vineri, aprilie 19, 2024
AcasăNewsÎn sfârșit! Primul tronson al Autostrăzii A7 spre Moldova și centura Comarnic...

În sfârșit! Primul tronson al Autostrăzii A7 spre Moldova și centura Comarnic din Autostrada A3 de pe Valea Prahovei , scoase la licitație în acest an

-

Lucrările la autostrada prin Valea Prahovei și la cea care va lega Moldova de Muntenia demarează, în sfârșit, în această vară. După 100 de ani în care cele trei provincii istorice au așteptat să fie unite și prin drumuri de mare viteză, nu doar declarativ și administrativ, acesta este primul pas concret.

Mariana Ioniță, directoarea Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, a anunțat marți, citată de HotNews.ro, că în această vară va fi scoasă la licitație proiectarea și execuția la centura Comarnic, 7 kilometri de autostradă în jurul acestei localități de munte de unde începe defileul.

Lucrările la bucata de Autostradă A3 din jurul localității Comarnic se vor face cu fonduri UE

Pentru restul autostrăzii A3, tronsonul Ploiești – Râșnov (deci întreaga bucată prin munți), va fi scoasă la licitație în acest an doar proiectarea. De la Sinaia spre Râșnov, traseul va avea un aliniament nou, iar la Bușteni s-a decis ca autostrada să treacă pe lângă localitate printr-un tunel.

Decizia de a se renunța la o centură ocolitoare a Bușteniului, după modelul Comarnic, s-a luat după ce s-a făcut o analiză de impact. „Au fost discuții purtate pe perioada analizei vechiului Studiu de Fezabilitate, chiar și în 2018, când se dorea implementarea acestui proiect cu Banca Mondială. S-au făcut niște analize pe zona de impact asupra mediului. S-a concluzionat că, ținând cont de cerințele directivelor europene pe mediu, ținând cont de potențialul turistic al Bușteniului, având în vedere și faptul că s-au construit și foarte multe imobile pe traseu, cea mai bună soluție este cea prin tunel. Acum, proiectantul care va elabora Studiul de Fezabilitate va venio cu propunerile de alternative”, a declarat directoarea CNAIR, citată de HotNews.ro.

- Advertisement -

Lucrările de la centura Comarnic vor fi executate cu fonduri UE.

Execuția tronsonului Ploiești – Buzău, din Autostrada A7, lung de 65 de kilometri, va fi scoasă la licitație în acest an

Execuția primului tronson din cele 6 care vor compune Autostrada A7, Muntenia – Moldova, va fi scoasă la licitație în acest an, a anunțat aceeași Mariana Ioniță, șefa CNAIR. E vorba de bucata de autostradă Ploiești – Buzău. Ulterior vor fi licitate și restul tronsoanelor, pe ruta Buzău – Focșani – Bacău – Pașcani.

Autostrada A7 are șase tronsoane, două dintre ele sunt în faza finală a achiziției pentru SF și proiectare – mă refer la cele de la Pașcani la Suceava și Siret. Suntem în stadiu avansat în zona de sud a proiectului, respectiv pe Ploiești – Buzău – Bacău – Pașcani. Primul tronson pe care ne-am propus să-l lansăm în achiziție publică de lucrări la finele anului, sperăm, în funcție de cum decurge și studiul geo, va fi Ploiești – Buzău, în lungime de 65 de kilometri. Analizăm câte loturi vor fi, dacă vor fi două, dacă vor fi trei”, a declarat directoarea CNAIR pentru HotNews.ro.

- Advertisement -

În final, A7 va avea, pe traseul Ploiești – Pașcani, o lungime de 320 de kilometri și va lega, în sfârșit, Moldova de Muntenia.

Autostrada A7 se estimează că va avea un impact major asupra dezvoltării Moldovei

Dincolo de impactul direct și palpabil pentru cei care merg între cele două provincii (timp petrecut pe drum mult mai scurt, condiții mai ușoare la volan, scăderea numărului de accidente etc), acesta va fi mult-așteptatul moment al cuplării celei mai sărace provincii românești la Europa.

Se estimează un impact major în primul rând în plan economic, momentul fiind urmat, inevitabil, de investiții majore ale companiilor în Moldova. Până acum, relativa izolare a provinciei de București și de drumurile spre Vest a afectat grav această zonă, care suferă de sărăcie, corupția administrației, lipsa investițiilor, depopulare.

În plan mai este o autostradă – A8 – care ar urma să traverseze munții dinspre Iași spre Târgu Mureș, ceea ce ar conecta Moldova și la Transilvania. Acest proiect este însă mult mai scump decât Autostrada A7 și, momentan, nu sunt resurse financiare pentru a începe lucrul la el.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

 

- Advertisement -

4 COMENTARII

  1. Nu-i nicio autostrada inspre Moldova, sunt două tronsoane proiectate deocamdata pentru Valahia.
    Comarnic-Brasov, să meargă miticii la munte (n-are alta utilitate) si Buzau-Ploiesti, ca să meargă și buzoienii la munte. Moldova asteapta conectarea cu vestul (nu cu traistele goale din sud) , dar atât timp cât toate hotărârile se iau la București, veci nu se va face o asemenea autostrada.
    Autostrazile esentiale in acest moment pentru Romania sunt Pitesti-Sibiu și Iași-Tg.Mures.

  2. Nu autostrăzile fac decalajul faţă de Occident, ci infrastructura intelectuală. Search Magyar Elektronikus Könyvtár english sau Gallica şi de văzut că nu mai există în RO echivalent după desfiinţarea Bibliotecii Digitale a Bucureştilor, decât vreun proiect de 16 000 cărţi, cât o bibliotecă particulară.

  3. O sa fie scoase la licitație, după licitație vine celebra contestare care durează de regulă 2 ani, apoi studiu de fezabilitate expira sau interni ne altceva sau poate chiar un guvern PSD și tot așa…

  4. Importanta este Pitesti-Sibiu, tronsonul IV european.Asta se poate face cu bani europeni.
    Foarte importanta pentru economie.
    Ploiesti-Brasov un moft pentru cocalari. Cu trenul faci exact 3 ore fara intarzieri.
    Cocalarul trebuie sa-si etaleze bmv-ul intre statiuni ca altfel nu are pofta de mancare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -