joi, noiembrie 21, 2024
AcasăMainPropagandista anti-americană din PNL Italia este repudiată de șefii săi. Și-a șters...

Propagandista anti-americană din PNL Italia este repudiată de șefii săi. Și-a șters cele trei postări mizerabile

-

Liderii PNL Italia și cel al PNL Diaspora se dezic de afirmațiile anti-americane și pro-ruse ale Andreei Arnăutu, secretarul general al PNL Italia. Toți spun că vor fi luate măsuri, dar duritatea acestora diferă de la unul la altul.

După afirmațiile iresponsabile ale Andreei Arnăutu, au reacționat trei lideri importanți ai PNL Italia/Diaspora:

  • senatorul Viorel Badea, președintele PNL Diaspora;
  • deputatul Valentin Făgărășianu, președintele PNL Italia;
  • antreprenorul Ovidiu Burdușa, vicepreședintele PNL Italia.

Toți au fost îngroziți de afirmațiile colegei lor Andreea Arnăutu (39 de ani), secretar general al PNL Italia, președinte al PNL regiunea Lazio și, până în decembrie 2021, consilier parlamentar al deputatului Valentin Făgărășianu.

Originară din Oradea și stabilită de 19 ani în Italia, Andreea Arnăutu a scris pe Facebook, în trei postări din ianuarie-februarie 2022, grozăvii de genul:

- Advertisement -
  • „Americanii fac ce știu ei cel mai bine: să incite la război, anunțând aproape în fiecare zi iminenta invazie a Ucrainei, desigur scenarii cu totul fanteziste!…”
  • „Cei care inflamează situația sunt americanii, în frunte cu «relicva» lor de președinte”.
  • „Interesul americanilor este în primul rând să-și vândă armamentul țărilor din est și să-și arate mușchii de «jandarm» întregii lumi”.
  • „SUA – destabilizatorul Europei.”
  • „Dar există vreun pericol de invadare a Ucrainei de către Rusia? Absolut niciunul. Are Rusia vreun interes să ocupe Ucraina? Absolut niciunul”.
  •  „Acum, Crimeea și regiunea industrială Donbass fac parte din Federația Rusă”.

Între timp, ca urmare a scandalului pe care l-a provocat, Andreea Arnăutu și-a șters cele trei postări mizerabile de pe Facebook.

Viorel Badea (președinte PNL Diaspora): „Ne decuplăm total de absurditatea acestor idei”

Senatorul Viorel Badea, președintele PNL Diaspora, s-a declarat șocat de conținutul paginii de Facebook a colegei sale. El s-a exprimat marți, când a izbucnit scandalul.

Viorel Badea: ”Noi categoric ne decuplăm total de absurditatea acestor idei. Nu putem uita niciodată ce le-au făcut rușii bunicilor și străbunicilor noștri. Voi lua legătura cu domnul Făgărășian, pentru că ele este liderul PNL Italia, organizația din care face parte și doamna Arnăutu pentru a avea o discuție cu dânsa”.

- Advertisement -

Valentin Făgărășian (președinte PNL Italia): „Nu vom accepta niciodată asemenea derapaje”

Deputatul Valentin Făgărășian, președintele PNL Italia, a reacționat miercuri, printr-un comunicat. Acesta a precizat că Andreea Arnăutu „nu mai este consiliera mea, dar este membru al PNL”. Făgărășian „dezaprobă în mod profund” afirmațiile publice fostei sale consiliere și „va propune la nivelul organizației PNL Italia aplicarea unor sancțiuni politice”.

Afirmațiile doamnei Andreea Arnăutu sunt părerile și concepțiile domniei sale, care nu au nicio legătură nici cu PNL și nici cu organizația din care domnia sa face parte.

Doamna Andreea Arnăutu nu mai este consiliera mea, dar este membru al PNL, motiv pentru care, în prima ședință a structurilor statutare ale organizației PNL Italia, voi propune biroului de conducere un set de sancțiuni față de domnia sa.

Dezaprob, fără nicio umbră de îndoială, afirmațiile domniei sale, chiar dacă au fost formulate pe o platformă de socializare, și fac precizarea că sunt afirmații făcute exclusiv în numele său personal. Chiar dacă poate a fost o rătăcire de moment a domniei sale, subliniez faptul că la nivelul PNL Italia nu vom accepta niciodată asemenea derapaje.

Ovidiu Burdușa (vicepreședinte PNL Italia): „Am rămas șocat de duritatea mesajului anti-american. Denaturează adevărul istoric”

Vicepreședintele PNL Italia, Ovidiu Burdușa, cataloghează drept „incalificabile” afirmațiile colegei sale Andreea Arnăutu, membru în Biroul Politic al PNL Diaspora.

Ovidiu Burdușa: „Am rămas șocat de duritatea mesajului anti-american, dar și de faptul că persoana în cauză denaturează adevărul istoric. Statele Unite au salvat Europa în primele două războaie mondiale, cu mari sacrificii de vieți omenești și cu chetuieli enorme plătite de contribuabilul american. Au fost alături de noi în 1917, ne-au fost alături în cel de-al Doilea Război Mondial, au reușit aruncarea la coșul de gunoi al istoriei a comunismului și debarcarea regimurilor totalitare din Estul Europei. În calitate de vicepreședinte al PNL Italia, mă delimitez total de aceste declarații, care pot scoate România din categoria țărilor cu o democrație consolidată. Ucraina este un stat suveran, nu găzduiește teroriști, vrea în NATO și, probabil, în UE, în viitorul apropiat, deci nu poți fi de acord cu o iminentă invadare a acestei țări de către Rusia”.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* ANALIZĂ. Minciunile lui Putin au deraiat energetic bătrâna și aproape sclerozata Europă. Toleranța și cinismul german cu iz de „ribbentrop-ism”. România, fără soluții alternative

* NATO crede că „retragerea” unor trupe ruse de la granița cu Ucraina e o păcăleală. „Anunță că retrag trupe, dar armamentul rămâne acolo”

* FOTOREPORTAJ. Ravagiile făcute de trupele ruse în estul Ucrainei, unde au bombardat grădinița din satul Stanița Luganska

* Băsescu: „De ce susținem Ucraina? Dacă privim pe hartă, vedem că după Ucraina urmăm noi” / „Putin a pierdut. Nu va invada Ucraina”

* Ghinea (USR): „Ciolacu, Rafila, puneți mâna la muncă, putorilor!” / „S-au isterizat pentru că le-am dat de muncă prin PNRR și sunt puturoși”

* Radu Moraru: „M-am decis să fiu liderul pe care-l căutați! Vreau să preiau funcția de președinte al României!”

* Oana Roman se bucură „foarte tare” că tatăl ei „scapă de țara asta de doi bani”! Dar se bucură degeaba: Petre Roman nu se mută în Elveția

* A murit, la 62 de ani, „deputatul moților”. În 2019 a venit din spital pentru a vota căderea Guvernului Dăncilă

* TVR a scăpat de „propagandistul roșu”, Ionuț Cristache. Mutat de la ora 21 la 17, acesta nu și-a atins ținta de audiență și, prin urmare, nu i-a fost prelungit contractul

* Comisia Europeană dă șah-mat PSD-ului în subiectul pensiilor: „Doar un dezastru natural poate duce la renegocierea PNRR”

* SERIAL: „Sfârșitul Ceaușeștilor” (86) / Secretul din pădure

3 COMENTARII

  1. AŞA ZISTA PROPAGANDISTĂ ANTI ANGLO-AMERICANĂ ARE DREPTATE CE A SPUS, ORICE AI SPUNE RĂU DESPRE CRIMINALII ĂŞTIA NU E NICI PE DEPARTE NU E ÎNDEAJUNS,

    CEVA FOARTE INTERESANT P+ENTRU VASALII CARE POT BINEÎNŢELES PRICEPE CEVA.

    SUA- : nu vă mai jucaţi cu focul!

    13.02.2022 | http://www.kla.tv/21619
    Ron Paul, cunoscutul politician american, medic şi autor, a comentat pe 17. ianuarie 2022 comportamentul riscant al politicii americane şi a ambelor partide mari, republicanii şi democraţii. Aşa-numitul Bashing, deci bătălia împotriva Rusiei, este un joc cu focul, care ar putea foarte bine să se aprindă în război. Rusia-bashing în limbajul popular înseamnă ceva de genul: „Rusia este târâtă prin noroi”. În esență, criticile lui Paul se referă la politica SUA, care pune la stâlpul infamiei comportamentul și preocuparea Rusiei față de Ucraina. Mai presus de toate, deoarece are mâinile murdare când e vorba de ocuparea unor țări. Recent, secretarul de stat american Antony Blinken a asigurat în mod repetat Ucraina de „sprijin neclintit”. Ascultați cum critică americanul american politica țării sale.
    Critica lui Ron Paul: În Washington, ambele partide [democrații și republicanii] sunt zeloase în a târî Rusia prin noroi. Ambele cred că acest lucru le face să pară „dure” și „pro-americane”. Dar, în timp ce politicienii din ambele partide se întrec între ei cu amenințări presupuse „fără riscuri” împotriva Rusiei, ei riscă din ce în ce mai mult un război nuclear devastator. Pare a fi o distracție și un joc, până când vor zbura primele rachete. În acest caz, riscăm o distrugere totală din cauza întrebării cine ar trebui să conducă estul Ucrainei! S-a riscat vreodată atât de mult pentru atât de puțin? Problema cu toate aceste discursuri dure e că politicienii încep să creadă în propria retorică și propagandă. Ca urmare, nu iau decizii raționale bazate pe fapte obiective, ci iau decizii pripite, bazate pe dezinformări. De exemplu, atunci când politicienii americani spun că Rusia a adunat trupe la granița cu Ucraina, ei nu țin cont că aceste trupe se află de fapt în Rusia. Cu trupe americane staționate în circa 150 de țări de peste oceane, s-ar putea crede că Washingtonul ar putea face o pauză înainte de a critica „agresiunea și provocarea” unei alte țări care staționează trupe în interiorul propriilor granițe. De asemenea, se ignoră motivele pentru care Rusia ar putea fi îngrijorată de vecina sa, Ucraina. CNN a relatat recent că administrația Biden a aprobat luna trecută un alt ajutor militar de 200 de milioane de dolari pentru Ucraina și a câştigat aproape o jumătate de miliard de dolari în armament anul trecut. Imaginați-vă ce-ar fi dacă China ar trimite o jumătate de miliard de dolari în arme în Mexic pentru a întări și încuraja un regim hiper-agresiv anti-american. În acest caz, n-ar „aduna trupe lângă granița mexicană”? Punctul de plecare al tuturor acestor probleme recente a fost faptul că SUA au sprijinit răsturnarea guvernului ucrainean ales în mod democratic în 2014. Chiar săptămâna aceasta, Yahoo News a raportat că CIA antrenează paramilitarii ucraineni pe teritoriul SUA! Recentele discuții dintre SUA și Rusia au eșuat înainte de a începe, iar partea americană a refuzat chiar și să ia în considerare încetarea expansiunii inutile și provocatoare a NATO spre est. NATO este o relicvă a Războiului Rece, care ar fi trebuit să fie dizolvată odată cu Pactul de la Varșovia. Și-a trăit vremea, iar provocările sale constante ne forțează să intrăm în conflicte ce nu au nimic de-a face cu securitatea națională a SUA. Cât de jenant a fost să-l auzim pe Blinken [secretarul de stat al SUA] ridiculizând Rusia pentru că a venit în ajutorul aliatului Kazahstan, când se pregătea o revoluție colorată (probabil cu sprijinul SUA). Blinken a declarat reporterilor în termeni foarte clari: „Cred că istoria recentă ne învață că, odată ce rușii au pus piciorul în prag, este dificil să scapi de ei”, şi asta în timp ce SUA continuă să ocupe în mod ilegal o mare parte din Siria, continuă să ocupe o parte din Irak împotriva voinței parlamentului acestei țări și a ocupat o mare parte din Afganistan timp de 20 de ani! De altfel, imediat ce tentativa de schimbare de regim din Kazahstan a fost reprimată, trupele rusești și cele aliate au început să părăsească țara. Dar, bineînțeles, mass-media din SUA raportează în mod reflex despre război și nu susține nimic altceva în afara acestei narațiuni. Ce să facem cu Rusia? Încetaţi să mai sprijiniți schimbările de regim de-a lungul granițelor Rusiei, inclusiv în Belarus, Kazahstan și în alte părți. Nu mai interveniți în alegerile din străinătate. Uitați-vă la modul în care am irosit patru ani cu afirmația că rușii s-au amestecat în alegerile noastre. Încetaţi livrările de arme și toate ajutoarele pentru Ucraina. Încetaţi sancțiunile. Refuncționalizați bugetul de apărare al SUA într-un buget menit să apere efectiv SUA. Nu e chiar atât de complicat: Nu mai încercați să dominați lumea.
    de la ug /avr
    surse/linkuri: http://ronpaulinstitute.org/archives/featured-articles/2022/january/17/washington-s-bi-partisan-russia-bashers-are-determined-to-start-a-war/?mc_cid=33a2822c7e&mc_eid=3b7e701eb1

  2. Salve Redacţie,
    Sincer să zic nu mă aşteptam să îmi publicaţi comentariul/articolul, credeam că SENTIMENTELE DE VASALI care, din păcate sunt bine înpămîntenite în ţară, şi nu de azi, nu v-au îngăduit, să acceptati ADEVĂRUL ŞI REALITATEA (vezi Ucraina).
    Pentru asta vreau să vă felicit că daţi ocazia să fie spus şi ADEVĂRUL, care aşa cum spun nemţii, ,,azi, cine spune adevărul trebuie să aibă un cal repede,,.
    Toate cele bune din vestul/sudul Europei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -