sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăIstorieSERIAL / Sfârşitul Ceauşeştilor (66): "Să ne ascundem! Poate Ceaușescu are pistol...

SERIAL / Sfârşitul Ceauşeştilor (66): „Să ne ascundem! Poate Ceaușescu are pistol și ne-mpușcă!”

-

Printre cei care se aflau la Centrul de Plante, pe 22 decembrie 1989, se număra şi contabila-şefă, Ioana Diniţă (54 de ani). Femeia povesteşte că s-a speriat de venirea celor doi şi a căutat să se ascundă într-un birou. Nu departe însă de locul unde Ceauşescu parlamenta cu oamenii. Fragment din volumul “Sfârșitul Ceaușeștilor”.

“De cum a început să meargă televizorul, l-am văzut pe Mircea Dinescu: «Ceauşescu a fugit!». Eram eu, Cârstea Ecaterina şi femeia de serviciu. Am urmărit evoluţia fugii cu elicopterul, că a ajuns la Boteni, că a ajuns la Văcăreşti. În momentul ăsta, că a ajuns din loc în loc, ne-am trezit cu Petrişor – care era un vechi colaborator al nostru – să ne spună că a venit cu Ceauşeştii. Eu atunci m-am ridicat de pe scaun şi i-am spus: «Ia-i de aici!». I-am văzut pe fereastră. El era cu haina pe mână, iar ea – cu haina pe umăr. Mergeau foarte încet. I-am spus colegei: «Hai să mergem, să ne ascundem, că poate Ceauşescu are pistol! Să nu ne împuşte».”

Doamna Diniţă îşi aminteşte şi ce voiau Ceauşeştii. “Cereau maşină, să-i ducem undeva la pădure. În mintea mea: «Dacă aveam eu o maşină acuma, îl duceam pe el acasă la mine». Dar era Postul Crăciunului. Nu aveam decât ciorbă de lobodă. Ce să-i dau eu să mănânce?”

- Advertisement -

Femeia mai spune că inginerul Şeinescu nu a scăpat ocazia să-i ceară socoteală lui Ceauşescu pentru modul în care se trăia în acea perioadă. “Şeinescu l-a luat tare de tot, că am trăit rău pe vremea lui. «Cum adică?», a zis Ceauşescu. «Păi, nu aveam lumină, nu aveam apă, căldură», spunea Şeinescu. «Cum nu aveaţi?», a întrebat Ceauşescu. Se contraziceau. Ceauşescu a stat în picioare, iar ea tot timpul se plimba pe sală.”

Femeia de serviciu, Vasilica Mateescu, îşi completează colega: “Ea s-a aşezat pe scaunul secretarei. El s-a dus la şefu’, şi era televizorul pornit. A stat în picioare şi era cu ochii pe geam. Se uita în sus, cred că aştepta un avion“.

La un an de la aceste evenimente, inginerul Şeinescu a murit. Avea 50 de ani şi se străduia să scrie o carte. Îi stabilise şi titlul: Îmi pare rău că l-am predat pe Ceauşescu.

- Advertisement -

Tovarășul şi tovarășa Păun

Inspectorul-şef de la Protecţia Plantelor, inginerul Păun, a murit şi el la scurt timp după Revoluţie. Abia trecuse de 50 de ani. Pe soţia lui, Ioana Păun, evenimentele au prins-o într-o funcţie mare: secretar cu Agricultura la Comitetul Judeţean de Partid. Ea lucra direct cu prim-secretarul Pantelimon Găvănescu, prietenul lui Ceauşescu.

Doamna Păun şi-a amintit momentul în care inginerul Şeinescu l-a anunţat pe soţul ei de apariţia cuplului prezidenţial. “Ne-a sunat inginerul Şeinescu: «Domnul inspector, avem oaspeţi de seamă». Soţul meu a întrebat: «Pe cine?». El se tot codea să spună. «Pe familia Ceauşescu. Şi vă roagă să veniţi cu doamna». La care soţul meu a replicat în felul următor: «Dă-le o cafea, trage de timp, să văd ce pot să fac!». Fata noastră, ca orice tânăr, a pus mâna pe telefon, a sunat la Judeţeana de Partid, nu a răspuns, a sunat la Miliţia municipiului, nu a răspuns, suna întruna ocupat. Era o debandadă totală. A coborât din bloc – aveam un telefon public chiar la măcelărie –, a pus mâna şi a sunat. Nu-şi mai aduce aminte. Miliţie judeţeană, Miliţie municipală… oricum, la Miliţie a sunat. Nu a spus cine e, dar a anunţat că soţii Ceauşescu se află la Protecţia Plantelor.”

Insistenţa lui Ceauşescu de a-l suna pe inspectorul- şef Păun nu e întâmplătoare. Dictatorul fugar aflase, de la Petrişor Nicolae, că tovarăşa Păun, soţia directorului, “e mare” pe la Judeţeana de Partid. Ceauşescu sperase că, poate pe această cale, va ajunge totuşi la prim-secretarul Pantelimon Găvănescu. Speranţe, evident, deşarte.

– Va urma –

———————————————

Dacă doriți CĂRȚILE LUI GRIGORE CARTIANU despre evenimentele din decembrie 1989(„Sfârșitul Ceaușeștilor”, „Crimele Revoluției”, „Teroriștii printre noi”, „Cartea Revoluției”) sau filmul pe DVD „Moartea Ceaușeștilor – Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea), trimiteți mesaj pe e-mail, la adresa: redactia@ziaristii.comMenționați și un număr de telefon!

Tot aici puteți comanda și celelalte cărți publicate de Grigore Cartianu: „Jurnalul unui puci ratat”, „Miracolul din noiembrie”, „600.000 – #Rezist”, „Hora de la miezul nopții”, „Hagi”.

———————————————

Episoadele anterioare

Episodul 65: Oameni necăjiți

Episodul 64: Viața fără gărzi de corp

Episodul 63: Escală ratată la Județeana de Partid

Episodul 62: Te iau la pietre, conducător iubit!

Episodul 61: Operațiunea „Scăpați de mașina doctorului Decă!”

Episodul 60: Misteriosul doctor Decă

Episodul 59: Aventuri la Văcărești

Episodul 58: Elena rămâne fără CEC-urile copiilor

Episodul 57: Planuri de capturare

Episodul 56: Doi bătrânei la „Ia-mă, nene!”

Episodul 55: Abandonați în cer

Episodul 54: Pachetul misterios: mere sau bani?

Episodul 53: Ilie Ceaușescu făcea guvern cu Iliescu-n frunte

Episodul 52: Misterele de la Snagov

Episodul 51: Zborul spre iad

Episodul 50: Fuga la elicopter

Episodul 49: Portavocea neagră

Episodul 48: Lovitura de stat a generalului Stănculescu

Episodul 47: „Luptăm, tovarășe secretar general! Până la capăt”

Episodul 46: Ceaușescu voia o represiune ca în Piața Tienanmen

Episodul 45: Nicolcioiu și banii din Iran

Episodul 44: „Trădare la Armată, trădare la Cancelarie!”

Episodul 43: Fuga din Securitate a clanului Stănculescu

Episodul 42: „Cu picioarele rupte să vină, că-l aduc arestat!”

Episodul 41: Ghipsul de opt ore al generalului Stănculescu

Episodul 40: Șobolanii părăsesc corabia

Episodul 39: Variantele morții lui Milea

Episodul 38: Suspiciunea soţiei lui Milea

Episodul 37: Șocul lui Ceauşescu: „Milea a trădat!”

Episodul 36: Moartea lui Milea

Episodul 35: Planul de la ora 3

Episodul 34: Ultima noapte în Palat

Episodul 33: Moartea bate la ușă

Episodul 32: „Agenți care pentru o țuică îşi trădează țara”

Episodul 31: Cum a fost spart mitingul lui Ceaușescu

Episodul 30: 21 decembrie: mitingul fatal

Episodul 29: Aici, Radio Europa Liberă!

Episodul 28: Pe culmile disperării

Episodul 27: Agresiunea brutală a URSS împotriva unui stat mic

Episodul 26: Grija lui Ceaușescu: situația din Panama

Episodul 25: Mințit și în Iran

Episodul 24: Ultima vizită. La Teheran

Episodul 23: O stenogramă pierdută

Episodul 22: 1945 – un fals moment de vitejie

Episodul 21: „Nu renunţaţi, tovarăşe secretar general!”

Episodul 20: „Ar trebui să vă pun în fața plutonului de execuție!”

Episodul 19: Lovitura falsă de la Iași. Rolul lui Tökes la Timișoara

Episodul 18: O țară liberă, dar sub ocupație sovietică

Episodul 17: Asediul tăcut al turiștilor sovietici

Episodul 16: Ultima vânătoare: măcel la fazani

Episodul 15: Lovitura-şoc dată lui Ceauşescu: fuga Nadiei

Episodul 14: Se strânge lațul: „agenturile” intră în acțiune

Episodul 13: Mari fricțiuni între semnatarii „Scrisorii celor 6”

Episodul 12: „Scrisoarea celor 6”: Poştaşul vine de la Moscova

Episodul 11: Silviu Brucan, agentul de pe axa Est-Vest

Episodul 10: Bătrânul KGB-ist și tânărul KGB-ist

Episodul 9: FSN era pregătit să proclame „victoria revoluției” încă din 1987

Episodul 8: Măgureanu îl pregătea pe Iliescu din 1974, sub umbrela sovieticilor

Episodul 7: Comploturile anti-Ceaușescu

Episodul 6: Schema sovietică: răsturnarea lui Jivkov

Episodul 5: Gorbaciov despre Ceaușescu: „impertinent, fanfaron, demagog”

Episodul 4: „Să trăim noi până atunci!”

Episodul 3: „Să se retragă trupele sovietice din Cehoslovacia!”

Episodul 2: Întâlnirea de la Malta

Episodul 1: „Prietenul” Gorbaciov strânge lațul

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -