Consorțiul Universitaria, care reunește cele mai mari cinci universități din țară, a anunțat luni, printr-un comunicat, retragerea din Coaliția Națională pentru Modernizarea României (CNMR), condusă de Alexandru Cumpănașu.
Decizia vine după ce Cumpănașu, puternic mediatizat ca „unchi” al Alexandrei Măceșanu (tânăra de 15 ani răpită și ucisă de Gheorghe Dincă din Caracal), și-a anunțat intenția de a candida la prezidențiale.
Consorțiul Universitaria este a treia organizație care ia decizia de a părăsi „Coaliția” în care a atras-o Cumpănașu. Primele două au fost Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR, președinte Mihai Dărăban) și Consiliul Național al Rectorilor (CNR, președinte Sorin Cîmpeanu).
„Consorţiul Universitaria nu colaborează cu Coaliţia Naţională pentru Modernizarea României. Astfel, universităţile membre ale Consorţiului – Universitatea din Bucureşti, Universitatea «Babeş-Bolyai» din Cluj-Napoca, Universitatea de Vest din Timişoara, Academia de Studii Economice din Bucureşti şi Universitatea «Alexandru Ioan Cuza» din Iaşi – anunţă retragerea din CNMR”, se arată în comunicatul Consorțiului format din cele mai importante 5 universități din țară.
Alexandru Cumpănașu, liderul CNMR, și-a anunțat joi, 29 august, pe Facebook, intenția de a candida la alegerile prezidențiale din această toamnă, încercând să strângă cele 200.000 de semnături necesare înscrierii în cursă.
Sincer…, NICI NU AR FI TREBUIT SA FIE ACOLO !!!
Cum de-a reusit ESCROCUL de Cumpănașu sa-i atraga, in aceasta MIZERIE, pe rectorii celor cinci universitati… este un MISTER !!!
Iată deci că acest Alexandru Cumpănașu este un foarte inteligent viitor președinte dacă a reușit să aibă alături universitățile României. Bravo!