joi, noiembrie 21, 2024
AcasăOpiniiSeara în care Viorica Dăncilă a pierdut definitiv alegerile prezidențiale. Mulțumim, Olguța...

Seara în care Viorica Dăncilă a pierdut definitiv alegerile prezidențiale. Mulțumim, Olguța – Manda!

-

Istoria vieții politice mioritice va consemna dramoleta de teatru absurd de marți seară, de la ședința CEx al PSD, ca fiind cea mai imbecilă „asasinare” politică a propriului candidat comisă vreodată de un partid din România.

Orgoliile cu iz de parvenitism ale lui Claudiu Manda și ale nevestei sale, Lia Olguța Vasilescu, supărarea lor că nu reușesc să pună mâna mai repede pe șefia PSD, au provocat un scandal care a compromis total orice șansă a Vioricăi Dăncilă în turul 2 al alegerilor prezidențiale.

Cearta de mahala, cu țipete, jigniri și lacrimi, ironii ieftine și imensă ipocrizie în care s-a transformat ședința CEx al PSD, ne dezvăluie echipa de conducere națională a PSD în „pielea goală”, așa cum este în realitate, nefardată de declarațiile politice și de publicitatea politică plătită prin mass-media.

- Advertisement -
Doi parveniți cu merite incontestabile în distrugerea PSD

Ce (mai) este grupul de lideri ai PSD? Nimic altceva decât o gașcă formată din indivizi care par a fi evadați din lupanare, care se ceartă isteric într-un limbaj de cea mai joasă speță și care lovesc cu cuțitul pe la spate, după obiceiul vagabonzilor de mahala, atunci când dușmanul nu e atent. Acesta este adevăratul chip al actualei conduceri naționale a PSD, chip pe care probabil dracu’ ni l-a dezvăluit marți seară, batjocorindu-și epigonii, spre amuzamentul lui și al nostru.

De ce au provocat cele două „genii” nefaste ale PSD acest scandal?

Probabil pentru că au cedat nervos. În scandalul provocat de soții Claudiu Manda și Lia Olguța Vasilescu nu există nicio minimă logică de marketing politic sau măcar de cutumă de clan mafiot. Să-ți pierzi cumpătul atât de necesar unui om politic și să-ți compromiți propriul candidat la prezidențiale într-un mod atât de toxic, încât odată cu candidatul îți mutilezi și partidul a cărui conducere vrei să o cucerești, asta înseamnă nu că ai patru biluțe-n pantaloni, ci doar că ești un cretin notoriu și fără speranță de vindecare.

- Advertisement -
Olguța și Olguțul

Probabil că asupra celor doi se exercită presiuni fantastice. Nu știm ce forțe îi grăbesc pe cei doi să comită greșeli șocante, așa cum a fost declanșarea acestui scandal imens și fatal pentru PSD și pentru candidata Viorica Dăncilă. Poate că sunt grupări oculte care au investit masiv în cei doi și nu și-au primit profitul promis. Ori poate că este vorba de dosare instrumentate de DNA a căror evoluție este total nefavorabilă unuia dintre cei doi.

Ori poate că, de fapt, este vorba doar de prostie. Prostia crasă a parvenitului ajuns în vârful copacului și căruia începe să i se vadă mizeria din fund.

PSD-ul de după CEx-ul de marți seară nu mai este PSD-ul pe care-l știam. Adică un partid toxic pentru destinul european al României, dar care era, minimal, un partid frecventabil. Când PSD era condus de grupările baronilor locali, în organizațiile teritoriale era disciplină și pe alocuri, chiar profesionalism în propagandă și acțiune politică. La nivel național conduceau cu mână forte un Ion Iliescu sau un Adrian Năstase, iar discuțiile din CEx-ul PSD, chiar dacă pline de tensiuni, de jocuri de culise și de ipocrizie, se purtau elegant, spre salvarea aparențelor că PSD ar fi un partid modern, condus de oameni cu oarecare pretenții de intelectuali.

PSD-ul actual, cu o echipă de conducere destructurată de jocurile oculte și totodată stupide ale celor doi epigoni ratați ai pușcăriașului Liviu Dragnea, este o stafie muribundă.

Moștenire de la Dragnea

Vor mai merge pe teren, cu eficiența cunoscută, primarii și activiștii PSD pentru a susține candidatura Vioricăi Dăncilă? Puțin probabil. Ținta de 50% plus 1 din voturi pentru fiecare județ este aberantă și nu va mobiliza activul de partid, așa cum s-ar fi întâmplat dacă liderii PSD ar fi transmis un mesaj de unitate. „Rechinii” din organizațiile locale ale PSD au simțit mirosul „sângelui” scurs în scandalul din CEx. Experiența lor politică îi va determina să caute rapid soluții pentru propria supraviețuire politică. Pentru „greii” PSD este evident că actuala conducere a partidului este toxică și extrem de periculoasă pentru interesele lor. Vor acționa în consecință și probabil că Viorica Dăncilă, Lia Olguța Vasilescu și Claudiu Manda vor avea de plătit un preț politic foarte costisitor, după deja previzibilul eșec din turul 2 al alegerilor prezidențiale.

Electoratul PSD a auzit spunându-se la cel mai înalt nivel al partidului că Viorica Dăncilă, candidat PSD la alegerile prezidențiale, este o proastă. Probabil că unii dintre votanții PSD, cei dependenți de locurile de muncă oferite pe bani publici de partid, își vor da votul „proastei noastre”, executând ordinul organizației locale de partid, dacă acest ordin va mai exista. Însă mulți dintre cei care au votat-o sau ar fi dorit să o voteze pe Viorica Dăncilă, măcar din dorința de a nu-l vedea pe Iohannis câștigător, vor renunța să mai mizeze pe candidata PSD. E greu, totuși, să votezi un candidat despre care, în propriul partid, se vorbește că e întruchiparea prostiei…

Vasilica e la mijloc

În concluzie, Claudiu Manda și Olguța Vasilescu au reușit marți seară, în aproximativ două ore, ceea nu ar fi reușit Klaus Iohannis, cu toată superioritatea lui intelectuală, nici în o sută de ore de dezbatere cu participarea contracandidatei sale: să compromită iremediabil șansele Vioricăi Dăncilă de a câștiga turul 2 al alegerilor prezidențiale.

Gândind la binele țării, suntem obligați să mulțumim celor doi „călăi” ai candidatei PSD, Viorica Dăncilă. Și chiar asta vom face 🙂

Mulțumim, Claudiu! Mulțumim, Olguța! Scandalul provocat de voi în CEx-ul PSD i-a oferit pe tavă lui Klaus Iohannis funcția de Președinte al României! Evident, să nu vi se urce la cap aceste laude, candidatul PNL ar fi câștigat oricum alegerile, însă criza fără precedent în care voi doi ați aruncat PSD-ul a risipit orice emoție în turul 2 pentru nenea Klaus! Cum spuneam, noi, românii pro-europeni, vă mulțumim!

…iar pentru tine, Viorica, doar atât: Adio, „proasta Partidului”!

Vasilico, spune drept…

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

7 COMENTARII

  1. Aveți imagini cu fostul președinte de la PSD. !!! Văd ca sunteți in culmea fericirii !!!!
    In curând vom vedea același lucru și cu cei de la PNL(PDL) și o sa va “ ajute” sa va îmbogățiți galeria foto.!
    Sunteți diu ssa sisi jurnaliști care nu numaidecât ați distrus idea unei informări echidistante dar aveți o ura incredibila.!!!!
    Căutați-va de lucru ca prin mizeriile astea pe care le publicați credeți ca se uita ci Evă la voi????

  2. Astia merg din rau in SI mai rau! Doamne-ajuta sa nu-i mai vedem deloc, praful si pulberea sa se aleaga de psd, chiar daca isi schimba numele dupa cum incerca sa faca lingaul gusa taman inainte de a-l scoate aia cu picioru-n dos din partidul infractorilor!!!

  3. Ceeace ma mira pe mine in povestea asta este ca tocmai Claudiu Manda vorbeste de prostie.Un barbat frumusel dar cam prostut, propulsat de o femeie – asta e el.
    N-as baga mana in foc despre Dancila ca e proasta, dar despre Claudiu Manda, da!
    Cand era seful unor comisii in parlament si iesea cu niste declaratii, curgea prostia din el…

  4. Autorul articolului, uimit de aceasta autodistrugere a PSD care isi desfiinteaza candidatul tocmai atunci cand el a trecut de o etapa importanta, vorbeste despre presiuni oculte.
    Toti au schelete prin dulapuri, dar fi interesant sa stim cine le animeaza, cine e stapanul scheletelor.
    De asemenea, e foarte interesant ca a te fotografia intre Olguta si Claudiu poarta ghinion. Lu Dragnea i-a purtat. Sa vedem ce va pati cu Dancila.

  5. ASEARA, la „Cexu’-caaa…-SEXU’ ” (Sic !) Pesedelei-CIUMATE, am putut realiza. CU-TOTII…, CE AMMM… RATAT (!!!) prin rezultatele votului din primul-tur: daca asa, cu „VEo” intrata in „finala-prezidentialelor”. în P.S.D. este asa mare scandal, ne dam seama (SPERAM caaa… MACAR-ACUM: TOTI !!!) ceee… DEZASTRU poate chiar o… RUPERE, o SCINDARE !) s-ar fi petrecut in interiorul „CIUMEI-ROȘII” daca Dancileasca… NU ar fi intrat in turul-doi pentru Cotroceni, daaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa ?!!!

    Acum…, NU ne ramane decat saaa… MULTUMIM MIZERABILEI CAMPANII-ISTERICE ANTI-Barna-si-ANTI-U.S.R. (ORCHESTRATA NU atat de catre P.S.D. – de la care, de altfel, NICI,,, NU ne asteptam la altceva ! –, ci mai mult deee… P.N.L. !!!!!!!!!) siii… PERVERSEI-IMBECILITATI raspandite tot de catre P.N.L., care a propovaduit „mirajul” victoriei lui Iohannis inca din PRIMUL-tur (lucru… IMPOSIBIL – !!! –, de fapt: peste 50% din voturile cetatenilor de pe listele-electorale !) siii… sa mergem, pe 24 noiembrie, la vot, pentru a ne face-datoria de a… ne conforma BLESTEMULUI (!!!!!!!!!!) „postdecembrist” al României/românilor: votul pentru… „RĂUL-cel-MAI-MIC” (!!!), adica pentruuu… „von Fetter-Arsch” (FUND-MARE-Vodă), daaaaaaaaaaaaa ?!!!!!!!!!!!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -