joi, noiembrie 21, 2024
AcasăRăzboi în UcrainaSe confirmă: fregata "Amiral Makarov", cea mai impotantă navă a flotei ruse...

Se confirmă: fregata „Amiral Makarov”, cea mai impotantă navă a flotei ruse de la Marea Neagră, a fost lovită cu drone la Sevastopol

-

Se mai risipește ceața în privința exploziilor din zorii zilei de sâmbătă, din portul militar Sevastopol (peninsula Crimeea), baza flotei ruse de la Marea Neagră.

GeoConfirmed, un grup de voluntari care cartografiază războiul Rusiei împotriva Ucrainei, a publicat înregistrări video care fac lumină într-un episod controversat. În imagini se văd drone maritime care atacă nave ale flotei ruse de la Marea Neagră, în portul Sevastopol din peninsula Crimeea, anexată ilegal de Rusia în 2014.

Unul dintre videoclipurile publicate arată un presupus atac asupra unei fregate rusești din clasa „Amiral Grigorovici”. Or, „doar fregata «Amiral Makarov» se potrivește cu această clasă”, afirmă grupul de voluntari.

Fregata „Amiral Makarov” este cea mai importantă navă de război rusească din flota de la Marea Neagră, după scufundarea crucișătorului „Moskva”.

- Advertisement -

Filmarea se oprește când drona pare să aibă un impact asupra navei, probabil că aceasta a explodat, mai susține GeoConfirmed.

Și Institutul pentru Studiul Războiului (ISW), un reputat think tank din SUA, a afirmat duminică, în cea mai recentă analiză a conflictului din Ucraina provocat de Rusia, că ținta atacului cu drone de la Sevastopol a fost o fregată de clasa „Amiral Grigorovici”.

O altă înregistrare video arată un atac asupra unui „dragor de mine rusesc din clasa Natia”.

- Advertisement -

Potrivit GeoConfirmed, 6-8 drone maritime au fost folosite pentru a ataca flota rusă.

Sâmbătă, Ministerul rus al Apărării a acuzat Ucraina că a trimis 9 drone la Sevastopol. Ministerul condus de Serghei Șoigu susținea că nava sa de dragare a minelor și un baraj au suferit avarii minore în urma atacului. Conform ministerului moscovit, toate dronele au fost doborâte de antiaeriana rusă.

Ucraina nu a revendicat atacul cu drone de sâmbătă, care vine la două luni după ce sediul naval rusesc din același oraș-port Sevastopol a fost vizat de mai multe atacuri cu drone, care au provocat daune clădirilor marinei ruse, în lunile iulie și august 2022.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Drulă îl „arde” pe Iohannis: „«Iuda de la Grivco» e marele patron al corupției” / „Clasa de privilegiați a Marelui Trădător se îmbuibă cu nemiluita”

* Tismăneanu despre Iohannis: „Un Relu Fenechiu cu nume german. Un adversar al statului de drept. Cele două mandate ale sale au fost paradisul infractorilor”

RECHIZITORIU. Ghiță colecta șpăgile pentru PSD, beneficiar direct Ponta. „Poate vrei să te calce vreo mașină, tâmpitu’ dracu’!”

Propagandă rusească extremă la Fugar TV: „România ar fi de 10 ori mai bogată în afara Uniunii Europene! RoExit! RoExit! RoExit!”

* „E festival, râde toată Europa de Cristoiu, Ciutacu, Budeanca și Răzvan Dumitrescu”. RTV și Antena 3 „CNN”, studiu de caz al lui Raed Arafat în conferința Disinfo 2022, la Bruxelles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -