Aliații occidentali încep să-și pună întrebări legate de motivele reale ale anulării alegerilor prezidențiale din România, scrie analistul Sorin Ioniță, președintele Expert Forum. Acesta scrie că Franța și Polonia sunt primii parteneri din NATO care au anunțat că așteaptă informații suplimentare privind criza alegerilor, ceea ce înseamnă că dovezile prezentate până acum sunt neconvingătoare. Este o schimbare majoră în rău pentru România, care amintește de perioada dinaintea aderării la NATO, când se știa că țara noastră e infestată de agenți ai Rusiei, mai adaugă Sorin Ioniță.
Turul doi al alegerilor prezidențiale din 8 decembrie a fost anulat cu doar două zile înainte de Curtea Constituțională, care a invocat rapoartele desecretizate ale serviciilor secrete prezentate în ședința CSAT din 28 noiembrie. Rapoartele respective prezentau niște teorii privind susținerea lui Călin Georgescu din partea unui actor statal străin, dar fără să se producă nicio probă.
Inițial, aliații occidentali au reacționat în susținerea României, vorbind despre războiul hibrid dus de Rusia contra Occidentului.
Între timp au trecut însă aproape două săptămâni și dovezile în sprijinul acestei teorii întârzie. Nici procurorii, nici serviciile secrete n-au reușit să justifice în niciun fel afirmațiile în baza cărora s-au anulat alegerile. Nu există arestați pentru înaltă trădare sau pentru spionaj, nu există probe și nici nu s-a înregistrat vreo demisie sau demitere la vârful structurilor care ar fi trebuit să asigure securitatea României.
În acest fel, vocile celor care au spus de la bun început că lovitura a fost dată de Iohannis, PSD și servicii cu scopul de a-și păstra puterea după ce Ciolacu a ratat intrarea în turul doi al alegerilor prezidențiale sunt tot mai luate în seamă.
Printre cei care și-au manifestat deschis scepticismul față de varianta oficială a autorităților se numără politologii Cristian Preda și Alexandru Gussi, istoricul Armand Goșu, profesorul Dumitru Borțun, expertul în politici de apărare Hari Bucur Marcu, expertul în politici publice Sorin Ioniță.
Toți cei de mai sus au folosit expresia „lovitură de stat“ pentru a descrie ce s-a întâmplat în 28 noiembrie, arătând că a fost o manevră prin care Sistemul și-a conservat astfel puterea eliminând elementul fundamental al democrației, dreptul cetățenilor de a-și alege singuri conducătorii.
Sorin Ioniță face trimitere la SIS (omologul SRI din Republica Moldova) pentru a exemplifica în ce fel trebuie să arate un raport adevărat, profesionist, cu date, nume, cifre, elemente concrete privind imixtiunea Rusiei în alegeri, spre deosebire de serviciile românești, care n-au furnizat absolut nimic de acest fel.
Mai jos, postarea lui Sorin Ioniță.
„Mă aştept ca zilele următoare pokemonii serviciilor din partide, TV-uri, universităţi şi institute de sondaj să iasă în public şi mai disperat decât azi ca să-şi apere şefii cu epoleţi“
„Franţa şi Polonia au spart gheaţa şi îşi exprimă neîncrederea în serviciile româneşti de informaţii, adică spun că aşteaptă informaţii suplimentare privind criza alegerilor din România, fiindcă ce s-a prezentat până acum e slab şi neconvingător, inclusiv privind interferenţa Rusiei.
E o schimbare importantă din partea aliaţilor, prima de acest fel în zeci de ani, un flash-back la perioada dinainte de aderarea la NATO, când eram infiltraţi de KGB-işti.
Mă aştept ca zilele următoare pokemonii serviciilor din partide, TV-uri, universităţi şi institute de sondaj să iasă în public şi mai disperat decât azi ca să-şi apere şefii cu epoleţi, ăştia care sunt ori incompetenţi, ori complici cu georgismul şi pe care Iohannis nu are nici înclinaţia, nici curajul să-i concedieze.
P. S. Dacă vreţi să vedeţi cum arată un raport corect al unui serviciu secret, citiţi ce a publicat azi SIS din Moldova, adică unul care nu face şi desface partide, deci are suficient timp pentru fişa postului, adică apărarea ţării.“
Foarte corecta atitudine.Cei din servici in afara de a face averi enorme, de a calatori aiurea in intreaga lume si de a se bate ptr functii babane si pensii speciale la fel de babane nu fac absolut nimic. Cei din sunt prosti, analfabeti nefunctionali, inculti , extrem de puturosi dar extrem de aroganti si tupeisti. Majoritatea lor, in general sefimea este acolo adusa cu pile de la partid (in general PS dar si PNL), cumetrii infecte sau la cererea interlopilor sau..a rusilor sau chinezilor.
Am fost, suntem și vom rămâne rușinea Europei. Maia Sandu, acel crâmpei firav de femeie a reușit să învingă colosul rus în timp ce malacului îi este frică și-și apără cu dinții impostorii politici, lamentabilele Servicii, oribila CCR. Adică tot sistemul.
Încă odată ne-am făcut de râs. Ce rușine! Și n-au de gând să se îndrepte.
Mulțumim lui S.Ioniță care ne-a pus în temă.
Conducere înțeleaptă, halal să-ți fie!
PARTIDUL SI SECURITATEA PENTRU ETERNITATE !
SI CEVA KGB ?
PArtide=Securitate=„Justite”=criminalii de la 1989 si urmasii lor
„Tribunalul Capitalei a anulat condamnarea patronului Realitatea Plus, Maricel Păcuraru, pe motiv că infracţiunea de abuz în serviciu prin încălcarea de legislație secundară a fost dezincriminată / Instanța i-a ridicat sechestrul instituit pentru recuperarea prejudiciului de 3 milioane de euro / Păcuraru a executat peste 2 ani de detenție”
SINGURUL PROIECT PENTRU romania EXECUTAT CU MAXIMA DETERMINARE, PRECIZIE SI UNIUNE ESTE „SCAPAM TOTI, RAMANEM CU TOT CE AM FURAT, NE DAM LEGI SA NU MAI PUTEM FI PEDEPSITI SI NE LUAM ‘justitia’ ADICA TOATA PUTEREA”!
Am un mare respect pentru Matei Udrea. Cu părere de rău am constatat de la bun început că se gândește la „Lovitura de stat” a lui Iohannis etc. Americanii au impus măsura drastică luată – Blinken a spus clar că așteaptă urgent un „răspuns instituțional” ferm. E RĂZBOI HIBRID! Mai bine să se gândească acești domni patrioți și competenți, M.Udrea și S.Ioniță la altceva: dacă CCR era compusă doar din juriști pur sânge, sofiști din ăia cu „fiat iustitia, et pereat mundus” și nu oameni serioși numiți de toate partidele și conducătorii țării. A fost un moment greu pentru România și nu e cazul să îl rostogolim în derizoriu (cu interese meschine ale lui Ioha care mai vrea câteva luni la palat, la Cotroceni etc).
Ținta a fost Lasconi, nu Kremlin Georgescu. De Lasconi le a fost frică; ea era singurul candidat antisistem.
Le era frică că putea revitalizare DNA ul…
Ziariștii lu pește….
A se vedea slugile meda de la HaHașNews, RTV, A3, Digi24, GM4, Zoaie.com, RealTV – toti cu „jurnslisti” in solda ca să minta, să manipuleze si sa cenzureze pe cei cu opinii contrare celor pentru care au primit ordin sa le difuzeze
„Condamnarea de 5 ani si jumatate a lui Dragos Savulescu, anulata de Curtea de Apel Bucuresti, intr-un dosar cu un prejudiciu de 114 milioane lei”
SINGURUL PROIECT PENTRU romania EXECUTAT CU MAXIMA DETERMINARE PRECIZIE SI UNIUNE ESTE „SCAPAM TOTI, RAMANEM CU TOT CE AM FURAT, NE DAM LEGI SA NU MAI PUTEM FI PEDEPSITI SI NE LUAM ‘justitia’ ADICA TOATA PUTEREA”
E din ce în ce mai evident. Cu atât mai mult cu cât e de notorietate publică faptul că posturi de televiziune ca RomaniaTV sunt platite via adNow ( facturile au apărut chiar în presă) iar AdNow= Iulia Serebryanskaya, propagandistă a Kremlinului.
nicio miscare, in timp ce în Moldova, Maia Sandu l-a inchis demult.
Nu e vorba numai de laşitatea lui Iohannis-Ciucalacu, e vorba că dacă se deschide cutia cu dosare, cad şi ei. Tot ce îi interesează e să găsească o persoană capabilă să-l bată pe Georgescu în alegeri, dar care să le permită accesul la bani publici.
Retrăim perioada 23-26 Decembrie 1989 când Iliescu și gașca puneau căpăstrul pe România..
Se vede că serviciile românești sunt în complicitate cu agenți Kremlinului și vor să ducă România înapoi la izolare și subordonare față de vecinul de la Est…
Care servicii sunt slugile mafiilor si ale criminalilor, care au distru sbanci, fabrici, companii pentru a le lua in stapânire si a se imbuiba ei si turnătorii lor. Ca si JUSTITIA criminală română, serviciile sunt cele care au făcut ca RO să nu aibă viitor si sa fie condusa de asasini si de urmasii lor care au ucis in 1989.