joi, martie 28, 2024
AcasăNewsSiegfried Mureşan, comisar european la Transporturi? Veşti bune din Germania pentru România

Siegfried Mureşan, comisar european la Transporturi? Veşti bune din Germania pentru România

-

Ascensiunea politică a tânărului politician liberal Siegfried Mureşan, la nivel comunitar, este tot mai evidentă. Şi cea mai bună dovadă de până acum este faptul că, deşi la o vârstă încă fragedă în politică, el ocupă deja postul de purtător de cuvânt al al Partidului Popular European (PPE), cel mai mare grup politic din Uniunea Europeană, din care face parte şi PNL, partidul pe listele căruia Mureşan a fost ales europarlamentar în recentele alegeri din 26 mai.

Dar funcţia de purtător de cuvânt al PPE pare să fi fost doar trambulina pe care Siegfried Mureşan să „sară” în poziţii şi mai importante, în special în funcţii din Executivul UE.

Aceasta deoarece respectabila publicaţie Der Spiegel (ale cărei dezvăluiri privind sumele imense deturnate din industria sportului spre paradisuri fiscale – „Footbal Leaks” au făcut înconjurul lumii) îl pomeneşte pe europarlamentarul PPE ca posibil viitor comisar european pentru Transporturi, în Comisia Europeană condusă de Ursula von der Leyen.

- Advertisement -

Dar totul depinde de învestirea Guvernului Orban

Publicația germană face o conexiune între evoluțiile politice de la București și cele de la Bruxelles, arătând că dacă Guvernul Orban va reuși să fie învestit, atunci Siegfried Mureșan va fi nominalizarea României pentru funcția de comisar european.

De altfel, sursa citată aduce în discuție și echilibrul dintre familiile politice și spune că acesta este un alt argument în favoarea lui Mureșan: dacă Ludovic Orban devine prim-ministru, categoric numește un comisar PPE, scrie Der Spiegel, iar profilul lui Siegfried Mureșan nu ar pune probleme.

Este sunt un politician cu care se lucrează bine, nu este un extremist de dreapta, iar din acest motiv socialiștii nu îi vor pune piedici, arată ziarul german, citat de Universul.net.

- Advertisement -

Der Spiegel mai subliniază că pentru socialiști este important ca noua Comisie să fie votată cât mai rapid și să se apuce de treabă, iar Ursula Von der Leyen va fi bucuroasă să primească în sfârșit nominalizarea făcută de București.

A fost vehiculat ca posibil premier

Numele lui Siegfried Mureşan a mai fost vehiculat acum două săptămâni inclusiv la Bucureşti, pentru poziţia de prim-ministru al cabinetului PNL, în cazul în care Ludovic Orban nu ar fi întrunit suportul majoritar al parlamentarilor chemaţi să voteze viitorul Executiv al României, după căderea Guvernului Dăncilă prin moţiune de cenzură.

Un mare avantaj pentru Siegfried Mureşan este acela că este foarte bun vorbitor de limbă germană, ceea ce l-a ajutat considerabil inclusiv în desemnarea sa ca purtător de cuvânt al PPE, cu spriin puternic din partea politicienilor de la Berlin.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

Universitatea de la care și-a cumpărat diplomă Cumpănașu nu este acreditată de statul elvețian! Impostorul a fost făcut șah-mat de #Rezist Zürich

- Advertisement -

2 COMENTARII

    • Nu prea e bine D-le Parvu.
      Este Presedintele Grupului ptr.Republica Moldova.
      D-na Valean ar fi fost mai buna.
      In primavara intr-un sondaj in PE D-na Valean era pe locul 4 in top incredere, din peste 700 europarlamentari ,ca proiecte si initiative.
      A fost sistematic atacata de javrele astea pizdoneze. (Din cauza sotului)
      Pe mine nu ma intereseaza ca aceasta Doamna este sotia lui Antonescu.
      Aceasta Doamna a initiat si finalizat proiectul cu Roamingul in Europa, printre multe altele.
      Trebuie sa ne respectam valorile.(Cand o sa invatam oare?)
      Dar asta este, o Doamna fina si careia nu-i place publicitatea o sa fie mult mai putin vizibila decat Grapini,Zoana,Toapardel.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -