Trimisă de poporul român să-l reprezinte în Parlamentul European, Diana Iovanovici-Șoșoacă a început în forță marți, cu un circ grotesc în chiar prima sa zi în forul de la Bruxelles. A refuzat să se ridice la intonarea imnului, a făcut transmisii live pe Facebook din plen, a scris mesaje anti-Ucraina pe buletinele de vot în care se alegea conducerea Parlamentului European, a țipat că „mi-au tăiat internetul“ și s-a plâns, în timp ce stătea la coadă la prăjituri, că acolo e plin de Satane, promițând că va aduce popa, să sfințească locul.
Totul a început în momentul intonării imnului Uniunii Europene. Diana Șoșoacă și Luis Lazarus (pe numele real Vasile Țuțurigă) au refuzat să se ridice, „în semn de protest“, alături de alți europarlamentari „suveraniști“.
Apoi, la votul pentru alegerea președintelui Parlamentului European, Diana Șoșoacă a scris pe buletinul de vot mai multe mesaje în engleză: „Niciodată cu Ucraina”, „Niciodată pentru LGBT“, „Niciodată pentru dictatura UE“. Malteza Roberta Metsola a fost realeasă președinta Parlamentului European, cu 562 de voturi din 623 de voturi valabil exprimate (prin vot secret).
În pauză, Șoșoacă și Lazarus au dat iama la bufet, îmbulzindu-se la prăjiturile gratis. În timp ce aștepta să-i vină rândul la prăjituri, Șoșoacă s-a plâns că pe hol e plin de Satane și a promis că va aduce un popă, ca să facă o slujbă.
Șoșoacă le-a relatat fanilor ei, în transmisiunea pe Facebook, cum a băgat-o ea în sperieți pe Roberta Metsola. Practic, toate scenele pe care le-au văzut patru ani românii în Parlamentul României s-au mutat acum la Bruxelles: „Eu sunt, de fapt, virusul suveranist și patriotic care se infiltrează în Uniunea Europeană. Aici se întâlnesc Satanele. O să aduc și aici un preot să sfințească birourile și pe unde mai pot. O să propun să mai facem un sediu, în București, în Palatul Parlamentului. Mi-au tăiat internetul. M-am dus la doamna Metsola. Când m-a văzut, s-a albit. I-am zis că sunt Diana Șoșoacă – «Știu cine sunteți». I-am cerut o întrevedere, era din ce în ce mai albă. Mi-a spus: vă rog să-mi scrieți ora la care doriți și sunt deschisă să vorbesc cu dumneavoastră”.
Pentru tot acest comportament și această „luptă“ cu „dictatura UE“, cu „Satanele de la Bruxelles“ și cu Oculta Mondială“, Șoșoacă primește de la UE circa 25.000 de euro net pe lună (salariu + indemnizație de ședință + sumă forfetară + alte beneficii). La fel primește și lacheul ei, Luis Lazarus.
PNL+PSD=LOVE iată produsul 😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀
Solutia la problema a si aparut. Pprajituri gratis zilnic.
Nu cred ca a fost trimisa de „poporul roman”!Nu generalizati!!!Aceste alegeri,mai ales cele europarlamentare au fost clar fraudate MASIV!Ce dovada mai clara decat anularea a peste 2 milioane de voturi???
N-O FACE SI EA PRECUM mandea, CONSORTUL olgai PEREMISTA ?
ITI CUMPARA UN APARTAMENT SI APOI SE INTOARCE LA AFACERILE DIN tzarisoara ?
NEBUNA trebuie internată la exorcizare 😋😄🤣
săi scoată draci din ea……
Ați fi vrut numai yesmenii Ursulei și a lui Michel? Daca-i bal, bal sa fie!
Sincer mie mi-a placut foarte tare Ursula. Blonda cu ochi foarte albastri, de neam nobil. Absolut gaga ce mai.
Pana in momentul in care a aparut legatura fratelui cu „industria” pariurilor si a jocurilor de noroc… industrie cu multe legaturi in Rusia. Industrie populata cu tot felul de fosti si urmasi din KGB si STASI. Multi cocolositi prin Malta si Gibraltar. Not good. Deloc.
Asta e chestie de studiat. Nu cate kilograme de prajituri poate baga in foale o balabusta vopsita blond.
Daca d-na Lasconi era lasata sa candideze, aveam si noi o imagine. Adevarul e ca de cand a slabit ii vin tocurile si fustele la genunchi …. o incantare.
Dar na. Ce face invidia femeiasca. Acum se plang babaciunile de Shokarina.
Ce-mi plac glumele bolșevice 😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀
Bine. Acum taci si stai la locul tau. Ai spus ‘ti ajunge.
Degeaba te chinui, Babacule, sa indulcesti imaginea mahalagoiaicei turbate. Asta-i scopul tau aici, e clar.
Nu exista numai yesmeni ai Ursulei, exista o opozitie civilizata. Mare tupeu ai sa vorbesti despre yesmeni cand Ursula tocmai a pierdut procesul initiat tocmai de europarlamentari. Munca de troll haurist invatat la scoala Rusiei: las’ ca nu e asa de grav, daca merge la noi merge si in PE. Ba nu merge. Vaca aia pe care o aperi nu e defendabila.
Parca am mai auzit de tine, veneai cu „filozofii” de 2 lei, probabil ai dat copy-paste din niste compuneri scolare si le-ai insirat pe aici chipurile ca „adevaruri fundamentale”.
Nu eu am votat-o pe Sosoaca, voi ati votat-o! Vreau sa spun cei cu inteligenta la nivelul vostru, al guristilor care se cred mari „deontologi” dar daca ii iei la bani marunti vezi ca sint uscati ca iasca.
Cum crezi ca as sustine pe cineva care e prieten cu Ambasada Rusiei sau cu Putin? Familia mea (bunicii si strabuniicii) a avut de suferit din cauza lui Stalin, deci nu sint omul potrivit sa fiu luat la rost pe tema asta.
Te-ai enervat, Babacule. Ti-ai scos patriotismul din geanta, vai, tu si stramosii tai ( de parca n-am fi suferit toti din cauza lui Stalin) dar asa sunt hauristii, mai patrioti de cât ceilalti.
Scoate niste argumente, daca ai, ca patriotii de duzina nu lipsesc in tara asta. De ce o aperi ( voalat) pe mahalagioiaica la fiecare articol despre ea? E o vaca proasta care ne face de râs. Punct.
Chiar nu ma intereseaza parerea ta. Daca vrei sa dai mina cu tembelii masochisti care mai posteaza pe aici, n-ai decit. Oricum, din ce vad sinteti cam pe acelasi nivel.
Adica sa scriu pe placul idiotilor ca sa nu ma critice imbecilii? Scriu exact ce cred si n-am nevoie de aprecieri.
Argumente, Babacule. De ce o pari pe Sosoaca la fiecare articol?
Restul e bla-bla-bla fara importanta.
*aperi
E prea mult spus ca o apar. Nu ma alatur criticilor voastre pentru ca eu nu suport ipocrizia celorlalti, inclusiv a celor de la Bruxelles. Ar fi multe de spus, mai bine tac.
Ca sa nu te alaturi unei critici, e suficient sa nu te exprimi.
Or, tu te exprimi, Babacule si nu oricum : expres, ca sa diminuezi pe cei care o critica pe Sosoaca: Afd-ul care n-a vrut s-o afilieze nu conteaza, ba ca e si nevoie de cineva sa faca bal la Bruxelles ( astfel spus, e chair utila dobitoaca, daca e vorba sa faca circ).
Uite ca circul n-a durat, Parlamentul european a huiduit-o pe vaca si au aplaudat cand a iesit afara de voie de nevoie. Ti-a placut cand aprozii aia civilizati au scos-o afara doar cu « excuse me, please », « follow me, please », si nu cu un sut un fund, cum ar fi meritat ? Mie da. A vazut si vaca ce a aia civilizatie, ca la Bucuresti n-a avut unde sa vada.
Rușine!!! Rușine celor care au votat lista in care se afla sosoaca
Numai Șoșoacă ia euroii?
Rareș Bogdan, care desființat pensile speciale în 3 zile, nu?
Doar motocănia și schizofrenia salvează ipocrizia.