Marius Șumudică, antrenorul echipei turce de fotbal Gaziantepspor, l-a enervat atât de tare pe președintele clubului Denizlispor, încât bașkanul a aruncat după el cu o sticlă de apă. Motivul: echipa lui Șumudică a câștigat cu 1-0 la Denizli, într-un duel pentru evitarea retrogradării.
Victoria celor din Gaziantep, cu mijlocașul Alexandru Maxim și fundașul Alin Toșca în primul „11”, a urcat echipa lui Șumudică pe locul 9 (din 18), la 10 puncte de primul loc retrogradabil, cu 5 etape înainte de final.
Antrenorul român și-a manifestat bucuria în fața tribunei oficiale, unde a mers să-l salute pe președintele clubului său, Muslum Ozmen. Alături de Șumudică s-a aflat și portarul echipei sale, turcul Güvenç. Cei doi i-au dedicat victoria lui Ozmen, care, deși a suferit recent o operaţie la picior, a ţinut să însoţească echipa la Denizli, deşi merge ajutându-se de o cârjă.
Aflat și el la tribuna oficială, președintele clubului-gazdă, Ali Cetin, nu a suportat manifestările de bucurie ale lui Șumudică și ale lui Güvenç. Bașkanul lui Denizlispor a aruncat o sticlă cu apă în direcția celor doi.
Șumudică a reacționat în stilu-i vulcanic: a arătat pumnul strâns spre tribună. Ali Cetin s-a înfuriat și mai tare, dând semne că vrea să coboare pe teren, pentru a-și vărsa nervii pe antrenorul român. A fost oprit cu greu de ceilalți oficiali ai gazdelor.
Marius Șumudică a explicat la Digi Sport: „Noi ne-am bucurat pentru victorie. Este una imensă pentru noi, deoarece cu ea, practic, ne îndeplinim obiectivul. Başkanul nostru este lîngă noi, ţine foarte mult la echipă şi ne-am bucurat că am învins. Este normal ca adversarul să fie foarte nervos, mai ales că a intrat în hora retrogradării, aşa că înţelegem frustrarea lor. Bucuria mea este prea mare ca să fiu supărat pentru acest incident. Unul deranjant, e adevărat”.
Turcii de la Gaziantep sunt mulțumiți de Șumudică, de aceea i-au prelungit contractul.
Muslum Ozmen, președintele lui Gaziantepspor: „Noi am prelungit contractul cu antrenorul Marius Şumudică. Ne dorim să rămână aici. Suntem mulţumiţi de ceea ce a făcut şi avem un obiectiv măreţ. Aceeaşi părere o avem şi despre Maxim, Kayode şi Twumasi. Ne dorim ca Maxim să fie alături de noi şi sezonul viitor. Bineînţeles, multe lucruri s-au schimbat în fotbal şi trebuie să acţionăm în funcţie de limitele bugetului. Ne dorim să continuăm împreună, dacă cifrele sunt apropiate cu cele stabilite iniţial”.
Kayode (27 de ani) este nigerian, Twumasi (26) – ghanez, iar Șumudică (49), Maxim (29) și Toșca (28) formează „legiunea românească” de la Gaziantep.