vineri, aprilie 19, 2024
AcasăMainSâmbăta neagră: prima zi cu 4 noi cazuri de coronavirus în România....

Sâmbăta neagră: prima zi cu 4 noi cazuri de coronavirus în România. În două zile, bilanțul a sărit de la 6 la 13

-

Coronavirusul devine o problemă tot mai mare și în România. Acest weekend a dublat numărul de îmbolnăviri cu COVID-19. Recordul stabilit vineri (3 cazuri pe zi) fost doborât sâmbătă (4 cazuri).

Al 13-lea caz de coronavirus a fost diagnosticat sâmbătă seara, fiind al patrulea caz al zilei, după cele de la Timișoara, Hunedoara și București.

Un bărbat de 72 de ani din Galați, care s-a întors recent din Italia, a fost testat pozitiv. Acesta a venit din regiunea Lombardia cu exact o săptămână în urmă, pe 29 februarie.

Vineri, 6 martie, bărbatul a dezvoltat simptomatologie conformă cu definiția de caz COVID-19, a precizat Grupul interministerial de comunicare strategică.

- Advertisement -

Din locul autoizolării sale, acesta a fost transportat cu izoleta, în aceeași zi, la Spitalul județean Galați, secția de boli infecțioase. Sâmbătă seara, el avea o stare generală ameliorată, fără febră.

Distribuția pe județe a celor 13 infectați din România: Timiș (5), Hunedoara (2), Maramureș (1), Suceava (1), Gorj (1), Olt (1), Galați (1), București (1).

Pe genuri: 8 bărbați, 5 femei.

- Advertisement -

Pe grupe de vârstă:

  • 4 sub 20 de ani
  • 1 între 21-35 de ani
  • 5 între 36-50 de ani
  • 1 între 51-65 de ani
  • 2 peste 65 de ani.

Cei 13 români infectați până acum:

  • 26 februarie: un bărbat de 25 de ani din Gorj (internat la București, vindecat)
  • 28 februarie: un bărbat de 45 de ani din Maramureș (internat la Cluj-Napoca)
  • 28 februarie: o femeie de 38 de ani din Timișoara (internată la Timișoara, vindecată)
  • 3 martie: un bărbat de 47 de ani din Timișoara (internat la Timișoara, vindecat)
  • 4 martie: un băiat de 16 ani din Timișoara (internat la Timișoara)
  • 4 martie: un bărbat de 71 de ani din Suceava (internat la Iași)
  • 6 martie: o fată de 16 ani din Timișoara (internată la Timișoara)
  • 6 martie: o femeie de 51 de ani din Olt (internată la București)
  • 6 martie: un bărbat de 40 de ani din Hunedoara (internat la Timișoara)
  • 7 martie: o fată de 16 ani din Hunedoara (internată la Timișoara)
  • 7 martie: o fată de 15 ani din Timișoara (internată la Timișoara)
  • 7 martie: un bărbat de 49 de ani din București (internat la București)
  • 7 martie: un bărbat de 72 de ani din Galați (internat la Galați).

Dintre cei 13 infectați, 9 s-au întors recent din Italia, unul (gorjeanul de 25 de ani) a luat virusul de la un om de afaceri italian venit în Gorj, iar alți trei (adolescenții din Timișoara) s-au infectat de la unul dintre bărbații veniți din Italia. Așadar, toți s-au virusat pe „filieră italiană”.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -