joi, noiembrie 21, 2024
AcasăNewsRăzboi economic total Rusia - UE. Putin, noi amenințări la adresa Occidentului:...

Război economic total Rusia – UE. Putin, noi amenințări la adresa Occidentului: „Îi va îngheța coada la iarnă” dacă plafonează prețul la gaz. Ursula von der Leyen a replicat anunțând exact această măsură

-

Războiul energiei dintre Rusia și UE a devenit total. Miercuri, cu foarte puțin timp înainte ca Ursula von der Leyen să anunțe un plan în 5 puncte care prevede, printre altele, și plafonarea prețului plătit pentru gaze, dictatorul rus Vladimir Putin a amenințat Occidentul că „îi va îngheța coada la iarnă” dacă face acest lucru.

Moscova se aștepta la pasul făcut de Comisia Europeană, aceasta fiind explicația ieșirii lui Putin exact înainte ca Ursula von der Leyen să facă previzibilul anunț. Șefa Comisiei Europene nu s-a arătat intimidată și a anunțat: „Lucrăm din greu să renunțăm la Rusia și să trecem la alți furnizori de încredere, cum ar fi SUA, Norvegia, Azerbaidjan și alții. Dacă ne uităm la tăierile de gaz rusesc, al treilea pas cel mai important sunt invetițiile în energia regenerabilă, sunt ieftine, ne vor face independenți de ruși. Manipularea rusească, dar și alți factori, cum ar fi schimbările climatice, seceta, energia hidro a scăzut în UE, avem mai puțină electricitate din surse nucleare. De aceea ne confruntăm cu sume astronomice“.

Cele 5 măsuri anunțate de UE sunt:

a) economisirea inteligentă a electricității,

- Advertisement -

b) plafonarea veniturilor pentru companiile care produc electricitatea la costuri mici,

c) plafonarea profiturilor neașteptate ale companiilor producătoare de combustibili fosili,

d) sprijinirea companiilor din energie pentru a rezista la fluctuațiile pieței,

- Advertisement -

e) plafonarea prețului plătit pe gazul rusesc.

Liderul de la Kremlin a avertizat că va tăia toate livrările de energie către Europa dacă se vor impune plafoane de preț, a calificat drept „stupide” inițiativele UE și a plâns pe umerii Europei, spunând că această decizie va duce la creșterea prețurilor globale și la probleme economice pe continent.

Putin a anunțat că vor fi reziliate contractele cu Occidentul: „Vor exista decizii politice care să contrazică contractele? Da, nu le vom îndeplini. Nu vom furniza absolut nimic dacă va contrazice interesele noastre. Nu vom furniza gaze, petrol, cărbune, combustibil pentru încălzire – nu vom furniza nimic. Ne-ar rămâne un singur lucru de făcut: ca în celebrul basm rusesc, vom condamna coada lupului să fie înghețată“.

Este de departe cea mai brutală amenințare pe care Putin o formulează la adresa UE de când a invadat Ucraina. Această formă de șantaj era așteptată, iar unii experți spun că liderul de la Kremlin și-a tras prea devreme acest ultim cartuș pe care-l mai avea pe țeavă contra Occidentului.

Rusia e mult mai dependentă de Europa decât Europa de Rusia. UE și-a redus drastic ponderea gazelor rusești din totalul importurilor, pe când circa o treime din veniturile rușilor provin din exporturile pe continent

Numeroși specialiști în energie subliniază însă că lucrurile nu sunt chiar așa de simple precum le prezintă Putin. În realitate, Rusia e mult mai dependentă de UE decât UE de Rusia. Din rațiuni tehnice, care țin de sistemul de exploatare, producția de gaze nu poate fi oprită – precum cea de cărbune, de exemplu. Gazele trebuie să circule ca să asigure un flux de extragere constant. Rusia nu are unde să exporte aceste gaze decât în Europa. Conductele care o leagă de Asia sunt prea puține și, în orice caz, nu sunt din aceleași zăcăminte care alimentează Europa.

În plus, Europa și-a redus foarte mult ponderea gazelor rusești în ansamblul livrărilor, până la circa 11%. Pe de altă parte, circa 30-40% din banii încasați de ruși pe gaze vin din Europa. Oprirea acestei surse de finanțare nu are cu ce să fie înlocuită.

Iarna care urmează se profilează, spun analiștii, ca o confruntare a voințelor între Occident și Rusia. Dacă Europa trece peste această iarnă fără să facă vreo concesie, soarta lui Putin va fi, cel mai probabil, pecetluită. De aceea e de așteptat ca Rusia să arunce în luptă absolut toate mijloacele pe care le are la îndemână ca să creeze agitație, să amplifice nemulțumirile în țările UE și să forțeze astfel guvernele să cedeze.

Acest lucru se simte deja: sâmbăta trecută, partide extremiste cu legături la Moscova au scos în stradă 70.000 de cehi la Praga, aceștia fiind dirijați să strige mai întâi împotriva prețurilor mari la energie, apoi contra UE și NATO.

George Simion, liderul AUR, pregătește și el o manifestație la București pe 2 octombrie, proclamând că actuala criză energetică mondială e una artificială, făcută de Oculta Mondială.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* VIDEO. Rusia cere agresiv ieșirea României din UE, prin gura lui Șoșoacă: „De când suntem în UE, ne-am distrus! RoExit!”

* „Este absolut revoltător că directoarea liceului «Lazăr» propune ca model elevilor un golan de cea mai joasă speță, incult și scandalagiu, pe George Simion”

Gândacii din gura lui Simion și greierii din capul lui Daea – despre un „fake” din galeria propagandei RoExit

* Promovat de B1 TV, „nuntașul” Turcescu lovește din start: doar invitați AUR-isto-PSD-iști, cu „nuntașul” Palada în frunte! Publicul e oripilat: „Locul tău e la RTV. «AUR» scrie pe fruntea ta!”

* PSD-istul Adrian Țuțuianu este noul secretar general adjunct al Guvernului! În 2017 acuza multinaționalele că au scos oamenii la protestele anticorupție, acum este promovat de regimul Iohannis-PSD

În 10 luni de guvernare PSD-PNL, pensiile speciale au crescut în medie cu 438 de lei, iar cele obișnuite cu 3 lei, anunță Cătălin Drulă (USR)

* „Putin va fi judecat ca Miloșevici sau executat ca Ceaușescu”. O spune un rus, nu un ucrainean

* Ce înseamnă „lumea rusă”, noua doctrină de politică externă a Rusiei? Armand Goșu: „Conform definiției lor, și o țară din Africa sau un cartier din New York pot fi lumea rusă”

Un senator putinist și-a persecutat fiica de 25 de ani pentru că s-a opus invaziei din Ucraina. Fata a fugit din Rusia în Georgia

„A căzut” de la fereastră și directorul LukOil, oligarhul Maganov, care criticase deschis invadarea Ucrainei

1 COMENTARIU

  1. Fecala bolsevica a inceput sa se dezintegreze. A fost jupan 22 de ani si cum mai statea el in capul mesei, cum radea de Szarkozy, de Merkel. A santajat destul lumea civilizata gunoiul si a creat o mafie superbogata pe spatele idiotilor utili. Disperarea se vede in actiunile sale. Ucraina s-a vandut americanilor deja contra armament iar piticul atomic nu mai poate face nimic. A fost luata la pachet Ucraina si prostul si-a tocat resursele si relatiile. Vor trebui Rusiei 10 ani cel putin sa revina la momentul dinainte de 24 februarie. Nu poti sa santajezi o lume intreaga pe motiv ca ai arme nucleare. Au si Corea de Nord, Iran, India, dar astia nu prea fac scandal ca nesimtitii de mujici care si-au pus picioarele nespalate pe pamantul suveran al Ucrainei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -