora de stejari sădiţi de Suvorov, Kutuzov, Rumeanţev, Potiomkin, Petru I, Ecate­rina (şi ea vestită „silvicultoare de popoare” aduse peste alte popoare…).

Nici furii nu rămâneau de ei. Astfel, Grigori Kotovski, ho­ţul de cai şi ucigaşul de evrei, cum ieşea dintr-o puşcărie, mai înainte de a intra în alta, planta arboret, ca în libertate să aibă unde să se ascundă.

Mai aflăm de-a lungul Basarabiei: „Izvorul lui Kotovski” – lângă Chiştelniţa, raionul Tele­neşti; „Fântâna lui Kotovski” – la intrarea în oraşul Orhei, pe şo­seaua ce vine dinspre Chişinău; „Cişmeaua lui Kotovski” – la Gangura, raionul Căuşeni… Ca şi cum marele hoţ a fost şi cel mai mare fântânar pe care l-a cunoscut vreodată istoria!

Şi în pădurea de la Cobâlnea creşte un stejar, numit „al parti­zanului Vanea”, care e cu mult mai în vârstă decât Stejarul lui Ştefan cel Mare, care freamătă lângă biserica din localitate.

Avem în Chişinău, într-o margine a Grădinii Publice „Şte­fan cel Mare şi Sfânt”, arbori plantaţi de Leonid Brejnev, Aleksei Kosâghin, Konstantin Cernenko, Nikolai Podgornâi, Iuri Gagarin…

Spiridon Vangheli poves­tea că, atunci când stejarul lui Gagarin creştea mai înalt de­cât stejarul lui Brejnev, cei de la Spaţii Verzi aveau indicaţii stricte să mai taie din crengile lui sau, cu macarale speciale, aşezate dincolo de grilajul de fier, să-i reteze din când în când vârful, dacă acela o lua razna către cer…

Nu se admitea ca arborele plantat de un simplu membru de partid să fie mai maiestuos decât cel sădit de secretarul ge­neral!

În istoria RSS Moldoveneşti de până la 1989, am avut: Pinul lui Petru I (sădit prin 1950), Răchita Ecaterinei a II-a, Mes­teacănul lui Potiomkin, Lem­nul-Câinelui al lui Bodiul ş. a., incluşi odinioară în toate ghi­durile turistice, pentru ca să ne putem şi noi mândri cu ceva.

La începutul anilor ’80, Ivan Bodiul, fost prim-secretar al partidului din RSS Moldovenească, intenţionase ca istoria să-l mai reţină printr-o faptă memorabilă: la una dintre vâ­nătorile sale prin pădurile ra­ionului Edineţ, dădu peste un stejar multisecular, el însuşi cât o dumbravă, pierdut printre alţi arbori, care abia dacă ajungeau până la pieptul falnicului ghin­dar.

Şi-atunci conducătorul atot­puternic al republicuţei a dat un ordin: ca stejarul să fie smuls cu tot cu rădăcini şi pământ cu ajutorul unor excavatoare şi macarale uriaşe şi mutat lângă şoseaua Edineţ-Cernăuţi, unde, fiind replantat, să bucure privi­rile tuturor celor care vor trece pe şoseaua respectivă.

Dar copacul, care număra peste cinci veacuri, rebotezat imediat „Stejarul lui Bodiul” în locul său nou – la o răscruce de şosele –, a prins să tânjească, să-şi scuture frunzele verzi în plină vară şi în curând s-a us­cat.

Mi-a fost dat să-l văd şi eu la începutul anilor ’80: era ca un cimitir de lemne ce mai zgâria norii, cu fruntea lui frântă, care protestase astfel pentru faptul că a fost deranjat de nişte oa­meni şi clintit de la locul său din străveac.

Acest lucru se întâmpla în­tr-o perioadă de falsificare cra­să a istoriei noastre. Ea trebuia rescrisă cu tot cu oameni, cu evenimente, cu peisaj.

Din păcate, afirm cu triste­ţe acest lucru, până şi arborii noştri multiseculari ajunseseră într-o vreme să fie folosiţi ca material didactic pentru istori­ile altora.

Pe când creaţiile noastre po­pulare de acum un secol sau mai multe afirmă cu totul alt­ceva:

… Ştefan-Vodă-nveselea

Şi la luptă purcedea

Peste munte şi muncel

Cu tot codrul după el.

Vai de ungurul semeţ

Ce lupta c-un brăduleţ!

Vai de leah, vai de tătar

Ce lupta cu un stejar!

Vezi în acest sens poemul „Ştefan-Vodă şi Codrul” de Vasile Alecsandri, dar şi alte poezii populare, în care copa­cii noştri ţin cu noi, şi nu cu cei care vin peste vatra noastră ca s-o cucerească.

Şi atunci, de ce oameni de mai încoace şi-ar fi bătut joc într-un atare hal de ei, minţind istoria?!

Nicolae Dabija, 2 august 2012

DE ACELAȘI AUTOR:

Stăpânii cu reflexe de slugă

Zâmbete radioactive

Patrioți în umbră

„Noi, maldavenii”

3 COMENTARII

  1. De ca mint? Cred ca au o gena speciala, a minciunii.
    Cand era seceta din Moldova, cam prin 1947, veneau ajutoare de la americani, in ambalaje inscriptionate in limba engleza, dar trompetele lor spuneau taranilor ca e ajutor de la poporui sovietic elibarator.
    Eliberator, nu cuceritor. Care cara cam tot ce putea din Romania, grane, petrol si sustuineu ca ne ajuta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -