Tot mai vizibilă în ultima lună, implicarea Bisericii Ortodoxe în campania electorală pentru alegerile parlamentare a căpătat luni o formă concretă. Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a publicat pe site-ul său oficial un text intitulat “Recomandări pastorale pentru un vot responsabil și corect” care, după ce menționează că nu recomandă un partid sau altul, înșiră 10 “criterii orientative”.
Sub anteriul unor principii conservatoare logice, de bun-simț și firești pentru Biserică (credință în Dumnezeu, responsabilitate față de comunitate, respectul față de persoana umană, apărarea și promovarea sănătății fizice etc), se ascund însă și altfel de mesaje.
În general, tot textul se poziționează pe discursul demagogic și populist al PSD-ului, partid care jefuiește România, de 30 de ani, sub devize care mai de care mai patriotarde: apărarea valorilor naționale, respingerea Occidentului și a valorilor sale, sprijinirea credinței ortodoxe etc.
În ultimii ani, BOR a „cuplat” puternic și cu temele propagandei rusești, cu puternice tente conspiraționiste și evident anti-occidentale. Discursul BOR, al PSD și al rețelelor rusești în România s-a unit astfel într-un curent care se căznește să deraieze țara de pe traiectoria euro-atlantică și reînscrierea ei în sfera de influență a Moscovei.
De ce se implică BOR în campanie pentru PSD. Mizele și datoriile ascunse sub anteriul unor declarații de bune intenții
Dincolo de vorbele goale și retorica apropiată de cea național-ceaușistă a anilor 70-80 din secolul trecut, rămâne realitatea că BOR și PSD sunt într-o cooperare foarte strânsă de mult timp. PSD a pompat în buzunarele Bisericii Ortodoxe sume colosale – sute de milioane de lei – rupte tocmai de la dezvoltarea țării, pentru a finanța diverse operațiuni precum construcția megalitică reprezentată de Catedrala Mântuirii Neamului. Tot social-democrații au sprijinit BOR în tentativa eșuată de a trece prin referendum o modificare a definiției familiei în Constituție.
La schimb, prelații intervin în momente-cheie, înaintea alegerilor, pentru a le sugera enoriașilor să voteze PSD.
În acest an, când social-democrații au mai mare nevoie decât oricând de sprijin, fiind prăbușiți în sondaje spre 20%, BOR a fost scoasă la înaintare puternic. Biserica a folosit oprirea pelerinajelor religioase, din motive de pandemie, pentru a agita spiritele și a încerca să stârnească o revoltă a credincioșilor. Rețeaua site-urilor așa-zis ortodoxe promovează de ani buni teorii conspiraționiste abracadabrante fără ca BOR să se arate deranjată de asocierea sa cu asemenea bazaconii. Ba, dimpotrivă, chiar la cel mai înalt nivel, Biserica Ortodoxă a început să sprijine conspiraționismul.
Inclusiv IPS Teofan, arhiepiscopul Sucevei, a emis un text amenințător, în preajma sărbătoarei Sfintei Parascheva, invocând așa-zise încălcări ale drepturilor religioase de către autoritățile care încercau să limiteze răspândirea pandemiei. IPS Calinic, arhiepiscopul Bucovinei, urmat chiar de patriarhul Daniel, au mers mai departe, comparând măsura punctuală de a opri pelerinajele din cauza ascensiunii epidemiei cu persecuțiile religioase din timpul Imperiului Roman și al lui Ceaușescu!
În acest timp, Prefericitul Patriarh Daniel i-a avut ca invitați de onoare la slujba de Sfântul Dumitru, de fiecare dată în ultimii ani, pe liderii PSD.
„Decalogul” Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților
„Biserica Ortodoxă Română încurajează participarea credincioșilor la viața socială a comunității, inclusiv prin exprimarea votului corect și responsabil pentru alegerea reprezentanților săi în forurile legislative ale statului, recomandând, totodată, să se aibă în vedere realizarea binelui țării și promovarea valorilor creștine în societate.
Sfântul Sinod reiterează faptul că Biserica Ortodoxa Română nu recomandă susținerea vreunui partid politic sau vreunei ideologii politice, ci indeamnă pe toți cetățenii să facă alegeri după criterii care vizează realizarea binelui țării și promovarea valorilor creștine în societate. În acest sens, pentru aprecierea candidaților la alegerile parlamentare din acest an, recomandă credincioșilor Bisericii noastre următoarele 10 criterii orientative:
I. Manifestarea credinței în Dumnezeu și a responsabilității față de comunitate;
II. Apărarea libertății religioase și susținerea activităților spirituale și sociale ale Bisericii;
III. Respectul pentru persoana umană și promovarea culturii vieții: promovarea familiei tradiționale, firești, formată din bărbat și femeie, menită să conceapă alte vieți; implementarea de politici împotriva avortului, eutanasiei, cercetărilor pe embrioni umani, clonării;
IV. Promovarea unei educații naționale integrale, care îmbină cunoașterea intelectuală cu formarea morala și spirituală;
V. Apărarea și promovarea sănătății fizice, psihice și morale/spirituale a poporului român;
VI. Diminuarea sărăciei, dezvoltarea economică și creștere demografică a României;
VII. Apărarea și promovarea patrimoniului cultural și spiritual național;
VIII. Apărarea resurselor naturale, ocrotirea mediului și dezvoltarea agriculturii, ca baze ale responsabilității pentru generațiile prezente și viitoare;
IX. Sprijinirea comunităților de români din jurul granițelor și a diasporei române, precum și promovarea de proiecte de încurajare a românilor să revină în România;
X. Apărarea și promovarea cu demnitate a intereselor poporului român, pe plan extern și intern“.
Popii astia mult pre iluminati si prea fericiti au destule pacate si sunt suspecti de cum deschid gura. Insa acum cred ca e prea mult sa spunem ca punctele acelea vin de la PSD. Unle cerinte sunt arhaice, precum si imbracamintea sau limba de lemn. Insa nu sunt pesedisme ticaloase. E doar conceptia lor. Iar daca oamenii respecta punctul 6 adica „diminuarea saraciei” e suficient ca oamenii sa respinga PSD care a amplificat saracia.
Iar catredala, utila sau nu, a inghitit suspect de multi bani. Zici ca e fabrica de spalat bani. Zici ca e Firea care cumpara pixul cu 40 de euro de la o firma a unei rude. Ar trebui sa verifice cineva pe ce se duce banul public.
Din pacate biserica s-a implicat inclusiv in campania electorala de partea PSD. S-a vazut la locale.
Toti episcopii parca innebunisera. Slujbe de sfintire la orice, garduri vopsite, adapatori, clopotnite reparate, 20 de tablete donate de altii, etc. Si in prezidiu ce sa vezi? Pesedisti sulfurosi inchinandu-se evlavios cu dreapta si cu tiitoarea la stanga, ca deh, inima tot pe partea stanga este.
Corect, de cercetat daca a inghitit bani nejustificati…
Uha, asta mostra de ticalosie si fatarnicie. Fiecare punct ar merita un articol separat. Sa vedem cum il respecta prelatii. Un serial asa ca Decalogul lui Krzysztof Kieślowski.
1. Manifestarea credinței în Dumnezeu și a responsabilității față de comunitate;
– episcopul de Huși dimineata isi ingroapa mama, plange si lesina in bratele tucalarilor in sutana, seara forteaza un elev de seminar la sex oral
– sodomitul e retras la Varatec, primind in continuare salariu de episcop si continua sa slujeasca
– Asta da manifestare a credintei in Dumnezeu – dimineata la slujba, seara o sodomie mica
– ce au facut ierarhii? o musamalizare, asa in spirit crestinesc.
– adica nu ne pasa de victimele violurilor homosexuale dar ii protejam pe violatorii homosexuali
-din ce inteleg asta e spiritul crestin – hotii, curvele, sodomitii, criminalii se pot mantui nici o problema, ba sunt suficient de puri sa intre in altar, singurii blestemati sunt cei ce muncesc duminica sau de sarbatori ca sa sustina haita de paraziti
– ”responsailitatea fata de comunitate”
– In plina epidemie, cand oamenii se imbolnavesc, sufera si foarte multi mor in chinuri, ce fac responsabilii? Se comporta ca intotdeauna, ca si cand nimic nu s-a intamplat.
– Cat de golan poti fi ca sa spui, noi respectam normele facem si dregem fara sa faci absolut nimic in sensul asta. Cat de golan sa fii sa blochezi informatiile cu numarul de popi bolnavi sau morti pe motiv de GDPR?
– Chiar in Romania nu a fost nici un focar in Biserica? Numai la altii, am inteles,
– Cat de sadic poti fi sa te bucuri sa vezi bulucul de calici calcandu-se in picioare pt leoarba ta de la hram in plina epidemie? Sunteti psihopati? Chiar va distreaza cum calicii isi risca viata pt strachina cu mancare?
– Episcopul de Husi exact asta a facut la inceputul verii la hram. Adica ce faceau comunistii cu Nichifor Crainic. Pt o strachina cu leoarba il puneau sa danseze ca ursul. Apoi, nebunul in sutana isi permite sa vorbeasca despre experimentul Pitesti
Tot ce descriu s-a intamplat ca atare la Episcopia Husilor. Cine nu crede poate verifica.
Prin aceasta fituica, IPS Teofan care bantuie prin pesterile intunecate din mintea si inima sa ocupate de diavol , ne demonstreaza ca el nu il cunoaste spe Iisus :”Dati Cezarului…”. Imediat dupa alegeri, BOR-ul acesta plin de depravati sexuali, de rusini ale ortodoxiei, umanitatii si ale poporului roman, rebuturi umane care le-au cantat „vrednic este” si s-au facut pres pentru bani”ochii dracului” in fata hotilor, a tradatorilor de neam de tara, a protectorilor traficantilor de fiinte umane trebuie reformat din temelii si curatat de uscaturi de catre stat. Daca BOR nu accepta, sa li se taie definitiv finantarea din banii publici si sa fie impozitati la greu ca ceilalti comercianti pentru vanzarea de lumanari si alte obiecte religioase. Popii ortodocsi sa ramana fara salarii, bisericile fara bani de la stat, sa traiasca aceste rusini din BOR in saracie din mila vaduvei si a saracului cum scrie in Biblie!Noul Parlament sa faca referendum pentru aceste reforme, garantez ca va trece cu 80%, sa vada si dracii in sutana ortodoxa cat de mult ii dispretuieste poporul roman ortodox pe fariseii din BOR!
Oare ce a mai promis psd bisericii ortodoxe, încă câteva catedrale, că se pare ne întoarcem la începuturile creștinismului, tot ce e retrograd e sprijinit de BOR, care nu a spus nimic când dragnea modifica legile justiției, dar îndeamnă enoriașii să nu respecte legile, că cel de sus are grijă de ei pot să moară liniștit căci înmormântările aduc bani bisericii.
Domnii de la usr au ales, aliatul lor e psd, pentru că pentru psd nu e nevoie să te ți de cuvântul dat, așa că pot promite orice ca usr să înghită, dar sigur pnl nu va mai accepta o alianță co toate condițiile puse de usr, iar usr să nu accepte condițiile pnl ca la bucurești, asta nu se va repeta încă odată.