Noul program de guvernare al PSD, prezentat public duminică, duduie de promisiuni, la fel ca și cel de acum 4 ani. Textul, la care s-a anunțat că au transpirat din greu specialiștii partidului, în frunte cu Dâncu și Grindeanu, pare însă, la prima vedere, o copie a precedentului, numai unele obiective prea gogonate fiind înlocuite de altele asemenea.
Din program a dispărut, de exemplu, promisiunea celebrelor 8 spitale regionale – „construite“ de PSD doar în reclamele TV. Nu mai există nici legendarul pod de cale ferată pe perne de aer peste Dunăre promis de baronul Bădălău.
Au fost șterse cu guma și investițiile în spitalele regionale, cele 150 de ambulatorii de specialitate, ambulanțele în fiecare comună, CT-urile și RMN-urile în fiecare spital județean, reducerea cu 35% a prețului medicamentelor, revitalizarea turismului balnear, dezvoltarea turismului în Delta Dunării, cele 2.500 de creșe și grădinițe noi, 2.000 de școli modernizate, 2.000 de săli de mese în școli etc.
Sunt “reîncărcate” promisiunile de construire a infrastructurii, împachetate într-un limbaj copiat după USR-PLUS, care vizează tinerii și populația educată
În loc, specialiștii PSD au trecut alte obiective la fel de frumoase pe hârtie, care par însă puternic inspirate în parte din ce face acum Guvernul PNL, dar și din limbajul USR-PLUS. Au apărut expresii precum “smart city”, “orașe competitive” și “dezvoltare sustenabilă”, se promite acces la educație, sănătate, cultură, sport, divertisment – toate acestea arată că PSD vrea acum să “vrăjească” electoratul tânăr și angajații din sectorul privat.
Oficiile pentru prezentarea noului program de guvernare al PSD le-a făcut deputatul Daniel Suciu. Acesta a vorbit foarte frumos și convingător, dar a uitat să explice de ce, deși s-a aflat la guvernare în 6 din ultimii 8 ani, PSD nu a făcut lucrurile elementare pe care le promite acum din nou, așa cum se întâmplă în fiecare campanie electorală: autostrăzi, aeroporturi, accesul întregii populații la apă, canalizare, gaz etc.
Deputatul PSD n-a explicat nici de ce ar trebui să-i creadă românii pe social-democrați acum, după ce promisiunile din 2016 – exceptând unele creșteri salariale pentru bugetari – au rămas doar pe hârtie.
Interesant este că, după ce între 2017 și 2019 în infrastructura României nu s-a “lucrat” decât la tabla din studioul Antenei 3, unde Dragnea prezenta regulat noi rute de autostrăzi, acum PSD spune că toți kilometrii dați în folosință și contractele semnate de noul Guvern PNL în ultimul an ar fi meritul precedentului Executiv!
Baronii Buzatu, “Ciorăpel”, Olguța, Firea și Stănescu vor lucra pentru ca, „după primii patru ani de guvernare“, în România să fie „42 smart cities și 100 de orașe competitive“
Câteva dintre promisiunile PSD pentru 2020-2024, anunțate prin deputatul Daniel Suciu.
“Ceea ce ne propunem noi și ceea ce se va întâmpla este o Românie dezvoltată pentru absolut toți românii. Și principiul este foarte simplu: orice român, indiferent de regiune, trebuie să ajungă în maximum două ore la cel mai apropiat aeroport și în maximum o oră la cea mai apropiată intrare pe autostradă.
Orice român, indiferent de regiune, trebuie sa aibă cele zece servicii obligatorii. Și asta înseamnă: apă și canalizare, gaz, acces la educație, sănătate, cultură, sport și divertisment. După primii patru ani de guvernare, în România vor fi 42 smart cities și 100 de orașe competitive.
Obiectivele noastre sunt foarte clare: o dezvoltare sustenabilă și echitabilă, reducerea decalajelor urban-rural, creșterea autonomiei locale, tranziția de la economia liniară la economia circulară (…) și întărirea identității naționale, prin valorificarea tradițiilor locale și regionale“.
Nu e însă deloc clar cum se vor face “smart city” și “dezvoltare sustenabilă și echitabilă” cu baroni precum Buzatu din Vaslui, Arsene-“Ciorăpel” din Neamț, Olguța de la Dolj, Firea de la București-Ilfov sau Stănescu din Olt. De asemenea, e greu de explicat cum va schimba atât de dramatic direcția PSD, după ce timp de 30 de ani s-a zbătut tocmai pentru a ține România în înapoiere și mizerie, cu regiuni istorice rupte de restul țării, comunități întregi ținute în condiții de Evul Mediu, după ce a încurajat hoția și corupția paroxistice, alungând din țară 5 milioane de locuitori disperați.
“Orice comunitate din țară, până la finalul lui 2027, să beneficieze de serviciile minime pe care secolul în care trăim le reclamă”
În schimb, deputatul PSD a explicat tehnic ce va face în viitor partidul său, dacă românii sunt atât de buni să-l mai aducă o dată la guvernare.
“Adică, cine aplică pentru un proiect în PNDL va respecta aceleaşi rigori, astfel încât, în orice moment din anii următor, această investiţie să poată fi trecută cu finanţare europeană.
Programele guvernamentale vor deveni programe suport. Şi tocmai de aceea se va înfiinţa Fondul Naţional de Dezvoltare Locală, cu o bugetare anuală de circa 3 miliarde de euro, care va include tocmai aceste lucruri: PNDL, CNI, ANL, Cadastru şi fondurile europene, astfel încât orice comunitate din această ţară, până la finalul exerciţiului financiar 2027, dar chiar şi mai repede, să beneficieze de serviciile minime pe care secolul în care trăim le reclamă.
Şi anume: depui un proiect pentru apă şi canalizare – este foarte bine. Nu poţi depune un proiect pentru asfaltare dacă nu ai apă şi canalizare“.
Revelația PSD: trebuie făcut ceva, accesarea fondurilor UE e prea birocratizată!
Social-democrații, care au umplut de pile și incompetenți ministerele și direcțiile regionale responsabile cu accesarea fondurilor europene, au acum revelația că banii UE sunt prea birocratizați! Așa că acum vin promisiunile:
“După experienţa avută în aceste două exerciţii financiare, cred că se impune o concluzie, pe care toată lumea o cunoaşte. Ne-am făcut rău singuri. Ne-am stabilit noi reguli în plus. Am stabilit noi hârtii, noi cerinţe pentru beneficiari şi acest lucru ne-a adus într-un blocaj. Tot anul trecut, tot PSD a iniţiat discuţii cu Comisia Europeană şi am stabilit şi am agreat o simplificare majoră a tot ceea ce înseamnă fonduri europeni. Peste 80 de măsuri de simplificare, alăturându-se la descentralizarea alocărilor, la un parteneriat real cu beneficiarii – pentru că acest lucru a existat doar pe alocuri“.
Proiectele semnate cu UE în acest an, deschiderea unor șantiere și terminarea unor tronsoane de autostradă din 2020 sunt, susține PSD, meritul muncii acestui partid din ultimii trei ani. Liberalii au venit doar să profite de efortul cabinetelor social-democrate. Între 2017-2019 nu s-a semnat niciun proiect de infrastructură cu Uniunea Europeană și nu s-a realizat absolut nimic. O dată la 6 luni se prezenta la posturile TV o altă hartă cu autostrăzi, o altă listă a priorităților și o nou ordine a promisiunilor.
Acum, Daniel Suciu spune că mai e mult de lucru în următorii 3 ani, care sunt “foarte provocatori”: „Îi observăm pe cei de la PNL cum se complac şi propagă o ruşinoasă ipocrizie, lăudându-se cu absorbţia de anul acesta. Absolut toate proiectele cu care se pozează, cu care se filmează sunt moştenirea lăsate de munca de doi ani şi zece luni a colegilor mei din guvernarea PSD. Ceea ce nu vă spun cei de la PNL este că în perioada următoare mai avem de finalizat PNDL, şi anume, până în 2023 mai trebuie să închidem în jur de 6.000 de şantiere, şi anume încă 3,5 miliarde de euro. De asemenea, mai avem la dispoziţie Programul de rezilienţă şi recuperare – încă 30 de miliarde de euro şi începe şi următorul exerciţiu financiar, pe o altă structură instituţională, care înseamnă încă aproximativ 20 de miliarde de euro“.
Promisiuni mari realizări ioc, fonduri europene NU de acolo nu se poate fura, păcat că încă sunt mulți care mai cred în povești.