Zeci de persoane din Republica Moldova trec granița pentru a se vaccina în România, relatează Monica Adăscăliței, directoarea DSP Botoșani. În Moldova, situația este foarte grea, țara nereușind să-și asigure dozele necesare pentru vaccinarea populației. Până acum, în Moldova s-au făcut unele vaccinări din ajutoarele trimise de România și alte țări.
Pentru a se putea vaccina în țara noastră, basarabenii trebuie să aibă cetățenie română și să aibă adresa din buletin în România. Cele două condiții răresc sensibil numărul eligibililor. Cu toate acestea, turismul “de vaccinare” este un avantaj concret, palpabil și imediat al statutul de cetățean român și membru al Uniunii Europene.
Adăscăliței a declarat: „Avem informaţii că s-au vaccinat. Nu pot să vă spun exact numărul de persoane, dar sunt persoane cu cetăţenie română şi moldoveană care s-au vaccinat. Acum, că ei nu stau în judeţul Botoşani şi au doar buletinul… Pe baza acestui buletin s-au vaccinat”.
Prefectul de Botoșani, Dan Nechifor, spune că frații moldoveni sunt așteptați cu brațele deschise și că autoritățile vor și pot să-i ajute. „Dacă sunt cetăţeni români şi se programează pe platforma de vaccinare la un centru de vaccinare din judeţul Botoşani, noi avem şi stoc de vaccinuri şi disponibilitatea să facem acest lucru“.
Până acum, doar 2,07% din totalul de 4,03 milioane de locuitori ai Moldovei au fost vaccinați anti-Covid cu cel puțin o doză. Țara înregistrează 700-1.000 de cazuri noi de infectare și 20-40 decese pe zi.
În România, elanul campaniei de vaccinare s-a domolit. Pe listele de așteptare se mai găsesc doar 166.000 de persoane, iar numărul locurilor disponibile a depășit 200.000. Distribuirea este neuniformă. Județele de graniță precum Botoșani, Iași, Suceava, Maramureș, Timiș, Arad au printre cele mai multe locuri libere în centre. În schimb, în județele din centrul țării mai există încă liste de așteptare.
MĂCAR ei…, FRAȚII-DE-PESTE-PRUT, să fie mai… PRO-VACCIN (!!!!!) și să ne consume dozele comandate!!!
România e suficient de bogată să nu rateze acest moment crucial 2021 pentru o îmbunătăţire radicală a relaţiilor cu Republica Moldova. USR PLUS sau AUR ar trebui să vină cu un fel de clauză: cât investeşte guvernul de la Budapesta în RO, la fel şi noi să ajutăm românii din jurul României, măcar la fotbal şi la vaccinări.