vineri, aprilie 19, 2024
AcasăNews“Să se trateze cu terapii alternative!” Managerul Spitalului “Victor Babeș” Timișoara, dur...

“Să se trateze cu terapii alternative!” Managerul Spitalului “Victor Babeș” Timișoara, dur cu conspiraționiștii când România a ajuns la 3.000 de cazuri de Covid pe zi

-

Sistemul medical din România e copleșit de pacienții infectați cu coronavirus, peste 600 de oameni sunt internați la terapie intensivă și țara noastră a raportat miercuri cel mai mare număr de morți din UE, iar doctorii au început să-și piardă răbdarea cu conspiraționiștii. Medicul Cristian Oancea, managerul Spitalului “Victor Babeș”, din Timișoara, a fost deosebit de dur, într-o intervenție la Digi 24, când s-a referit la cei care refuză să respecte măsurile de precauție.

Șeful spitalului timișorean – una dintre cele mai eficiente unități în lupta cu Covid-19 – le cere conspiraționiștilor să nu bată la ușile sistemului medical când se vor infecta: „Pe acești oameni care nu cred sau nu poartă mască sau iau în derâdere toate aceste măsuri ale noastre îi rugăm să nu mai vină la spital dacă fac Covid. Să se trateze cu terapii alternative. Pentru că dacă nu crezi, de ce să mai încarci sistemul sanitar? Pe de altă parte, este dreptul fiecăruia să facă ce vrea cu viața lui. Noi suntem aici să ne luptăm pentru viața celor care vor să trăiască. Și vom rămâne aici. Pentru ceilalți, care iau în derâdere toate aceste măsuri și care, la rândul lor, au alți adepți, suntem neputincioși în fața lor. Dar dacă se vor îmbolnăvi, să se trateze cu terapii alternative. Să nu încarce sistemul sanitar. Am pacienți care nu au crezut, s-au infectat, au început să poarte mască, apoi să promoveze sănătatea publică“.

Medicul susține întru totul măsurile Guvernului, despre care spune că nu încalcă niciun drept și că sunt, până la urmă, de bun-simț: să te speli pe mâini, să te dezinfectezi regulat, să porți mască medicală pentru a nu le strănuta sau tuși altora în față, să nu te înghesui în alții etc.

Cristian Oancea: „Tot ce am cerut în această perioadă: să purtăm mască, să avem o igienă sanitară mai accentuată și atât. Nu am pus nicio masură restrictivă care să blocheze drepturile unei persoane. Asta deja putem sa o numim crimă. Dacă tu îți respecți dreptul de a nu purta mască, te infectezi și îmi dai mie și eu, Doamne ferește, mor sau ajung în Terapie Intensivă, deja vorbim de alte sancțiuni. Sau dacă tu nu crezi și duci virusul acasă, la părinții tăi, la bunicii tăi, și ei decedează, îi omori cu bună-știință. Ar trebui să se gândească de două ori aceste persoane. Și nu înteleg: ce drepturi le sunt încălcate?“.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

- Advertisement -

3 COMENTARII

  1. Cu astia asa trebuie sa vorbesti,iti iau in ras practic meseria si isi bat joc de eforturile tale fara intrerupere de 7luni!Eu as fi si mai dura:sa-i indrume renatta weberova si dorneanu-ccr unde sa se trateze,caci au zis ca spitalele sunt puscarii si doctorii tortionari !!!

  2. Punct de vedere excelent, cel mai mare rau in momentul de fata il fac Romaniei acesti nesimtiti sau aroganti! Si la scoala vad copii de negationisti, evident ca in scoala si in clasa nu indraznesc sa-si dea masca jos, pentru ca imediat i-as raporta, insa de cum au iesit pe poarta scolii, isi dau jos masca, socializeaza bot in bot, se iau in brate si-alte asemenea, ca-n timpurile bune, sau chiar si mai si, parca intentionat ca sa sfideze o lume intreaga ce incearca sa se protejeze, si-asta special ca sa arate tuturor cat de viteji sunt ei. Acesta este raul cel mai mare acum, negationistii idioti.

  3. Sistemul medical romanesc este deja coplesit de 600 de oameni internati ??? Uau !

    Timp pentru pregatiri a fost.
    Se pare ca am stat degeaba in case in lunile aprilie-mai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -