Dictatorul Vladimir Putin l-a însărcinat de la bun început pe cecenul Ramzan Kadîrov să-l omoare pe președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, și să pună mâna pe instituțiile de forță din capitala Kiev. Planul a fost ticluit în amănunt cu trei săptămâni înainte de declanșarea „operațiunii militare speciale” pe teritoriul statului vecin.
Dezvăluirile au apărut în ediția de vineri, 16 decembrie, a publicației americane „The Wall Street Journal”, fiind preluate de site-ul ucrainean Obozrevatel.com.
Conform acestora, fostul colonel KGB l-a chemat la Kremlin pe Kadîrov pentru „elaborarea unei strategii”. În acest sens, sunt citați reprezentanți ai informațiilor ucrainene din Ministerul Apărării și din cadrul Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU).
Renumitul ziar american (lansat în anul 1883) notează că trupele lui Kadîrov au intrat în Ucraina pe 25 februarie cu trei coloane de vehicule blindate. Dovadă stau convorbirile telefonice interceptate de apărătorii lui Zelenski. Un kafir de rang înalt îi spune președintelui autoproclamat al Ceceniei că „ora este exact 00.00 și începem să ne mișcăm cu peste 1.500 de oameni, cu cele mai bune forțe speciale, cu cei mai buni luptători”.
La scurtă vreme, armata ucraineană a distrus aproape complet primul grup de teroriști „kadîroviți” la periferia Kievului. Iar celelate două, rămase în viață, s-au văzut nevoite să se retragă de urgență din prima linie a frontului și să se regrupeze. Ofensiva lor avea să eșueze în totalitate. Niciun militar n-a reușit să ajungă vreodată în capitala Ucrainei ca să-l asasineze pe Zelenski, fapt care l-a determinat pe Kadîrov să dea drumul unei mobilizări ascunse.
„Kadîrov are o linie de comunicare directă rară cu Putin. Dictatorul rus îl contactează personal pe șeful Ceceniei fără a cere ajutorul asistenților, așa cum se întâmplă cu alți guvernatori ruși”
„The Wall Street Journal”, citat de Obozrevatel.com: „Oficialii și liderii religioși ceceni au mers la săli de sport, cluburi de jocuri și alte locuri publice și au oferit până la 300.000 de ruble pe lună pentru participarea la un război pe scară largă împotriva Ucrainei. Anterior, forțele de securitate ale lui Kadîrov i-au recrutat pe «cei mai vulnerabili». Această categorie includea bărbați cu datorii, cazier judiciar sau cei care erau considerați homosexuali și amenințați cu închisoarea. Mai târziu, «kadîroviții» au preluat rolul așa-numitelor detașamente de baraj. Sarcina lor era să împiedice armata rusă să plece de pe câmpul de luptă”.
Mercenarii lui Kadîrov s-au dedat la acte barbare în orașele și satele ucrainene capturate de invadatorii ruși, torturându-i cu brutalitate pe localnicii care nu voiau să se alăture unei mișcări partizane împotriva conducerii politice de la Kiev.
„The Wall Street Journal” mai dezvăluie faptul că Ramzan Kadîrov a sprijinit invazia lui Putin pentru a-și plăti datoriile mai vechi către acesta, după ce „Putin a cheltuit de-a lungul deceniilor un buget uriaș ca să-l ajute pe șeful Ceceniei să-și consolideze influența în regiunea Caucazului”.
Obozrevatel.com: „Surse ale publicației, inclusiv un fost oficial de la Kremlin, au spus că șeful Ceceniei are o linie de comunicare directă rară cu Putin și că dictatorul rus îl contactează personal pe Kadîrov fără a cere ajutorul asistenților, așa cum se întâmplă cu alți guvernatori ruși. După cum s-a raportat, nepotul lui Kadîrov a devenit noul «îngrijitor» al Melitopolului ocupat. Ocupanții au numit o rudă a șefului Ceceniei ca supraveghetor pentru a continua să jefuiască sectorul agrar din regiunea Zaporojie, ocupată temporar”.