vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLumeaScrisoarea a treia de la talibani: "I-ai ajutat pe americani, ești condamnat...

Scrisoarea a treia de la talibani: „I-ai ajutat pe americani, ești condamnat la moarte!”. Jihadiștii au mințit în privința „iertării generale”

-

Talibanii l-au condamnat la moarte pe fratele unui traducător afgan, potrivit celor trei scrisori trimise de aceștia și publicate de CNN. Jihadiștii islamici l-au acuzat pe bietul om că a ajutat „trupele de ocupație” ale SUA și i-a oferit ajutor fratelui său, care a lucrat ca interpret al militarilor americani din Afganistan.

Scrisorile obținute de CNN sunt doar un exemplu al modului în care talibanii îi pedepsesc în mod direct pe afganii care au lucrat cu trupele SUA sau sunt membri ai familiilor acestora. Jihadiștii demonstrează că promisiunile lor, de npn-răzbunare și de amnistie generală, au fost doar minciuni, pentru a fi lăsați să ia puterea fără luptă.

„Ai fost acuzat că i-ai ajutat pe americani. De asemenea, ești acuzat că ai asigurat securitatea fratelui tău, care a fost interpret”, i-au scris talibanii celui condamnat, în prima din cele trei scrisori trimise.

Această primă scrisoare a talibanilor, care este scrisă de mână, îi ordonă bărbatului să se prezinte la o audiere.

Cea de-a doua scrisoare, scrisă tot de mână, reprezintă o notificare a neprezentării sale la audiere.

- Advertisement -

În cea de-a treia scrisoare, care este dactilografiată, talibanii îl anunță pe bărbat că, întrucât a respins avertismentele anterioare de a opri „servitutea voastră față de cruciații invadatori” și a ignorat o citație pentru a se prezenta la audiere, a fost găsit „vinovat în lipsă” și va fi „condamnat la moarte”.

„Aceste hotărâri judecătorești sunt definitive și nu veți avea dreptul să vă opuneți”, se arată în cea de-a treia scrisoare. „Ai ales această cale pentru tine și moartea ta este iminentă, cu voia Domnului”.

Scrisorile, care au fost scrise în limba paștună și traduse în engleză pentru CNN, au sigilii care se potrivesc cu cele ale talibanilor.

- Advertisement -

Scrisorile contrazic asigurările purtătorului de cuvânt al talibanilor, Zabiullah Mujahid, făcute la o conferință de presă săptămâna trecută, în timp ce grupul încerca să proiecteze o imagine mai moderată a talibanilor. „Nimeni nu va fi rănit în Afganistan”, spunea mujahedinul.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Suceveanca Ermina, care refuză să plece din Afganistan, face propagandă pro-talibani, critică Occidentul și jignește presa internațională: „jurnalism înfometat”! Și părinții ei din România și-au pierdut încrederea în judecata ei

* 5 fotografii care au frânt inima planetei. „Ne dăm fiul peste gard, să aibă un viitor fără noi, chiar dacă murim de durere”

Baronul Oprișan s-a însurat cu fosta sa secretară, pe care a făcut-o directoare la CJ Vrancea. Familia tradițională PSD-istă: el 56 de ani, ea 37, împreună au trei copii din căsătorii anterioare

Firea va coordona campania PSD pentru demiterea primăriței Clotilde Armand. Antena 3 și România TV vor susține mediatic operațiunea

Ceas de 21.000 de dolari la mâna cu care Tudorache-Diamant strânge semnături pentru demiterea lui Clotilde Armand

Agenția SUA pentru Medicamente: „Nu tratați Covid-19 cu ivermectină! Nu sunteți cai! Nu sunteți vaci!”. „Dr. Becali” și „dr. Șoșoacă” spuneau exact pe dos

Comisarul-hârciog era și pofticios: ca polițist-șef peste două județe, lua șpagă în bani, mașini, terenuri, vacanțe, ceasuri, lucernă, dar pretindea și relații sexuale cu subalternele

Fugarul Rizea: „Dana Budeanu se mărită cu Andrei Hrebenciuc. Acel inel cu diamante, cu care se laudă acum, e luat din banii furați de familia Hrebenciuc, tată și fiu!”

Un mare șef de la McDonald’s Brașov chema fete pentru angajare și le racola să se prostitueze. E însurat și are un copil

Adio, Colonele! Te las cu rucsacul tău plin cu pietre, care ți-a încovoiat spinarea. Curea și Andronic să-ți lumineze calea!

- Advertisement -

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -