sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăOpiniiSemințele binelui

Semințele binelui

-

E greu de crezut că ar exista oameni care nu ar dori ca munca lor să fie preţuită şi recunoscută de alţii. Oriunde ar lucra ei: sus sau jos, la şcoală sau la primărie, la bibliotecă sau pe tractor, la sapă sau la stână – peste tot, omul care pune suflet în munca sa vrea, în cele din urmă, să fie apreciat de colegi, de colectiv, de societate. Să vadă, în timpul vieţii, că lumea din jur se bucură de ceea ce el face şi, din când în când, să-i spună un simplu şi omenesc „mulţumesc”. E mult, e puţin?

Gândiţi-vă la ceea ce trudiţi zi de zi şi an de an, la ceea ce aţi lăsat în urmă pentru alţi oameni şi mai amintiţi-vă de câte ori aţi apreciat în public meritele colegilor sau aţi auzit de la cineva, străin oriu apropiat, de la colectiv sau comunitate, un sincer „mulţumesc” şi o să fiţi destul de aproape de un răspuns corect.

Din păcate, avem zeci, dacă nu sute de colective în care angajaţii sunt foarte departe de a preţui munca colegilor de serviciu, de a face fapte bune. Ba mai mult: acolo unde atmosfera e otrăvită, nulităţile, lingușitorii, incompetenții şi mediocrităţile se adună în găşti, în clanuri şi uneltesc împotriva celor mai buni profesionişti, lovesc sub centură şi în spate, aleargă la şef cu minciuni de te cruceşti când le auzi, scriu denunţuri anonime la instanţe, lansează zvonuri şi bârfe, construiesc din murdărie o opinie deformată despre colegi, despre vârfurile dintr-o instituţie sau organizaţie. În fine, fac tot posibilul şi imposibilul ca cei mai competenţi să fie dezonoraţi, să plece singuri sau să fie fugăriţi din domeniu ca nişte neadaptabili și “nepricepuţi” de „a fi în rând cu lumea”.

Este prea evident că un bun profesionist “strică” imaginea unui colectiv de trântori, prezintă un pericol real pentru diletanţi, care nu-şi cunosc meseria, nu ştiu cum să lucreze şi, de regulă, sunt angajaţi prin protecţie, recomandări obscure sau pe criterii partinice. Şi cum uneori vedem pomi roditori devoraţi de omizi, aşa vedem şi colective, şi domenii vitale pentru societate, îngenuncheate, sfâşiate şi ocupate de mediocrități și nulităţi.

- Advertisement -

Ştiu: e greu, e foarte greu să rezişti, să lupţi, să schimbi, să fugăreşti omizile care devorează pomii roditori. Însă doar astfel participi şi tu la lupta neîntreruptă dintre bine şi rău, dintre lumină şi întuneric, dintre omenie şi perfidie. Nu crede că această zbatere a ta, adeseori singulară, este lipsită de sens şi viitor! E suficient să împrăştii seminţele binelui în mijlocul oamenilor, în sufletele amorțite, în societatea nepăsătoare și înrăită. Ele, semințele binelui, inevitabil, o să încolţească, o să dea rod, o să bucure alţi oameni. Desigur, zi de zi ai în faţă exemple diferite, dar important e să nu ajungi nepăsător, să nu renunți la bucuria de a aduce o rază de lumină și încredere oamenilor din preajmă.

Am avut şi eu nenorocul să cunosc un pretins academician, care recunoştea – când era beat criţă – că el nu se simte bine dacă nu face rău; şi cu cât mai mult rău face, cu atât mai bine se simte. Prin intrigi, şiretlicuri şi linguşeli, perfidul “savant” a adunat titluri, distincţii şi premii nemeritate, pentru ca la 80 de ani să se convingă definitiv că lumea bună se fereşte de el ca de un lepros şi nimeni nu-i poartă nici un dram de respect.

Şi mai cunosc, în foarte multe localităţi din Moldova, oameni ca pâinea caldă, fără titluri, care nu se simţeau bine dacă nu reuşeau să facă în fiecare zi un bine, care s-au purtat omeneşte cu oamenii şi au lăsat în urma lor o amintire frumoasă – o fântână pentru cei însetaţi, o carte, o şcoală, elevi străluciţi, o bibliotecă, o biserică, o grădină publică, un parc, un muzeu, o casă pentru orfani, un abonament la o gazetă sau revistă preferată etc.

- Advertisement -

Dincolo de slăbiciunile umane, fiecare dintre noi are permanent șansa de a scoate zgura, supărarea, invidia şi ura din oameni. Nimeni nu-l poate opri pe om să facă o faptă bună, să-şi ceară iertare pentru o rană cauzată cuiva pe nedrept, să întindă o mană de ajutor unor bătrâni sau copii, să-şi înalţe prin fapte frumoase ţara, limba şi neamul, să spună un cuvânt de recunoştinţă părinţilor şi învăţătorilor, să rupă din el o apreciere justă a muncii colegilor din colectiv. E atât de puţin, dar şi atât de mult – exact ceea ce lipseşte în societatea moldovenească, în relaţiile zilnice dintre oameni.

Cu excepția brutelor înnăscute, a fariseilor și nesimțiților, oricât s-ar preface cineva că nu-l doare, în realitate îl doare straşnic când nu simte respectul societății, căldura copiilor, dragostea părinţilor, aprecierea apropiaţilor şi colegilor.

Dăruieşte lumină şi vei avea raiul pe pământ! Vei avea ceea ce dăruieşti. Lăsaţi Bunătatea să vă intre în suflete şi totul în jur va căpăta culoare, sens şi frumusețe!

DE ACELAȘI AUTOR:

* „Șoșoacele europene” și confiscarea patriotismului. Despre naționalism, șovinism, rasism și nazism

* Primul și ultimul… Despre lepre și lingușitori, la moartea lui Mircea Snegur

* Dronele lui Putler și hoardele de oportuniști de la București

* Ce-a mai rămas din cei aproape 300 de milioane de homo sovieticus?!

* Feriți-vă de minciunile rusești, nu de adevăr!

* Atunci am păcălit cenzura sovietică! Lupta noastră pentru alfabetul latin, în imperiul limbii ruse

* Copilul de pe malul Prutului

Cu durere, despre Afganistan și victimele războiului nedrept

Golgota Basarabiei: 5-6 iulie 1949. Cel mai mare val al deportărilor organizate de Rusia în teritoriile românești ocupate

Remember: 28 iunie, ziua sfâșierii României noastre

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -